Un concert deosebit de antrenant a sustinut grupul timisorean CARGO la Casa Studentilor din Bucuresti, Clubul Old School fiind luat cu asalt de catre fanii formatiei.
Stiam trupa inca de la "Brigadierii"(1989) si pe vremuri tineam legatura cu Adi Barar si Dinel Tollea(din pacate,talentatul claviaturist a decedat in l997).
In 1990, am participat afectiv si efectiv la lansarea unui single al trupei inregistrat in Franta,care continea "Ana" si "Doi prieteni",eu scriind in ziarul "Tineretul Liber" unde aveam cea mai citita rubrica muzicala, ziarul fiind cel mai bun mijloc de popularizare a evenimentelor muzicale.
A fost atunci la Sala Palatului un concert cu sala plina,iar discul a fost distribuit gratuit prin lansarea de pe scena a sute de discuri care zburau prin aer asemenea bumerangului.
Trupa a lansat multe albume, a avut concerte si hituri memorabile,dar si o istorie zbuciumata, cu accidentele de motocicleta ale vocalistilor Kempes si -mai tarziu- Adrian Igrisan.
Stiam ca "Daca pleci" si "Ploaia" au intrat chiar si in repertoriul cluburilor de karaoke, dar acum,dupa 20 de ani, a fost o mare surpriza sa vad ca trupa are in continuare atat de multi fani.
Prima parte a concertului a inclus numai hituri, Adi Barar si compania declarand franc publicului "Nu pot trai fara tine", dar cantand si "Daca ploaia s-ar opri","Daca pleci","Doi pasi","Vrajitoarele","Bagati mintile-n cap","Batacanda", "Noapte de betie",etc
Pe masura ce concertul avansa,publicul a devenit tot mai numeros, spatiul devenind neincapator.Chiar daca trupa a cantat si alte piese, mai noi sau mai putin cunoscute, publicul a fost fidel, s-a simtit bine si a cantat alaturi de cei de pe scena.
Spectacolul a fost de mare succes, asa cum a spus Adi Barar mai tarziu la "Psihologul muzical", emisiunea lui Andrei Partos,certificand inspiratia lui Alex Libra si a domnului Paul Bordas, managerul Casei Studentilor de a organiza acest concert pentru adevaratii fani ai rock-ului.
„După ani și ani,/Mă voi întoarce/Primul nostru gând/Ne va regăsi plângând !„
Concertul Pacifica de la Casa Studenților, cu Leo Iorga, solist vocal , a fost un recviem pentru celebra și prea repede dispăruta trupă Compact. De fapt Compact-ul mai există pentru că-l duc mai departe Paul Ciuci și Leluț Vasilescu, dar e un fel de Compact de acompaniament. În cei peste 30 de ani de existență, grupul Compact a avut cea mai tumultuoasă istorie, după primii ani de succes, urmând un deceniu de existență paralelă, Compact B la București și Compact C la Cluj. Leo Iorga a fost solistul de la Compact B în perioada în care Paul Ciuci a plecat din țară , a continuat la Compact C sau a cântat cu Sfinx Experience.
Primii ani de succes ai Compactului,cu formula de aur -Paul ,Costi,Teo și Leluț - , cei de la Costinești, din perioada 1982-1986, au fost cei care au marcat o întreagă generație ,fiind confirmați de Marele Premiu al Festivalului din 1982, ca și serile de neuitat de la Terasa Tineretului .
A venit apoi perioada de la București, cu Adrian Ordean, chitarist și compozitor ,cu Vