In sfarsit am inteles de ce s-a creat acest scandal al persoanelor platite pe drepturi de autor sau cu venituri din activitati independente.
In primul rand e vorba de ceea ce stie toata lumea si anume ca era mare nevoie de mai multi bani la bugetele de asigurari sociale, sanatate si somaj.
In al doilea rand e vorba de descoperirea unei pietre filosofale de catre cei de la finante: mai usor scoti banii de la fiecare persoana in parte, decat de la trusturi de presa, companii sau cluburi de fotbal.
Concluzia: specialistii au gandit bine, dar punerea in practica si comunicarea cu marele public interesat au lasat de dorit si asta pentru ca nimeni din executiv, nici macar fiorosii Seitan sau Vladescu, nu au avut curajul sa iasa in fata.
De ce zic ca e bine cum s-a procedat: pentru ca e usor sa te lupti cu cei slabi si orice persoana fizica e slaba cand e vorba sa se lupte cu fiscul si cu celelalte guri nesatule ale statului.
Imi amintesc ca acum cativa ani discutam cu un patron de presa care imi spunea ca avea cateva milioane de dolari datorie la fisc, dar ca nici nu avea de gand sa o plateasca si daca o sa vada ca treaba se impute va merge la prietenul sau presedintele pentru a-l ruga sa i se stearga datoria. Dupa cum il stiu pe respectivul, alunecos si foarte serviabil cu marii oameni de stat, sunt sigur ca nici pana in ziua de azi nu a platit vreun leu.
De asemenea, stiu ca am lucrat vreo patru ani la un ziar unde toti ziaristii aveau salariul minim pe cartea de munca, iar grosul li se platea pe drepturi de autor, cu dezavantajul ca statul primea mai putini bani din contributii, iar ziaristii desi luau in mana destui bani, nu faceau punctaj pentru pensie.
In al doilea rand tocmai am citit un material din care am aflat ca fotbalistii si arbitrii vor fi PFA-uri, iar federatia, liga si cluburile nu vor mai avea nici o obligatie de plata catre fisc, in afara impozitului de 16%.Vom asista la paradoxuri de-a dreptul bizare: pana acum fotbalistii se imprumutau de la prieteni pentru plata chiriei, acum vor face presiuni la patroni ca sa le dea unele sume in avans pentru ca sa-si poata plati contributiile.
S-ar putea pana la urma ca sistemul sa dea rezultatele asteptate, mai ales ca Romania este una dintre putinele tari care are un sistem de impozitare tip "svaiter", prin care numai cine nu vrea nu se poate ascunde de la plata impozitului.
Din pacate s-a actionat prosteste si politieneste, in loc sa se faca o popularizare a modificarilor Codului Fiscal si sa se dea un termen de conformare de minimum trei luni, s-a intrat in forta cu sanctiuni, amenzi si penalitati pentru nedeclarare sau pentru intarzierile de plata.
Personal am vrut sa ma informez cum se aplica noile reguli si am contactat o sefa de serviciu de la o Trezorerie de Sector din Bucuresti, platita de ANAF pentru a-i sfatui pe contribuabili. Atat in data de 20 iulie, cat si in data de 27 iulie, doamna respectiva mi-a spus ca nu a inteles nimic din aceste reglementari, ca practic prevederile Ordonantei 58 se bat cap in cap cu Normele Metodologice de aplicare a acesteia, si ca nici nu a mai interesat-o subiectul dupa ce Directoarea respectivei Trezorerii i-a spus textual "nu te mai baga, e bine ca au dat-o ca obligatie de declarare si plata pe persoanele fizice platite pe drepturi de autor sau PFA, pe noi nu ne mai intereseaza".
Poate ca e bine si pentru contabili sau pentru cei cu profesii liberale deoarece va fi nevoie de crearea unui corp de consultanti fiscali priceputi in a-si sfatui clientii si dispusi sa efectueze toate aceste servicii "umilitoare" de depunere a declaratiilor sau de efectuare a platilor in cele trei conturi ale bugetelor speciale.Cu timpul va trebui ca intreaga societate sa inteleaga ca respectarea legii este obligatorie si ca atunci cand nu te pricepi la ceva sau nu ai timp sa rezolvi o problema de acest gen este usor sa gasesti un specialist care sa te serveasca prompt la un tarif decent.
Si pentru ca problema tot nu e rezolvata definitiv mai raman de impozitat spaga manelistilor, a arbitrilor de fotbal si a martorilor mincinosi angajati in procesele penale si civile. Iar ca semn al neputintei absolute a sistemului, cati profesori declara banii incasati din meditatii, cati medici fara cabinet banii incasati din consultatii si cati camatari banii incasati din imprumuturile cu dobanda ...fara numar dati la tot felul de amarati !

Acum doi ani am trimis un CV pe E-Job la solicitarea confidentiala a unei companii.
Peste ceva timp, cand si uitasem de povestea respectiva, am fost sunat de catre o doamna secretara  cu care am stabilit ziua interviului cu PDG-ul. Abia atunci am aflat ca era vorba de fosta fabrica Timpuri Noi din Bucuresti.
In ziua respectiva m-am intalnit cu PDG-ul si am purtat o discutie indelungata si foarte relaxata.Voia domnul respectiv sa rentabilizeze platforma prin relansarea productiei in sectia mecanica, mai ales ca fabrica e pe pierdere de cativa ani, avand venituri micute si de platit niste rate babane la credite.Pe scurt, directorul general executiv mi-a spus ca lucra de 29 de ani la Timpuri Noi, unde a venit ca inginer stagiar si unde a promovat pana la functia de inginer sef, iar acum e PDG pentru ca are o mare parte din actiuni, bineinteles cumparate dubios prin Asociatia Salariatilor (metoda MEBO, adica o actiune fiecare muncitor si 1000 fiecare stab).
Printre cuvintele alunecoase am inteles esentialul: fabrica trebuie sa-si pastreze profilul, altfel se incalca conditiile privatizarii.Pe de alta parte in Bucuresti s-a dus buhul ca la Timpuri Noi se gasesc hale de inchiriat pe orice termen si fara preturi prea mari. Productia a stagnat de mult si nu sunt sanse sa fie reluata, piete nu mai sunt, utilajele sunt tot cele de acum 20 de ani, iar personalul a fost in cea mai mare parte disponibilizat si fara sa i se plateasca contributiile sociale la pensii si la sanatate.
    Boss-ul a actionat in acord cu membrii Consiliului de Administratie (Gheorghe Ionescu, tatal  lui Syda, probabilul ginere basescian, doi "straini" si reprezentantul SIF Muntenia) pentru cumpararea unui alt teren la marginea orasului unde ar urma sa fie mutata fabrica nu pentru ca sa i se piarda urma, ci pentru ca sa poata fi vandut terenul de aproape 6 hectare din inima Bucurestiului.Afacerea cu vanzarea se va face, dar nu la pretul de  100de milioane de euro cu cat s-ar fi vandut acum 2-3 ani (oferta a existat!},ci doar cu vreo 30 de milioane, suma trebuincioasa pentru plata creditelor si mutarea fabricii.
Probabil ca veti zice ca vorbeam de un interviu si ca acum bat campii. Ei bine, n-am uitat de unde am plecat.
Dupa ce mi-a studiat bine CV-ul (il stia deja pe de rost!) si mi-a pus cateva intrebari tintite despre prezenta in niste Consilii de Administratie si ca reprezentant al FPS, mi-a spus verde-n fata ca il deranjeaza ca am lucrat in prea multe locuri. Mai bine faceam ca dansul, care are  acum peste  30 de ani de lucru  in aceeasi firma.
Recentele informatii de pe piata financiara mi-au dovedit ca dl Adrian Breazu, chiar daca si-a conservat postul la Timpul Noi, si a facut avere pe spatele unei fabrici falimentare nu e un bun manager.De la discutia noastra si pana azi, pretul terenului a tot scazut, a fost si o oferta de 60 de milioane de euro, dar dansul si ceilalti dinozauri tot n-au vandut.
Probabil ca au gandit ca un tip foarte conservator, care in 1990 a reusit sa castige o suma importanta dintr-o afacere, dar in loc sa cumpere o casa si o masina, a tinut banii la saltea vreo cativa ani pana a mai putut cumpara cu ei doar un frigider.
Asa ca la Timpuri Noi, tot ei, care acum plang dupa castigul pierdut.
Dar cand au trebuit sa gandeasca si sa actioneze n-au putut sa renunte la orgolii, la principii invechite si la gandirea batraneasca. Asta e cu atat mai de mirare cand celalalt actionar important, dl Ionescu, are firma de brokeraj si stie ca la bursa trebuie sa actionezi rapid, iar la forja trebuie sa bati fierul cat e cald.

După două remize, Timişoara s-a calificat în dauna echipei antrenate de Mircea Lucescu.
Deşi ar putea avea scuza că nu a putut pregati echipa datorita recentelor probleme avute cu inima, Mircea Lucescu a pierdut aceasta calificare pe mâna lui.
Este cunoscut pentru tactica sa italiană pe care o aplică înca din tinereţe şi pe care a perfecţionat-o în cele mai mici amănunte. Nici măcar la Şahtior, unde a avut cel mai mare buget din viaţa sa de antrenor şi unde a adus cei mai mulţi brazilieni, nu a reuşit să imprime echipei un stil ofensiv care să spulbere în serie echipele întâlnite. Până şi în campionatul Ucrainei a ajuns să stea la coadă după Dinamo Kiev, care a luat campionatul şi care joacă mult mai ofensiv.
Fiul său Răzvan s-a afirmat ca antrenor imprimând echipelor pe care le-a antrenat un stil foarte prudent şi deloc spectaculos. Aşa că n-ar trebui să ne mai facem atâtea speranţe pentru echipa naţională unde Răzvan a fost adus ca un antrenor providenţial după ce a obţinut o groază de remize cu echipa Braşovului.
Cine l-a învins pe Mircea Lucescu:fostul său elev de la Dinamo şi Brescia, Ioan Ovidiu Sabău. "Moţul" a luat-o de jos în antrenorat arând timp de un an de zile terenurile desfundate ale ligii a treia cu "U" Cluj, a făcut apostolat şi la Gloria Bistriţa, iar acum a făcut pasul către o echipă de elită. Cu toate astea, chiar dacă are şi jucători de explozie precum Bucur sau Park, fostul închizător al naţionalei de la World Cup 1994 a învăţat tot lecţia apărării pe tot terenul.Asta a jucat la Brescia şi apoi la Rapid cu Mircea Lucescu pe bancă, iar acum a ajuns să joace şah cu mentorul său. Deşi Politehnica a marcat de două ori la Doneţk şi a condus de fiecare dată, Mircea Lucescu l-a acuzat pe "moţ" că a jucat închis ridicând baricade în calea năvălitorilor brazilieni.
Acum la meciul retur, prioritatea calificării a determinat alegerea tacticii de a juca la zero-zero. Datorită dăruirii tuturor jucătorilor, lui Sabău i-a ieşit pasienţa.Cu toate acestea cred că echipa Timişoarei va începe să joace tot mai puţin spectaculos încercând sa dea lovitura doar prin exploatarea erorilor adversarelor.
Cu toate acestea acum e momentul să ne bucurăm pentru reuşita unei echipe româneşti şi să-i dorim succes la tragerea la sorţi.
P.S. Era de aşteptat ca sosirea lui Mircea Lucescu la Timişoara să redeschidă rănile vechi ale culiselor care au determinat retrogradarea Politehnicii acum 21 de ani după un meci cu Dinamo.Publicul a fost mult mai motivat să susţină echipa locală, iar lui Lucescu i-a picat foarte rău revenirea în ţară. Ţinând cont de starea precară a sănătăţii şi coroborat şi cu ratarea calificării, pentru seniorul Lucescu viitorul arată în culori sumbre.

"Succesul atrage mai totdeauna după el singurătatea", mărturisea Michael Jackson în cartea sa autobiografica "Moonwalk" publicată în anul 1988. "Oamenii îşi închipuie că ţi-a pus Dumnezeu mâna în cap, că ai totul la dispoziţie. Ei cred că poţi merge oriunde, că poţi face orice,dar nu este adevărat".
N-avea de unde să ştie că îi va călca foarte apăsat pe urme altui geniu neînţeles al muzicii: Elvis Presley.
Iată ce spunea despre acesta:"Oricât de important a fost Elvis Presley pentru muzică, neagră sau albă, pe mine nu m-a influienţat deloc. Am cântat o melodie - This Place Hotel- cu titlu schimbat pentru a nu se crede că m-a influienţat cu Heartbreak Hotel. Cred că această melodie a venit la timpul potrivit. La apariţia ei, oamenii au crezut că, dacă voi continua să trăiesc izolat, s-ar putea să mor ca şi el. Comparaţia nu-şi are rostul, iar eu n-am dat nicicând atenţie unor asemenea remarci. Totuşi, modul cum s-a autodistrus Elvis nu mă poate lăsa indiferent, nedorind nicicând sa-i calc pe urme."
Acestea sunt gândurile lui Michael de acum mai bine de 20 de ani. Era perioada sa de glorie când credea că după acele mari succese va fi în stare să-şi trăiască viaţa în linişte.
Credea şi el în steaua sa norocoasă care îi va aduce iubirea împlinită, dar după Tatum O Neal, Diana Ross, Liza Minelli şi Brooke Shields, au urmat numai dezamăgiri.
Viaţa de megastar i-a răpit plăcerile mărunte ale vieţii oamenilor obişnuiţi.
A fost întrebat dacă este fericit şi a răspuns dezarmant de sincer:"NU cred că voi fi vreodată pe deplin fericit. Fac parte dintre acei oameni care sunt cel mai greu de satisfăcut, dar în acelaşi timp, ştiu cât de recunoscător trebuie să fiu - şi chiar sunt- pentru faptul că sunt sănătos, că familia şi prietenii mă iubesc".
Asta spunea Michael atunci, dar mai târziu a ajuns să se izoleze şi să creeze în jurul său o barieră dincolo de care nimeni nu mai avea voie să treacă şi care cred că la dus la claustrofobie şi depresie.
Cel mai mare rău şi l-a făcut singur deoarece s-a izolat de admiratorii săi, cei care i-ar fi dat prin dragostea lor nemăsurată puterea să renască şi motivaţia de a mai munci.
Despre decăderea sa fizică urmează să aflăm mai multe în perioada urmatoare pentru că până la urmă tot se va descoperi secretul transformării unui copil negru ca abanosul în megastarul alb ca laptele.

Fraţilor, reacţiunea a învins !
Anul acesta nu vor mai fi spectacole cu studenţi si pentru studenţi la Costineşti.
Ca fost ziarist dezaprob gândirea îngustă a unor şefi de publicaţii care au pornit prigoana împotriva personalului MTS pentru a bloca desfăşurarea oricăror activităţi dedicate tinerilor şi studenţilor. Zilele trecute s-a afirmat ca nu trebuiau cheltuiţi bani pentru taberele studenţeşti.
Dupa ce că studenţii din ziua de azi nu mai beneficiază de gratuităţi la locurile în facultăţi şi că bursele s-au împuţinat foarte tare, acum nu mai au dreptul nici la tabere.
Oameni buni, realizaţi că trăiţi in România !
Credeţi că marele binefăcător al studenţilor, marele profesor şi afacerist Aurelian Bondrea, rectorul şi fondatorul Universităţii Spiru Haret, îşi trimite studenţii în tabere sau in stagii gratuite de pregătire precum fac toate marile universitati din lume ? Sau că dă burse cu nemiluita?
România a avut o mare tradiţie în privinţa învăţământului universitar de stat, dar care s-a făcut praf odată cu apariţia învăţământului universitar privat şi cu intrarea în concurenţa cu acesta pentru a acapara cât mai mulţi studenţi la forma de învăţământ la distanţa. E o lupta pe bani mulţi care dispar din buzunarele părinţilor într-un sac fără fund.... reprezentat de fundaţiile care legitimeaza aceste universităţi. Unde mai punem că toate universităţile, în virtutea autonomiei universitare, au lansat programe de investiţii grandioase menite să atragă noi studenţi, noi taxe, noi surse de venituri inclusiv din prestaţii turistice şi hoteliere. Ca o dovada ca nu le pasă de cei care dau banii, nimeni nu a investit în sondaje pentru a afla care este capacitatea de absorbţie a pieţei muncii şi care sunt specializarile căutate pentru a nu mai produce absolvenţi cu diplomă, ci specialiştii de care avem nevoie.
Si atunci daca aceasta este realitatea universitară, de ce să nu dam voie autoritatilor să poata organiza actiuni pentru studenti. Taberele au fost cea mai palpabilă sursa de motivare a studentilor pentru a obtine note mari, pentru a participa la actiuni de cercetare, de voluntariat, de educatie non-formală si chiar de a activa in formatii culturale studentesti.
Acum 25 de ani, la Complexul Cultural Studentesc Tei din Bucuresti a avut loc prima editie a Galelor Studentesti unde au participat printre altii, Florian Pittiş, Vali Sterian, Ion Caramitru si Dan Grigore, George Nicolescu, dar şi formatiile studentesti Celelalte Cuvinte, Grupul Song, Teatrul Podul sau Brigada ASE. In paralel la Costinesti se organizau spectacole gratuite pentru studenti cu formatii studentesti unde lumea umplea pană la refuz sala Teatrului de Vară.
Faptul că de trei ani se reluasera aceste spectacole pentru studenti la Costineşti era pe cale să reinvie tradiţia, pe scena apărând atat formaţii studenţeşti valoroase, dar si nume precum Taxi,
Timpuri Noi, Laurentiu Cazan, Mircea Vintilă, Mircea Baniciu etc
Acum nu se vor mai face Gale pentru ca e an de criză si nu trebuie sa aruncăm cu banii, dar in alte ministere a facut cineva vreo restructurare si a redus cumva cheltuielile ?
Totul e o chestiune de suprafată pentru a nu mai da motive de campanii calomnioase trusturilor lui Vântu şi Voiculescu. Intrebarea mea e pentru ziariştii lu" peşte prăjit" : dacă patronii nu v-ar trimite ca trimisi speciali pe litoral unde aveti cazare, masa si intrare gratuită la toate cluburile si salile de spectacole, n-ati avea nevoie si voi ca toti amărăştenii de bilet de tabară la Costineşti?

Haideţi la bâlci

Cand eram mic, singurul eveniment anual aşteptat de catre toţi copiii, dar şi de către adulţi, era bâlciul din cel mai apropiat oraş. Aşa a fost cel puţin 100 de ani pentru localitaţile de pe malul Dunării, în fiecare an la aceeaşi dată venea circul, teatrul de păpuşi, roata şi căluşeii, taraful, pozele la minut, halviţa şi celelalte zaharicale. În aşteptarea bâlciului copiii erau ascultători şi nu-şi mai supărau părinţii pentru că asta era pedeapsa supremă, să nu mai fie luaţi la bâlci.

Prima dată cred că am fost la bâlci pe la 5 sau 6 ani şi a fost singura deplasare cu căruţa. Ne-am trezit în zori, ne-am îmbrăcat cu hainele cele mai bune, bunicul a pus nişte velinţe în căruţă, fiecare s-a aşezat cum a putut şi am plecat cale de 20 de km. Când am ajuns, am văzut de departe Roata cu lanţuri care se invârtea cu o viteză nemaipomenită pe deasupra capetelor noastre şi în care flăcăii cei mai curajoşi făceau tot felul de figuri. Pentru cei mici era Roata cu căluşei care mi se părea că merg foarte repede şi că o să ameţesc. Pe o mică scenă se juca o piesă de teatru de păpuşi cu Vasilache în rol principal. La intrarea intr-un cort, un clovn îmbrăcat foarte pestriţ ţipa cât îl ţinea gura: Veniţi să vedeţi femeia cu două capete, înghiţitorul de flăcări, zidul morţii, femeia şarpe, oglinzile care deformează, iar un bărbat fioros arunca cu cuţite într-o femeie care părea sortită pierii, dar cuţitele treceau milimetric şi se infigeau în panoul din spatele ei.

Ştiu că a fost o veselie generală. Am mâncat îngheţată, vată pe băţ, zaharicale al căror nume nu mi-l mai amintesc, am băut suc şi mi-am cumpărat tot felul de nimicuri, dintre care o gorniţă şi un ghem legat cu elastic care se tot bălăngănea. Am făcut poze şi părinţii mei erau tineri şi frumoşi. Am mâncat mici şi cârnăciori şi am băut bere.

Din poveştile bunicului meu am aflat că la bâlci străbunica a văzut prima dată artiştii pe pânza de cinematograf şi s-a speriat că au apărut diavolii. La bâlci se cunoşteau băieţii cu fetele, acolo se luau sau fugeau fără acordul părinţilor şi se ascundeau pe la vreo rudă mai îngăduitoare care mergea şi negocia cu părinţii până când aceştia se învoiau ca tinerii să se ia.

Era şi multă destrăbălare. Mulţi se îmbătau şi se luau la bătaie, multe neveste o luau pe coajă pentru că s-au uitat mai lung sau au dispărut de lângă bărbat, hoţii îşi făceau treaba liniştiţi, iar escrocii vindeau praf de scărpinat sau îi prosteau pe ţărani cu alba-neagra.

Până la 16 ani am fost la bâlci în fiecare an, dar cu autobuzul. Atunci îşi umpleau buzunarul şoferii de la IRTA pentru că autobuzele veneau şi plecau încărcate pe parcursul întregii zile. La întoarcere şi în zilele următoare tot satul răsuna de sunetul gorniţelor, instrumente magice cu care toţi copiii ştiau să ...cânte, până când lamelele metalice care vibrau, ude de atâta salivă, rugineau şi sunetul devenea tot mai stins.

De fapt tot bâlciul era o imensă caravană ambulantă, care mergea din primăvară până în toamnă, poposind în fiecare duminică în alt oraş din cuprinsul Munteniei, după un calendar stabilit de mult timp. Era de fapt o continuare a artei artiştilor ambulanţi care de multe secole străbăteau Europa.

- - - - - - )

In această primăvară l-am cunoscut pe regizorul Mihai Todor Serghei, pentru toţi cunoscuţii Mişu, iniţiatorul cunoscutului festival medieval de la Sighişoara, care de câţiva ani realizează un alt festival medieval la Râşnov. Tot Mişu conduce grupul de muzică veche Truverii cântând vocal şi la mai multe instrumente, fiind chiar prototipul artistului comediant.

În weekend-ul următor vă invit la Curtea Comedianţilor.Urmează detaliile.

- - - - - - -

Casa de Cultura a Studentilor din Bucureşti (subordonată Ministerului Tineretului si Sportului), Societatea Cultural Artistică de Tineret CONCRET şi Primaria Râşnov organizează in perioada 10 – 24 Iulie 2009, ediţia a X-a a proiectului “Curtea Comedianţilor - Atelier European de Arta Medievală, Renascentistă si Tradiţională”, ediţie denumita generic “Visul unei nopţi de vară”.

Evenimentul se va desfasura la Râşnov şi Bucureşti, urmat de participarea trupelor invitate la festivalul medieval de la Sighişoara.

Proiectul “Curtea Comediantilor” este finanţat şi de Programului european “Tineret in Acţiune”

Programul Curtii Comediantilor :

11 - 17 Iulie, Rasnov, Atelier inchis

18 Iulie, Rasnov, Atelier deschis publicului

18 – 19 Iulie, Râşnov, Stagiunea comediantilor – spectacole lucrate in ateliere si spectacole invitate

22 Iulie – Bucureşti, Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti “ - Stagiunea comedianţilor şi Ateliere deschise

25, 26 Iulie – Sighişoara- spectacole în cadrul Festivalului Medieval

Editia din 2007 a fost onorata cu Mentiune la sectiunea Arta si Cultura din partea Galei Societatii Civile.

Ediţia din 2004 a primit Premiul pentru cel mai bun proiect cultural pentru tineret din partea Agentiei Nationale pentru Sprijinirea Initiativei Tinerilor

mai multe detalii in comunicatul atasat (pe paginile 3,4 sunt si fotografii din editiile anterioare)

si

http://curteacomediantilor.blogspot .com

http://www.ccs.roCurtea Comediantilor- Atelier medieval de arta traditionala, renascentista si traditionala editia a X-a a debutat azi la Râşnov.
(http://curteacomediantilor.blogspot.com)

Este o manifestare realizata de tineri şi care se adreseaza publicului de toate varstele.

Va atasez detalii despre eveniment si invitatia de a vedea spectacolele realizate in ateliere, fie weekendul viitor, pe 18 si 19 iulie în Cetatea Râşnov, fie pe 22 iulie la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" din Bucureşti.



Casa de Cultura a Studentilor din Bucuresti - www.ccs.ro

Ceremonia înmormântării lui Michael Jackson a avut o audienţă colosală, dar a şi fost organizată în stil american. Poate doar că vedetele prezente pe scenă au fost sincer afectate de dispariţia prietenului lor, omul, nu megastarul.
Cu Diana Ross a fost prieten mai mult de 3o de ani şi probabil că Diana a fost cea mai constantă prietenă a sa, atât ca iubită, cât şi ca mamă adoptivă . I-a fost alături ''la bine şi la rău'', adică şi la începutul carierei când era un ţâşti-bâşti negru care dansa ca un titirez şi cand era în culmea gloriei, dar şi când ajunsese să fie tratat ca un ''paria'' de către toată presa care îl acuza de pedofilie.
Cu Brooke Shields a fost o aventură şi cam atât. Cu cele două soţii numai el şi ele ştiu ce-a fost. Oricum a avut o viaţă foarte tracasată şi la urma urmei a fost doar un om. Mai bine zis o ''marcă'' de făcut bani cu sacul. Tatăl şi fraţii săi au incercat tot timpul să scoată bani de pe urma sa, iar surorile au incercat să se afirme alăturându-şi numele de faima lui.
Producătorii au incercat să exploateze la maximum această mină de aur negru, dorind să adauge talentului sau vocal şi coregrafic, şi strălucirea unui ''bad boy'' alb ca laptele. A fost prototipul pentru videoclipuri şi pe mâna lui s-au lansat posturile TV muzicale. Si producătorii de turnee mondiale au tras de el, Marcel Avram ducându-l prin toată Europa, ceea ce nici nu se mai întâmplase la o asemenea scară cu un alt star american.
Acum s-a anunţat că ar avea foarte multe piese inedite înregistrate şi care ar reprezenta atât garanţia solvabilităţii, dar şi sursa de venit din care vor putea fi crescuţi cei trei copii ai săi. Va fi o luptă acerbă pentru averea sa, mama şi fraţii săi dorind să ia cel puţin jumătate, iar dacă ar obţine şi custodia copiilor ar ajunge să stăpânească totul. Cred că se simt foarte îndreptăţiţi asupra acestui lucru, deoarece sunt foarte convinşi ''că ar şti cel mai bine să cheltuie banii''.
Ceremonia a fost impresionantă, fratele Jermaine l-a deplâns convingător pe Michael, iar fata lui a izbucnit în plâns, fiind probabil cea mai sincer afectată de tragedia dispariţiei tatălui său.
In acelaşi timp a avut loc în Italia, la Milano, concertul trupei U2, care a înregistrat punctul culminant la piesa din repertoriul lui Michael Jackson. Atât Bono şi colegii săi, dar şi cei 8o.ooo de spectatori au vibrat şi au cantat la unison cu gândul la Michael.
Pentru fani e adevărata pierdere. Aceştia l-au iubit necondiţionat, au cheltuit pentru a-şi cumpăra toate materialele cu Michael, au alergat după el la concerte, au făcut cozi infernale ca să prindă un bilet la ceremonia de la Los Angeles şi au plâns cu sinceritate.
Aceştia vor rămâne veşnic nemângâiaţi, chiar dacă vor asculta şi vor viziona în transă toate videoclipurile lui.
Şi vor mai avea de înfruntat şi seria de dezvăluiri despre viaţa privată a megastarului care vor apare ca ciupercile după ploaie.
Asta pentru că Michael Jackson a fost şi va rămâne o marcă a succesului comercial.

Videoclipul cu fiica sa a facut senzatie in jurul pamantului, in doar 2 zile adunand un total de peste 3 milioane de vizualizari!



Fratele sau Jermaine cu o tristete remarcabila in ochi

In aceste zile s-au dat rezultatele finale ale examenului de bacalaureat şi s-a făcut repartizarea computerizată pentru inscrierea la liceu a absolvenţilor de şcoală generală.
Toată lumea, părinţi şi copii deopotrivă, ar vrea să intre doar la câteva specializari care ar promite salarii foarte bune şi o bună integrare pe piaţa muncii: specialişti IT, economişti, psihologi, comunicatori, avocaţi.
Am lăsat la urmă meseria de avocat deoarece aici avem cei mai mulţi absolvenţi care nu profesează şi care se plâng că nu găsesc locuri de muncă sau că trebuie să facă tot felul de compromisuri pentru a intra în barou. Ar trebui să ştie şi părinţii şi copiii că în această meserie reuşesc doar cei chemaţi, foarte studioşi, foarte muncitori şi cu nervii foarte tari. E o meserie care presupune, ca şi în cazul medicilor, să studiezi şi să te perfecţionezi în permanenţă, să dai din coate, să lupţi pentru clienţi şi pentru a găsi clienţi, să munceşti de dimineaţă până seara şi să ştii să faci compromisuri. In această perioadă multe companii şi instituţii de stat duc lipsă de consilieri juridici, dar şi cei care se prezintă la concursuri sunt atât de slab pregătiţi că se vede de la o poşţă că au făcut "o particulară" unde au trecut examenele fără ca să înveţe. Si cei care sunt angajaţi nu sunt buni de nimic, se codesc să reprezinte instituţia în instanţă şi chiar dacă o fac pierd procesele pe bandă rulantă. Ce altă dovadă că nu ştiu meserie, decât că îşi consiliază greşit managerii şi toate litigiile de muncă se pierd în favoarea celor concediaţi sau lipsiţi de drepturi în mod abuziv.
Aceeaşi situaţie se întâmplă şi în cazul economiştilor care vor să lucreze numai la bănci, dar care se înhamă greu "să ţină contabilitatea unei firme", lăsând loc de manifestare la o groază de contabili cu studii medii care, deşi sunt limitaţi intelectual şi refuză să se pună la punct cu schimbările legislative, robotesc lună de lună ca să înregistreze operaţiunile economice derulate de către fiecare firmă. Avem puţini economişti luminaţi şi nici nu prea avem speranţe că vor apare vârfuri din această mare masă de absolvenţi făcuţi la normă, pentru ca patronii de universităţi particulare şi profii universitari să trăiască pe picior mare. Ar trebui gasită o soluţie de triere a acestor licenţiaţi care nu sunt în stare să completeze un registru de casă sau să citească un buget de venituri şi cheltuieli.
E la modă să te faci psiholog, dar majoritatea absolvenţilor vânează posturi călduţe şi bine plătite la resurse umane, pe partea de recrutare, nicidecum pentru încheierea contractelor de muncă,completarea de cărţi de muncă şi calculul de salarii. Si mai puţini sunt dotaţi pentru asistenţă socială sau pentru activitatea de terapie.
Altă meserie la modă este cea legată de comunicare şi relaţii publice, uitându-se ca prea putine instituţii pot oferi posturi pentru aşa ceva, ca şi faptul că pentru a fi un bun comunicator ar trebui să ai stilul oratoric al unui avocat, elocinţa unui filozof şi flerul unui jurnalist de investigaţie.
Singura meserie foarte actuală este cea de specialist IT, dar din păcate accentul se pune prea mult pe programare, pe software, iar piaţa suferă de ingineri de sistem care să şi depaneze, upgradeze, să creeze şi să întreţină optim reţele de calculatoare, să întreţină şi să repare imprimante, faxuri şi copiatoare.
Practic tot sistemul de invăţământ românesc suferă pe linia corelării specializărilor cu cererea de pe piaţa muncii.La liceu, 60 la sută din absolvenţii de şcoală generală din acest an vor urma profilul teoretic matematică-informatică, în cele mai multe cazuri la informatică neexistând profesori care să ştie mai mult decât elevii pasionaţi de mess, mail şi internet.
Există la noi o agenţie specializată pentru calificările din învăţământul superior şi relaţiile cu piaţa muncii (ACPART, îi zice), dar după 4 ani de funcţionare,cercetare şi cheltuirea unor importante sume de bani pentru diverse studii, încă n-a aflat că piaţa muncii caută ingineri: constructori, de instalaţii, auto, de automatizări etc.
Piaţa muncii e în continuă schimbare, dar şcoala românească bate pasul pe loc cand e vorba de adaptare. Si ce mare adaptare ar fi necesară pentru ca un absolvent de liceu şă ştie să schimbe un tub de neon, o priză defectă sau să desfunde o chiuvetă înfundată?
România are nevoie de o nouă generaţie de "Dorel sau Costel" care dacă învaţă precum nemţii să folosească toate sculele electrice de la Bosch pot singuri să ridice sau să renoveze o casă.
E nevoie din nou de meseriaşi calificaţi şi ce dovadă mai bună că cei plecaţi la muncă în Spania sau Italia au găsit de lucru decât că s-au adaptat la cererea de pe piaţa muncii ?
Iată şi un exemplu concret. Acum vreo 25 de ani, un copil prea răsfăţat şi nesupravegheat de mamă, deoarece tatăl lui lucra la exploatarea petrolului în Libia, nu reuşea să termine 8 clase. Din matematică nu pricepea nimic mai departe de cele patru operaţii aplicate la numere de ordinul zecilor, dar ştia să folosească calculatorul pentru operaţiile cu sute sau mii.Dacă e să fim sinceri era la nivelul multor absolvenţi de liceu care au copiat la bac sau a unor absolvenţi de facultate particulară din zilele noastre. Cu toate acestea, copilul acela care părea un pic retardat, a făcut un curs de ucenicie la locul de muncă, s-a calificat tâmplar, acum are propriul atelier şi o afacere înfloritoare.

26 iunie 2009
Timpul n-a mai avut răbdare cu Maicăl Jackson şi asta tocmai în preajma concertului de revenire pe scena muzicală programat la Londra.
Se spune că stresul dat de emoţiile revenirii i-ar fi fost fatal. Se credea la inceput ca doctorul personal i-ar fi injectat Demerol, un calmant la fel de puternic ca morfina. De ce oare avea Michael dureri aşa de mari? Probabil avea cancer de piele sau o alta afecţiune care i-a afectat pielea şi ţesuturile moi. E sigur că suferinţele tot mai mari l-au rupt de scenă, iar în revenirea sa au crezut doar fanii cei mai înfocaţi, Michael repetând drama lui Elvis care cu mult înaintea decesului s-a retras de pe scenă.La 1,75 de metri,Michael Jackson cantarea doar 50 de kg si era "grav emaciat". Apropiatii spun ca manca o singura data pe zi, foarte putin.
La autopsie au fost descoperite urme de ace pe solduri, pe coapse si pe umeri, in urma numeroaselor injectii administrate. Pielea ii era plina de cicatrice, mostenirea apasatoare a celor 13 operatii estetice.In stomac, legistii au gasit urme vagi de mancare, dar si pastile partial dizolvate, pe care le-a luat inaintea injectiei care i-a oprit inima.
Probele au fost trimise la examenele toxicologice.Michael Jackson isi pierduse aproape tot parul, iar in momentul mortii purta peruca. O sectiune din scalp, deasupra urechii stangi, era neteda ca-n palma. Probabil dupa accidentul din 1984, cand parul i-a luat foc pe cand filma o reclama.In timpul manevrelor de resuscitare, cateva coaste i-au fost rupte, iar in apropierea inimii s-au gasit urme de la patru injectii care se crede ca contineau adrenalina, substanta care ar fi putut sa-i reporneasca inima daca avea efect asupra lui. Trei dintre injectii si-ar fi atins tinta, dar ar fi cauzat leziuni pe cord. A patra s-a lovit de o coasta.
După el, vor rămâne recordurile: cel mai vandut album," Thriller" cu peste 50 de milioane de exemplare, cel mai vizionat videoclip, 13 hituri "number one" in Billboard, peste 750 de milioane de discuri vandute, primul artist de culoare recunoscut în topul popularităţii mondiale,etc.
Dincolo de recorduri, cei care l-au cunoscut îşi vor aminti de "robotul dansator", de artistul cu o voce şi o mişcare inconfundabilă, de cei 30 de ani activi pe scena muzicală, de la debutul alături de fraţii săi, la 9 ani în "The Jacksons 5", până la ultimul succes "Dangerous" şi la viaţa sa trăită la fel de periculos.
A venit în Romania de două ori, primul concert din 1 octombrie 1992 fiind cel mai tare concert care a avut loc în România. A fost dorit, a fost aşteptat de mii şi mii de admiratoare care strigau in delir "Nu vrem Kent,nu vrem valută,vrem pe Michael să ne ...rupă!"
A fost un concert grandios organizat impecabil de Marcel Avram. Atunci am pierdut o mare oportunitate. In perioada 12 august-2 septembrie 1992 am participat cu un grup de 40 de tineri la un seminar practic de cunoaştere a democraţiei şi organismelor democratice în Danemarca.
După ce am plecat, pe adresa redacţiei Tineretul Liber a venit invitaţia lui Marcel Avram care a facut o delegatie de 10 ziarişti pentru a viziona concertul lui Michael Jackson de la Viena şi a-l prezenta în presa românească pentru a trezi interesul şi pentru a fi sigur că se vor vinde biletele. Interesul a fost imens, biletele s-au vândut ca pâinea caldă, iar în locul meu au văzut concertul de la Viena un rocker zdravăn şi un poet sfrijit. Si mai rău a fost când m-am întors în ţară şi nu am putut să obţin acreditare la concert, unde au mers braţ la braţ Pat şi Patachon.
Până la urmă m-am scos: patronul editurii Venus a tradus şi a scos pe piaţă chiar în acele zile o carte autobiografică Michael Jackson (ba şi cu o grămadă de poze!), m-a invitat în calitate de critic muzical să vorbesc la lansare şi m-a răsplătit regeşte.
Dispariţia lui Michael Jackson va fi deplânsă îndelung de către toţi cei care-i îndrăgeau muzica. Este o pierdere si pentru foarte mulţi români care-l strigau familiar:" Maicăl" a lu' ţiganu Jackson, ăla cu 7 copii, care trăia de pe urma lor, băieţii cântau şi-l aplaudau pe ăla micu care dansa de-ţi lua ochii!

Cineva a spus la televizor ca "Michael va fi mai celebru mort decat viu"
Oare asa va fi cu adevarat?

Am tot cautat sensul campaniei politice şi de presă dezlanţuite împotriva ministrului tineretului şi sportului, doamna Monica Iacob-Ridzi, dar răspunsul că ar fi de fapt o campanie anti-EBA şi anti-Băsescu nu m-a satisfăcut. Preşedintele şi-a făcut destui duşmani, dar aceştia nu au atâta minte să se coalizeze şi să ducă o luptă comună pentru ca politicianul-marinar să nu mai obţină permisiunea de ancorare în portul Cotroceni.
Răspunsul, prieteni, e vânare de vânt, cum cânta Moţu Pittiş, dar are o bază foarte reală.
În perioada interbelică i se spunea principiul alternativei guvernamentale, iar în perioada comunistă se purta rotaţia cadrelor. Ce vreau să spun este că în ultimii ani departamentul ministerial de tineret a avut conducători maghiari care o dată cu ieşirea UDMR de la guvernare, au rămas pe dinafară, la fel cum s-a întâmplat acum o lună si cu managerii serviciilor deconcentrate. Cei mai mulţi dintre aceştia au provenit din pepiniera ultimelor partide aflate la guvernare, direct sau din umbră, adică de la UDMR şi PNL, dar şi de la frustratul PSD, care nu a reuşit "să prindă" acest minister. Şi atunci ce să facă "tinerii şi neliniştiţii" noştri manageri, care se simţeau ataşaţi pe viaţă de posturile bine plătite şi cu bani mulţi de fituit ?
Încearcă şi ei marea cu degetul, unii ajungând să lingă acolo unde au scuipat, adică raliindu-se partidului care are pâinea şi cuţitul şi promiţând loialitate şi competenţă.
Doamna ministru Ridzi nu trebuie să se simtă jenată deoarece toate denunţurile vin din partea acestor tineri manageri care ar fi procedat la fel de neatent cu banul public în dorinţa de a face acţiuni deosebite pentru tineri.
Şi să ştiţi că nu degeaba am spus de rotaţia cadrelor: un băiat bun la toate, care de vreo 10 ani conducea taberele de elevi sau unele treburi pe la ANT, tocmai a fost angajat ca specialist în derularea fondurilor europene la Ministerul Educaţiei, urmând să fie plătit cu un salariu atractiv şi cu o sumă fixă pentru fiecare dosar avizat. Am ştiut de acel post, dar chiar dacă lucram tot acolo şi tot la avizarea investiţiilor, nu m-am putut lipi, ori domnul slujeşte în ograda PSD, acolo unde au fost recuperaţi mai multi foşti conducători ai Autoritaţii Naţionale pentru Tineret, în aşteptarea unor vremuri mai bune.
Dar dacă aceştia au acum un loc de muncă, ce am putea face pentru a stinge ura junilor UDMR, partidul etnic cu mii de activişti care pot demonstra prin CV că au ocupat posturi de conducere în administraţia centrală şi locală şi că s-au calificat pentru posturi de înalţi funcţionari publici?

Ca orice om mare şi serios, nu mă mai uit la telenovele.
Cu toate acestea aparţin generaţiei care a urmărit ani la rând "Dallas", atât la prima difuzare,prin 1976-1980, cât şi pe aceea de după 1990, vandută TVR de către Cristi Burci la pachet cu reclama Kent. Ba a mai fost atunci un film brazilian, " Bulevardul Paulista",pronunţat paulişta, de începusem cu toţii să credem despre capitalişti că fac numai afaceri veroase cu statul şi că se poartă execrabil în familie şi societate, dar nu ştiam că asta va fi extrem de real şi în Romania de după revoluţie. Si Dallas-ul a avut un concurent serios în "Dinastia", care nu s-a difuzat la noi în vremea comunismului, dar se dădea la sârbi, bulgari sau unguri. Ori pe vremea aceea toată lumea avea câte o antenă îndreptată către vecini.
A venit apoi " Sclava Isaura", foarte bine realizată, dar intelectualii fini au strâmbat din nas şi de atunci e vorba că telenovelele sunt filme pentru gospodine. Au urmat câteva perle ale genului, între care "Inimă sălbatică" (cu Edith Gonzales şi "nemuritorul"... Juan del Diablo) şi "Clona", chiar acum reluat pe micile ecrane, o capodoperă de scenariu şi realizare, cu permanenta confruntare a două civilizaţii şi religii (braziliană şi marocană, catolică şi islamică), a două şcoli de dans (latino,samba şi celebrul dans din buric), cu actori frumoşi, dar credibili, cu ideea revoluţionară a unei clone umane, cu invitarea lui Michael Bolton şi cu gigantica statuie a Domnului Isus amplasată pe plajă, care domină şi personalizează Rio de Janeiro.
Ai noştri au început timid după inaugurarea de către PRO TV a postului Acasă, lansând primele vedete de telenovelă, pe Alexandru Papadopol şi Cristina Cioran. După vreo 7-8 ani, s-a ajuns la filme foarte bune, ca scenariu, regie şi joc actoricesc, aceste filme lansând actori tineri, necunoscuţi, dar aducând din nou în prim plan marii actorii ai teatrului românesc într-o perioadă în care nu se mai fac filme pentru marele ecran şi în care aceşti actori nu mai încap nici în distribuţiile pieselor sexi-tragice care se joacă pe scenele teatrelor. E o posibilitate rară pentru marele public să-i mai vadă pe Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Florin Zamfirescu(foarte aţos la 75 de ani!), pe bine distribuitele Carmen Tănase (Flăcărica), Florina Cercel, Virginia Rogin(Sulfina), Tora Vasilescu, pe "doctorul" Vladimir Găitan, pe mămoasa Stela Popescu, pe enigmaticii Alexandru Arşinel şi Virgil Ogăşanu, o întreagă pleiadă de mari actori, mulţi dintre ei aproape necunoscuţi publicului tânăr. Bine, ştiu că au atras foarte tare privirile eroii tineri, Cosmin(Bogdan Albulescu), Regina(Diana Dumitrescu), Cabral(zis şi bloggerul nr.1), surorile Luciu, fraţii Viziru, printre care Alexandru Papadopol sau Cristi Iacob, par nişte looseri.
Bucuria cea mare pentru mine -care am urmarit serialul, totuşi, întâmplător-, a fost jocul încântător a doi mari actori: Gheorghe Visu şi Dan Condurache.
Gheorghe Visu a arătat în rolul lui "State Potcovaru" că e un actor complet,de tragi-comedie, rol pe care l-a îmbogăţit permanent, adăugându-i noi şi noi faţete. Îndraznesc să spun că dacă n-ar fi apucat să joace acest rol, Gheorghe Visu ar fi apărut ca un actor şters, cu roluri urâte şi necunoscute marelui public. Acest rol l-a făcut simpatic, ba chiar frumos, deşi în tinereţe putea lua premiul de cel mai urât actor român.Iată o amintire inedită: în 1980, chiar în iunie, eram în ultimele luni ale stagiului militar. La ora 4 dimineaţa a sunat alarma, toţi am sărit ca arşi din paturi, ne-am echipat într-un minut şi ne-am luat armele pentru a ieşi pe platoul de adunare. Era o alarmă specială, cu "ieşire din unitate", ca şi cum ne-ar fi atacat ruşii. Atunci a avut loc o scenă incredibilă: cel care răspundea de rastelul cu arme îi intindea pistolul mitralieră, iar soldatul din faţa lui refuza să îl primească. "Nu-mi trebuie armă, n-am ce să fac cu ea. Sunt actorul Gheorghe Visu şi la ora 7 vine maşina ca să plec la filmare". Scena am văzut-o cu ochii mei. Aşa şi-a făcut Gheorghe Visu armata la termen redus, după absolvirea IATC, filmand la " Mireasa din tren".
Pe Dan Condurache rolul de cap mafiot l-a prins foarte bine. Eu îl ştiu din rolurile de personaje diabolice interpretate pe scena Teatrului Mic în anii'80 ("Maestrul şi Margareta"; "Diavolul şi bunul Dumnezeu";" Ivona,principesa Burgundiei")şi ce dovadă mai mare să vă dau că este foarte convingător într-un astfel de rol, dacă în anul 1984 am realizat un interviu (publicat în revista de la ASE), dar în timp ce stăteam de vorbă, pur şi simplu, îmi era frică de el.
Si mi-a mai plăcut cântăreaţa zurbagie interpretată de Loredana, pe care o ştiu de la primele ei două piese, când avea doar 17 ani, era o zgâtie pistruiată, pe care o luase acasă la el ca s-o crească operatorul TV Cătălin Căţoiu, cunoscut acum din serialul "Ingeraşii" şi ca membru al trupei "VH2 ". Acum 20 de ani Loredana a avut marele succes cu discul "Bună seara,iubito", muzica compusă de Adrian Enescu, versuri Lucian Avramescu, disc care s-a vandut mai mult la negru şi pentru care şpaga vanzătoarelor era de 20 de lei, aproape cat preţul oficial de 26 de lei. Au urmat apoi pentru ea câţiva ani mai grei, a încercat ceva prin Italia, a fost combinată cu Marian Ionescu, loverul de la "Direcţia 5", a încercat din nou ceva etno cu Adrian Enescu şi şi-a salvat cariera odată cu mariajul cu Andrei Boncea. Acum, fata plecată din Oneşti, a ajuns o adevărată divă, orice cantă place instantaneu, abordând cu uşurinţă repertoriul popular, lăutăresc, şansoneta sau evergreenurile. Acum e o artistă împlinită, o mamă fericită şi o femeie frumoasa care a apărut în Playboy.
Da, mi-a placut "Regina", care a atins culmea calităţii telenovelelor romaneşti şi aş dori ca actorii tineri lansaţi aici să confirme în producţiile viitoare. Oricum, mai avem o speranţă în lung metrajul "State Potcovaru la Sorbona", care va avea premiera în toamnă.

Ca să-si mai motiveze alegatorii, partidele si-au scos locomotivele in fata.
Crin Antonescu si-a anuntat candidatura deja, ieri a fost randul lui Mircea Geoana, iar Traian Basescu face in permanenta bai de multime cu ajutorul elicopterului prezidential ajungand sa participe si la doua-trei manifestari pe zi, in localitati aflate la mare distanta de Palatul Cotroceni.
Pe langa cei trei, mai alearga niste martoage fara sanse, Printul Duda si autointitulatul miliardar Nati Meir fiind adeptii dictonului olimpic "important e sa participi la aceeasi cursa, nu sa si castigi!"
Pe fondul campaniei electorale incep sa apara iar promisiunile fara acoperire: vor veni fondurile europene, se vor relansa investitiile din bani publici si criza aproape ca a disparut. In mod ciudat guvernatorul Bancii Nationale a parasit tonul alarmist, iar oamenii obisnuiti s-au lasat pacaliti de faptul ca nu s-au mai scumpit gazele asa cum se anuntase deja. Nu va lasati inselati: s-a renuntat la scumpirea de 3 la suta ce s-ar fi aplicat unui consum mic, specific lunilor de vara, pentru ca importatorii sa-si scoata parleala in lunile de iarna, cand vor creste preturile cu minimum 10 la suta, iar consumurile vor fi de cateva ori mai mari.
Pe de alta parte oamenii politici aplica excelent dictonul "divide et impera" !
Chiar in perioada grevei cadrelor didactice s-a dat un ordin privind renuntarea la examenele de titularizare pentru profii care trec din mediul rural in mediul urban daca au avut minimum 7 la examenul de licenta, ori e la mintea cocosului ca majoritatea profilor au fost niste tocilari. Tot din astea: unui sindicat i s-a oferit instant sediul dupa care plangea de un an de zile, unui lider de sindicat i s-a oferit un post mai bun, iar unor directori nesiguri care tineau partea sindicalistilor li s-a tras scaunul de sub fund aratandu-li-se "pisica" ca partidul vede pe altii in locul lor.
Ati aflat zilele trecute din presa ceea ce eu stiam de mult din sursa sigura: majoritatea investitiilor aprobate pentru scoli si gradinite s-au facut numai pe filiera apartenentei de partid, banii au fost facuti praf de firmele ce au primit contractele cu "dedicatie", iar preturile de adjudecare a licitatiilor nu le-a controlat nimeni. Ba acum a ajuns sa se pedepseasca dreptul legal de a face contestatie sau de a cere explicatii. Chipurile,vrei sa sabotezi investitiile de partid si de stat.
In luna ianuarie 2009, ii intrebam pe niste responsabili cu investitiile cum e posibil ca in sate din diferite colturi de tara un gard de scoala sau un grup sanitar sa coste 1-2-3- miliarde de lei, iar pentru o gradinita cu doua clase, doua miliarde nu au ajuns nici pentru subsol.
Cand stiu cate stiu, ar trebui sa ma inchid singur in Turnul Londrei si sa compun o manea:" Ce mi-e drag mie pe lume,/Multe stiu si nu pot spune,/O sa plec intr-o genune /Doar cu usi, fara fereastra/ Si-am sa-mi pun chei si la broasca !"
Ati vazut cum e la ANI; tot ei fura si vor banii !
Asa ca nu-i mai credeti pe politicieni: mint, injura, fac trafic de influenta si se jura ca nu fura !
Si asteapta bani de la primari, oameni de afaceri pe care i-au alimentat cu contracte, de la "dobitocii" pe care i-au pus sefi de agentii sau in niste locuri "unde sapa spaga locul, sare din pamant norocul !"
Un ultim argument ! Pentru ca au nevoie de bani de campanie si nu se stie cat va tine cumetria pedelisto-pesedista, fiecare partid trage tare ca ministerul pe care il stapaneste sa aloce si sa contracteze lucrarile de investitii cu "prietenii" care stiu sa umple pusculita de partid.

Gripa aviară, gripa porcină, campaniile de vaccinare la nivel național, programul de reabilitare a spitalelor și de construire a spitalelor de urgență sunt tot atâtea motive pentru cheltuirea unor mari sume de bani din bugetul public și pentru obținerea unor profituri rapide și însemnate de catre unii afaceriști.
... Din păcate mă numar printre cei care am crezut că în acest domeniu există principii și regula...bunului simț. Tot timpul s-a vorbit că Ministerul Sănătății controlează și aprobă prețurile medicamentelor și că pe traseul de la importator la farmacie adaosul comercial este de cateva procente. O mare minciună în care am putut să cred doar eu și ... mulți dintre dumneavoastră.
Prima la mână: prețul importatorului nu-l poate controla nimeni.
A doua la mană: se crede că libera concurență reglează piața și prețurile, dar nimeni nu are curajul să demonstreze că marii producători de medicamente acționează ca un cartel. De altfel, la marile licitații organizate de către Ministerul Sănătății concurenții câștigă pe rând, făcându-și paravan unii altora, conform înțelegerilor de culise.
A treia la mâna: la începutul organizării de licitații în sistem electronic, pe baza de informații confidențiale, același importator participa cu trei calculatoare amplasate în aceeași cameră, pe trei firme diferite și câștiga ... cinstit contractul de furnizare. Acum s-au mai schimbat lucrurile în sensul că marii investitori au ajuns să aibă participări importante de acțiuni la mai multe companii, ceea ce pare că a democratizat sistemul, dar care canalizează profitul spre aceleași buzunare.
A patra la mână: pentru licitațiile privind construirea de spitale s-au constituit consorții între furnizorul de aparatura medicală și firmele de construcții românești abonate la lucrări publice.
Problema reală este că sistemul sanitar din Romania este bolnav și că un număr de inițiați și de profitori adaptați sistemului reușesc să obțină cele mai grase contracte, de cele mai multe ori profitând de aceste campanii urgente.
Ar fi fost de sperat că tânărul ministru al Sănătății, domnul Ionuț Bazac, specializat în reforma sistemului sanitar, dar și un as al dezvoltării afacerilor inovatoare, va reuși să creeze o breșă în încrengătura de interese mafiote care a cuprins sistemul sanitar. Inceputul a fost bun și mă refer aici la schimbarea unor directori din minister și la atragerea unor manageri capabili în domeniul sănătății publice. Ar mai fi multe de făcut: întărirea echipei de experți pentru finalizarea licitațiilor pentru construcțiile de spitale de urgență, regândirea modului de finanțare a spitalelor și găsirea unui modus vivendi cu primăriile privind transferul spitalelor către autoritățile locale.
Cu toate acestea ideea cofinanțării sănătății din buzunarul pacienților nu va duce decât la supraîmbogățirea profitorilor sistemului, pentru că aceștia au lipici la orice tip de finanțare.
Din păcate, deși au fost declanșate niște controale privind procedurile de achiziție derulate de către unitățile sanitare care au avut manageri susținuți de către liberali, se pare că nu se dorește cu adevărat devoalarea matrapazlâcurilor care se fac în sistemul sanitar. Dacă se dorea așa ceva s-ar fi început chiar cu campaniile dezastruoase derulate de către Ministerul Sănătății, adică s-ar fi făcut întâi curațenie în propria ogradă.
O ultimă remarcă: chiar dacă ministrul Bazac și-a luat un director de comunicare, ar trebui măturată întreaga echipă care se ocupă de campaniile de popularizare și conștientizare, formată din oameni plictisiți și de-a dreptul perimați moral.
Chiar și aducerea doctorului-ziarist Val Vâlcu la această direcție ar putea fi un pas înainte, dacă între timp nu s-a întrerupt legatura de afaceri între ministrul Bazac și ziaristul Vâlcu.

Acum două zile am purtat întâmplător o discuție cu un om de afaceri provincial, mare importator și distribuitor de papetărie. Este un personaj șters, alb la față și cam blonziu la păr. Un personaj alunecos în care poți să ai încredere cam cât poți să ai într-un șarpe. Zice că vânzările au mers bine timp de câțiva ani, crescând exponențial datorită afacerilor cu statul. A caștigat multe licitații știind să-și facă intrarea. Firma a crescut așa că a crescut și numărul de angajați. Dar acum, cu criza asta, deja a dat 7 oameni afară.
Din păcate cunosc multe cazuri în care oameni de afaceri veroși au încheiat afaceri cu statul. După ce au avut contractul în mână, fără să fie specializați în ceva, au căutat să facă rost de marfa respectivă, eventual de la second hand, din valorificări de stocuri și de cele mai multe ori din import China. Ba de multe ori, profitând de imprecizia caietului de sarcini sau de complicitatea beneficiarului, au livrat ceva imposibil de folosit sau doar cutii cu etichetele adecvate contractului, dar cu altceva în interior.
In primul an după intrarea în vigoare a OG 34 privind achizițiile publice, aproape toate livrările de cartușe pentru copiatoare și imprimante au fost țepe: cartușe uscate, reâncărcate, expirate sau nepotrivite mărcii și modelului. In toate cazurile contractanții au pierdut pentru că nu precizaseră în contract condițiile privind calitatea produselor contractate, compatibilitatea, termenul de garanție,etc Dacă s-au plans direct firmei pentru remedierea situației, nu au primit nici măcar scuze. Le-au arătat un proces verbal că au expediat marfa prin curier sau o semnătură de la magazioner sau portar că s-a primit marfa și le-au spus să se spele cu ea pe cap. Culmea! nu era bună nici pentru așa ceva, deși într-un caz concret a fost vorba de detergent și săpun lichid la butoaie cu care nu puteai să speli nici halate,nici să te speli pe maîni. Era apă chioară un pic vîscoasă. Au băut-o câinii și pisicile și nu s-au stricat la burtă.
Un institut de cercetare al Academiei Romane a dorit să contracteze un aparat necesar pentru efectuarea unor determinări foarte complexe, dar în loc să ceară parametrii tehnico-funcționali au spus doar numele aparatului și niște dimensiuni și ce credeți că au primit la un preț de câteva mii de euro? o carcasă stălucitoare din tablă zincată, modelată cu ciocanul, asemănătoare cu turnulețele țigănești și când au dorit să refuze plata, ”gaborii cu pălărie” și-au angajat avocat și au obținut și daune interese.
Șmecherii aceștia specializați în jecmănirea banilor publici își fac relații printre oamenii politici, dau în stânga și în dreapta, dar intrând într-o asemenea încrengătură de interese, se susțin unii pe alții și posibilele dosare penale se închid, înainte de a fi deschise.
Ca să fie siguri că nu pierd din afacerea respectivă datorită întârzierii efectuării plăților, la momentul schimbării politice a conducătorilor de instituții publice, ”băieții deștepți” iși iau măsuri și iau zece piei de pe bietul contribuabil. Așa mi-a spus personajul de la începutul povestirii mele:”Dacă vrei să fii sigur că nu pierzi, îți pui un adaus de o mie la sută. Dar trebuie
să pistonezi în permanență, că mai ușor îți iei banii de la prieteni decât de la neprieteni.În afaceri trebuie să nu ratezi nici o oportunitate!”
Discuția noastră a fost întreruptă de un scurt apel telefonic. Interlocutorul a aflat din sursă guvernamentală că anul acesta majoritatea clienților săi nu vor primi bani pentru investiții și dotări. A plecat un pic îngandurat. Nu se amărîse pentru faptul că va trebui să mai dea afară încă trei oameni, îi părea rău doar de milioanele de euro pe care nu le va mai căștiga anul acesta.

Multă lume se plânge de problemele cu asociația de locatari, adică de proprietari.
De fapt, cei mai mulți se simt doar locatari și își refuză singuri statutul de proprietari. Unii și-au aranjat apartamentul, chiar și ușa de la intrare și balconul, dar în rest poate să și cadă blocul pe ei.
O să-mi răspundeți că a trecut vremea când se ieșea la muncă patriotică, la pus de flori și plantat de pomi în jurul blocului. Bun, am depășit momentul acela, dar au rămas atâtea altele de făcut!
Mulți nu au apometre, dar se supără că li se calculează consumul de apă prin înmulțirea cu numărul de persoane. Cei mai corecți și mai avantajați sunt cei care și-au montat apometre: plătesc doar ce consumă, ba chiar mai puțin de atât deoarece acestea se uzează și se mișcă mai încet, unde mai pui că nu mai ești obligat să le faci verificare tehnică și că după o reparație nu mai are cine să aplice sigiliul. Șmecheria cu adunatul apei în cadă o practică toți pensionarii din București, deoarece contoarul nu poate măsura consumul de apă care curge doar ca un firicel...
La majoritatea blocurilor din București nu s-au instalat repartitoare la calorifere, dar nici nu s-a putut dovedi statistic că cei care și-au pus și-ar fi recuperat investiția din economiile realizate.Poate doar cei care nu locuiesc la adresa respectivă și care au închis toate caloriferele, bazându-se pe căldura din pereții comuni și din coloanele la vedere care trec din etaj în etaj.
Ideea cu instalarea de contoare individuale pentru separarea consumului de gaze foloșeste doar acelora care vor să-și pună centrală de apartament, daca la final Distrigazul va decide că țeava are debitul corespunzător. Pentru cei care plătesc acum gazele la bucătărie între 2 și 10 lei pe lună, în funcție de numărul de persoane, o investiție pe apartament între 500-1000 lei pentru instalarea noii conducte și a contoarului individual nu se va amortiza nici în 20 de ani.
Povestea cu liftul e cunoscută: legea impune tuturor proprietarilor să suporte reparațiile și abonamentul de întreținere, dar unii de la parter și etajul 1 nu se simt proprietari.
Cand e vorba de zugrăvit și reparat, ies discuții interminabile și mulți zic că e bună și zugrăveala de acum 20 de ani. Ba și terasa e bună că încă nu le-a căzut blocul în cap și ăîa de la ultimul etaj să nu se mai plangă atât că li se udă tavanul, ce n-au și ei un lighean prin casă ? Și dacă nu le convine să se mute !..
Unii au problema cu paza pentru că stau mai în centru, blocul e mai nou și pentru hoți e o tentație. Cea zis legea ? că plata pazei nu e obligatorie, ca și a interfonului, de altfel. Si atunci la un bloc care are de 10 ani paza non-stop (asigurată de niște pensionari amărâți, nu de badigarzi cu mușchii umflați) și unde nu s-a mai dat nici o spargere, unii cetățeni spun că nu le trebuie pază, că și-au asigurat apartamentul și să dea bani ailalți care sunt mai proști și mai fricoși.
Acum e la modă discuția cu reabilitarea termică! Știti de ce e necesară ? În primul rând pentru a reface tencuiala și a acoperi îmbinările dintre plăcile prefabricate care au fost umplute cu saci de hartie și cu carămidă spartă și prin care acum fluieră vântul și ploaia. În al doilea rand pentru a etanșa ușile de la terasa cu ghena de gunoi care știți bine că nu se prea închid sau că de mult nu mai au geamuri...
Cele mai multe probleme și le crează proprietarii datorită nepăsării.
Într-un bloc administratorul a lucrat timp de vreo 4 ani cu un președinte de comitet care nu se implica și nu voia să facă nimic pentru că ”l-au ales oamenii din cauză că n-a vrut nimeni”, iar după plecarea acestuia încă 2 ani pentru că ”nu sunt probleme și nu vrea să ia nimeni funcția de președinte”.
Sau la altă asociație și cu un președinte ”lasă-mă să te las”, timp de vreo trei ani președinta comisiei de cenzori nu a efectuat nici un control pentru că nu a fost plătită”! Și ce mai ”gaură” le-a lăsat administratorul, de au plătit locatarii numai penalizări cât factura de încălzire pentru o iarnă intreagă.
La un alt bloc se întâmplă o situație mai ciudată care se agravează datorită nepăsării tuturor proprietarilor. Un apartament dintr-un bloc terminat prin 1994 are ca proprietar un român plecat în lumea largă, care l-a lăsat să locuiască acolo pe fratele său cu o familie numeroasă și care nu-și plătește întreținerea. După mai mulți ani, când datoria la întreținere a devenit foarte mare, oamenii s-au sesizat și au încercat să rezolve problema, dar s-au blocat că nu știau adresa proprietarului și nici nu-l puteau evacua pe fratele acestuia. Pe scurt, problema nu s-a rezolvat nici azi, singurul pas care s-a făcut a fost de a se institui privilegiu imobiliar asupra apartamentului, dar cu toate acestea datoria crește și e probabil că nu va fi recuperată niciodată pentru că o parte din sumă a intrat în termenul de prescripție.
Ce altă dovadă că oamenilor nu le pasă ? Am avut timp de doi ani o adresă de internet cu sfaturi și expertize pentru asociații de locatari, prima consultație gratis, dar după ce le-am arătat oamenilor pașii concreți care trebuiau urmați pentru deblocarea situației pe care o aveau în bloc, în cea mai mare parte au refuzat să întreprindă alte demersuri, cel mai simplu fiind să renunțe. Toți sperau ca dacă depun o simplă reclamație la primărie, la poliție sau la un ziar, imediat va veni cineva, va face o anchetă și va rezolva situația în locul lor.
Soluția cea mai la îndemană este una singură !
”Unirea facea puterea!”,adică asociația de proprietari are dreptul să ia toate măsurile pentru a face ordine în propria ogradă.
P.S.
Eu, personal, locuiesc într-un bloc unde totul merge bine pentru că avem un președinte foarte priceput și foarte implicat.Dintre realizări: subsolul a fost placat cu gresie, este iluminat complet, uscătoria a fost zugravită proaspăt, terasa blocului a fost refăcută anul trecut, palierele au mochetă, tablouri și ghivece cu plante ornamentale, grădinița a fost semănată cu gazon, s-au pus flori și pomii fructiferi au fost îngrijiți și văruiți. Cu toate acestea, acum două zile trebuia să se țină adunarea generală și din 34 de persoane convocate, au fost prezente doar vreo 10. Până și acest președinte atât de serios ar vrea să renunțe pentru că vede că nu este ajutat, ba mai are de înfruntat și tabăra cârcotașilor care strâmbă din nas la orice schimbare.

DONATI 2 la suta - NU VA COSTA NIMIC

Majoritatea oamenilor au o pornire interioara de a face bine si de a-i ajuta pe cei aflati in nevoie.
Din pacate, in lumea in care traim, agresati de multitudinea de teledonuri si de campanii umanitare organizate de catre vedetele momentului, refuzam sa mai intreprindem ceva, ramanand cu gustul amar ca nu stim ce se intampla cu banii care se strang prin astfel de colecte publice.

In aceasta perioada avem posibilitatea sa donam 2 % din impozitul pe care oricum statul ni l-a retinut din salariile incasate in anul anterior. Putem dona pentru orice organizatie non-profit cu profil umanitar, medical, cultural, religios, sportiv etc.

De curand am aflat despre activitatea dedicata a preotului paroh de la Balanoaia din judetul Giurgiu. Daca o sa va placa povestioara pe care am primit-o pe email, va propun sa urmati acest exemplu, donand cei 2 % acestei biserici.
Daca aveti alta alegere, utilizati formularul de la adresa indicata si donati pentru organizatia pe care doriti sa o ajutati.

O biserica alba la inceput de primavara


Duminica de aprilie. Zi frumoasa insorita. Flori de primavara cu miros proaspat, copaci infloriti au crescut pe o verdeata minunata imprejmuind biserica si gandurile noastre, glasurile catorva copii strecurati printre predici si cantece religioase calde, tamaia care te apara si te pazeste. Un sat linistit foarte aproape de Giurgiu.
O comunitate mica cu oameni in varsta, dar cumsecade, cu frica lui Dumnezeu, cum se spune. Aici totul e bine randuit caci dincolo de oamenii gospodari, majoritatea in varsta, un preot - numai suflet si tarie, da rost si putere tuturor lucrurilor, dar si sustinere atator suflete ostenite sau zbuciumate. Nu i-a luat prea mult sa puna lucrurile in miscare. In poarta nu se mai priponesc vite acum, totul e ingrijit si gandit sa-ti incante privirea si sa te linisteasca.

Biserica alba, construita in anul 1929, situata pe drumul spre Ghimpati, atrage privirile trecatorilor, este intretinuta atat cat se poate cu mjloace modeste. Pentru ca poarta hramul Sfantului Gheorghe, patronul spiritual al orasului Giurgiu, se pregateste de mare sarbatoare, mare, in data de 23 aprilie 2009. Pana atunci ,totul trebuie sa arate cat mai bine, noi lucrari sunt planificate, o incapere pentru credinciosi se va construi prin contributia personala a preotului si a doi sateni care pun umarul.

Eu am decis sa completez formularul anexat. Este putin, dar este un gest umil, din tot sufletul. Prea mult satul romanesc, cu frumusetea si curatenia sa, este dat uitarii.

Va multumesc tuturor ca ati citit mesajul meu!

Sper si cred cu tarie ca este vremea celor care fac ceva ca viata aceasta sa fie mai buna. Cineva le spunea oameni adevarati.

Cu drag,
EMILIA


NOTA: Pentru cei care doresc sa ajute - se completeaza formularul extras de pe site-ul ANAF cu adresa: http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/formulare/decl_230_2008.pdf
si acesta insotit de fisa fiscala se depune la Registratura organului fiscal - Administratia Finantelor Publice - din localitatea de domiciliu SAU recomandat prin posta pana la 15 mai, anul curent.

Numele preotului este Stefan MOISEI - 0722/272859

Date necesare pentru completarea formularului:
Denumire entitate: PAROHIA BALANOAIA
Cod fiscal: 13653907
Cod IBAN: RO87RNCB0145037300220002

Sunt si alte posibilitati de a ajuta biserica si pe cei care au mare nevoie de sprijin, putand dona haine, alimente sau sume de bani.

E vremea dudelor ce mor pe cracă...
Aceasta a fost prima idee pentru titlu; se întâmplă în anii secetoși ca pomii să nu-și ducă fructele la maturitate,dar în cazul duzilor asta e chiar o calamitate fiind provocată de către omizi.
Alegerile prezidențiale au debutat în Romania cu o catastrofă. Primul candidat anunțat este Principele Radu Duda,soțul Principesei Margareta, ginerele Regelui Mihai I de România.
Pe Principesa Margareta am cunoscut-o la Intercontinental și am realizat un interviu în luna ianuarie 1990. Era o femeie strălucitoare, o adevărată prințesă, prima femeie occidentală pe care am văzut-o și admirat-o. Regele, atunci când a fost lăsat să vină în țară, era încă în putere și avea speranțe că regalitatea va mai avea un cuvânt de spus în Romania.
Cand l-am văzut pe scena de la Casandra,prin 1981,,„actorașul„ Duda nu mi-a spus cam nimic. Nici cât a jucat la Iași, orașul natal al fiului de medic, nu a ieșit în evidență. Nu știu cum a impresionat-o pe Margareta, dar ne-am trezit că e membru al Casei Regale și mare ambasador al Guvernului României. Dar mișcarea nu a avut nici un efect pe plan intern și nici cine știe ce boom extern.Unde mai pui că dinastia nu are un moștenitor și în lipsa acestuia sigur se va stinge.
După 60 de ani fără rege, românii nici nu mai știu ce este aceea o dinastie ereditară. Poate dacă restaurația s-ar fi produs imediat după revoluție, ca efect al vreunei hotărâri luate de către marile puteri, aceasta ar fi avut ceva șanse de supraviețuire. Dar efectul legendei trenului cu aur,mobilier scump și tablouri cu care a plecat Regele în exil, lansate de catre propaganda comunistă,nu a dispărut nici astăzi. Să nu uităm că chiar Regele Carol I, întemeietorul dinastiei, a înfruntat un puternic curent antidinastic, care -după euforia Marii Uniri- a reapărut în forță pentru a sancționa politica autocrată și iresponsabilă a lui Carol al II-lea. ”Mihăiță„ a avut parte de un tratament mai blând pentru că a domnit prima dată la vârsta pantalonilor scurți, apoi a fost protejat de cenzura din timpul războiului și de prejudecata populară că ce poți cere unui tânăr căruia de-abia iau mijit tuleiele și care încă n-a cunoscut prima iubire. Iar după aceea a devenit conducătorul providențial, la fel de așteptat precum americanii. Din păcate, în cei 50 de ani cât a lipsit din țară, a transmis doar mesaje anemice la adresa regimului comunist sau iliescian, lipsa reală de implicare contribuind la uitarea sa de către poporul roman.
Anul 2009 a început prost pentru romani,iar alegerile prezidențiale nu vor aduce în față un politician nou, de tip occidental, cum apare a fi Principele Radu Duda. Vreți un pariu? Lupta dintre Geoană și Basescu va aduce noi episoade pe micile ecrane din telenovela „Fetele marinarului„, toți candidații autopropuși, și încă neanunțați, neputând să se opună jocului dur al comandantului de navă.

Ceea ce se întâmplă în Republica Moldova urmează un scenariu tragic,exact cum i s-a întâmplat României după întâlnirea de la Ialta. După cum s-a văzut și săptamâna trecută, NATO se extinde, dar cu pași mărunți și fără a o supăra pe Maica Rusia. Uniunea Europeană tace mâlc pentru că o țară agricolă atât de săracă ca Moldova ar complica și bugetul și politica comunitară. Iar Romania,care pare veșnicul instigator,nu e în stare să se înfrunte cu elefantul rus pentru o țărișoară mai mult rusofonă decât vorbitoare de limbă română.
Populația tânără este nemulțumită de pauperizarea continuă și de scăderea nivelului de trai, dar și de imuabilitatea sistemului politic, urmaș declarat al regimului unional sovietic.Din păcate în lipsa susținerii SUA, UE și a țărilor democratice toată mișcarea actuală pare doar o răzvrătire a unor mase de huligani. Ceea ce nu știu mulți români, e că populația rusofonă,găgăuză și alogenă reprezintă majoritatea populației moldovenești și ocupă cea mai mare parte a pozițiilor publice,iar românii curați sunt mult mai puțini și preponderent rurali. Rareori româno-moldovenii noștri își pot spune liberi punctul de vedere și acesta nu e niciodată concordant cu cel oficial. Sistemul e ticăloșit,mult mai mult decât la noi, și acesta nu dorește schimbarea. În cei aproape 70 de ani de când Moldova a revenit la pieptul Maicii Rusii, cei mai buni romani ori au fost exterminați,ori au fost deportați în Kazahstan și Siberia,ori și-au căutat slujbe mai bune pe întinderea întregului imperiu. Acum mulți au emigrat,mulți lucrează sau studiază în Romania,dar și mai mulți și-au reluat cetățenia romană ca să poată pleca la muncă mai ușor în Spania sau Italia. Si atunci această luptă a moldovenilor pentru dobândirea identității naționale,pentru ca românii din ei să se simtă stăpâni la ei acasă,în Basarabia, va continua cu tot mai multe jertfe și suferințe. Iar noi, romanii din România, vom continua sa-i susținem platonic, să le spunem că-i iubim,dar dacă n-au zestre nu ne prea interesează pentru căsătorie. Mai ales că murim de frică de teama tatălui adoptiv, dl Putin fiind pregătit cu forțele armatei dispuse în Transnistria să liniștească nu numai revolta tinerilor moldoveni, dar și teoretica independență a Republicii Moldova.

Domnul CTP publică „Rugămintea unui bătrân naiv către dl. Mircea Badea", iar dl.Mircea Badea îi dă replica în emisiunea sa, dând și explicațiile de rigoare, prin care arată că nu a bătut câmpii, dar că unele persoane se fac că nu-l înțeleg doar ca sa poată să îl înțepe.
Pe domnul CTP l-am cunoscut acum vreo 20 de ani, bătând culoarele Casei Presei în blugi și cu adidași nu tocmai la modă, venit sa-și propună producțiile (mai mult sau mai puțin) SF la suplimentul cultural al singurului cotidian național pentru tineret. Pe vremea aceea soția sa părea mult mai talentată decât el, dar după ce a lăsat-o la vatră, s-a putut și el afirma plenar.
După 1990, a prins trenul de la Adevărul ca ziarist și împreună cu prietenul său Gabriel Rusu, critic literar, și pe cel de mare scriitor. A avut noroc că s-a putut strecura și că a putut supraviețui în șerpăria securisto-comunistă de la Adevărul, fiind luat sub aripa sa ocrotitoare de către Dumitru Tinu. Stiu că acolo au fost lupte intestine și că i-a trebuit multă tărie ca să poată rezista. Am lucrat la un moment dat cu Mircea Bunea,Smaranda Oțeanu,Papadiuc și alte fosile plecate de la Adevărul, dar care continuau să se umple de bani din acțiunile de la Adevărul și agenția de publicitate Colosal.
Dar după moartea lui Tinu și-a luat un asemenea avânt ca nu-i mai ajungi la nas nici cu prăjina. Ca presedinte al Clubului Roman de Presă, tuna și fulgera, scotea fum pe nări pe chestii de deontologie profesională împreună cu marele profesor de etica presei Gabriel G. Stănescu, dar fiecare conducea câte un ziar care făcea campanii în interesul a tot felul de grupuri de interese. Când a trecut la „Gândul" s-a văzut iar pe cai mari, tirajele se evaporau de pe tarabe și a căpătat si renumele de mare editorialist, ba chiar și de om de televiziune odată cu aparițiile de la „Realitatea”.
Intr-o mare naivitate, am crezut atunci că-și păstrase ceva din visele începutului și că va dori să dea o șansă unui necunoscut. I-am prezentat situația și m-am oferit sa-i aduc mai multe texte ca să se poată edifica. Mi-a răspuns ca de la „poșta redacției", în loc sa țină cont că am început să colaborăm în presă în aceeași perioadă, eu fiind coleg de generație și cu Bogdan Chireac și cu Sorin Ovidiu Bălan, asta ca să dau două nume cunoscute,dar situate la extreme.
Nu am apucat să am funcție de conducere la Tineretul Liber, dar am ajutat cațiva tineri să-și înceapă drumul în presă, cei mai cunoscuți fiind acum Constantin Rudnidți, analist economico-financiar, fost șef pe la Capital, Andrei Vochin, comentator sportiv, scriitor și om de televiziune, Adrian Deliu, cronicar muzical și traducător, asta ca sa amintesc doar de băieți.Ca știți ce se spune că fetele au mai multe șanse pentru că știu sa-și deschidă singure poarta. Dar și aici pot sa amintesc de Roxana Iliescu, Ioana Mandache, Roxana Toma,unoscute pentru probitatea lor profesională și morală.
Și atunci vin și spun: ești marele CeTePe-ule, dar la umbra ta nu crește nimic. Ba mai ai și ciudă pe tânărul Mircea Badea!... Norocul lui că a apucat să fie cunoscut că altfel n-avea nici o șansă, l-ai fi bătut cu trei seturi la zero, toate cu 6 la zero, pentru că-n ochii tăi și Mircea e un zero. Mă și întreb pentru cine mai scrii dacă lumea e plină numai de zerouri.

Pe vremea când eram ziarist și conduceam și Asociația Fan Club Mihaela Runceanu,îmi făceam prieteni cu mare ușurință. Când am ieșit din viața publică, renunțând și la club și la presă, am descoperit că prietenii s-au împrăștiat...nu însă și prietenul meu din America.
Pe Florin l-am cunoscut la Club unde a cântat de câteva ori. Avea 30 de ani, era asistent universitar și doctorand în chimie, iar în timpul liber compunea și interpreta muzică folk. Era frumos, era liber, iubea viața și voia să ajungă în America pentru a se desăvârși profesional. La un moment dat a apelat disperat la mine deoarece i se făcuse o mare nedreptate.Iși luase doctoratul și trebuia sa plece cu o bursă Fulbright în SUA, dar cineva a făcut o măgărie și l-a dat la o parte.Tot atunci suferise și o nouă decepție în amor, colega lui de catedră și de doctorat, blondă și apetisantă îl părăsise în pragul căsătoriei. Atunci Florin a vrut sa uite de toate și cu primul avion a plecat la o altă bursă de doctorat la o universitatea americană total necunoscută. S-a îngropat în muncă, a dormit langă cobai în laborator, a refuzat să mai iasă în lume. Aici, în Romania, mama sa a făcut un cancer galopant și când a fost chemat de sora sa la înmormantare a ajuns a doua zi dupa ce pământul acoperise sicriul mamei sale. A dispărut din nou în America înecându-se în muncă. S-a dus de vreo câteva ori la niște întâlniri cu conaționalii, dar i s-a părut ca pierde vremea în contraziceri politice scăldate în băutură. Deși a stat mai mult de cinci ani acolo,nu s-a gandit să ceară cetățenie sau viză pe timp nelimitat. Și s- trezit intr-o zi, deși mai luase un doctorat, că i se impune să se întoarcă în țară, să-și facă din nou pașaport și sa-și ia altă viză. M-a sunat ca și atunci cînd a ajuns cu întârziere la înmormântarea mamei sale, am vorbit și mi s-a plâns că i s-a refuzat viza. Ne-am întâlnit, dar era total schimbat: demoralizat,cu început de chelie,fără pic de strălucire în priviri și cu urmele unei groaznice boli pe față și pe maîni. Dar mai ales...singur. Cu sora sa ține legătura din an în paște, se simte ca un musafir nedorit în casa ei, iar casa de la țara a luat-o tot sora, pentru că și tatăl s-a prăpădit între timp. Ca să poată totuși pleca, a ajuns să predea chimia într-un colegiu britanic din Dubai. După aceea a ajuns din nou în America, cu contract la altă universitate, dormind tot în laborator, deși avea și o casă închiriată. In loc să se apropie de studenții și studentele sale, pentru că are și normă de profesor preparator, s-a apropiat doar de șobolănei. A înregistrat o invenție la care a muncit cîțiva ani, dar care deși e de top science, nu i-a adus nici un ban, ba a mai și cheltuit cu taxele de înregistrare. Contractul s-a terminat iar și a ajuns din nou în țară. L-am primit cu brațele deschise,l-am găzduit fără bani, dar chiar cu două zile înainte de Crăciun a dispărut iar în America. N-am mai știut nimic de el, mi-a răspuns foarte rece la un mail și după un an, dintr-o data, m-a sunat că a ajuns din nou în țară. L-am primit iar, mi-a spus că va sta din nou aici până va găsi un nou contract. I-am dat cheile unui apartament, i-am pus telefon,fax și internet, ba mi-am mobilizat cunoștințele din Anglia și Australia pentru a-i găsi un nou contract. Avea bani, așa că după o lună i-am spus că trebuie sa dea și el 4 milioane de lei vechi pentru plata întreținerii apartamentului pe timp de iarnă. Mi-a spus că e scump, că a auzit el că o chirie e doar 100 de Euro și că știe că nu l-am trecut la întreținere. A mai stat încă trei luni, și-a făcut o prietenă cu care a și locuit o vreme tot acolo, apoi a plecat fără să achite vreun leu. Am aflat că și-a găsit post la reprezentanța unei mari companii americane de înaltă tehnologie. Am îndrăznit să-l sun și să-l rog să-și achite datoria, cerând doar banii datorați pentru întreținere. Mi-a spus să-l las în pace și m-a întrebat dacă am avut contract de închiriere semnat de el. Mai mult , a încheiat șuierând:„N-ai nici o dovadă. N-ai contract semnat.O singură dată dacă mă mai suni, te dau pe mâna poliției. Să-ți intre bine în cap!„
Din păcate am pierdut un prieten și asta mă doare și mai tare decât cei 400 de Euro. Apropo,acum acel apartament este închiriat pe 500 de Euro lunar,plus întreținerea.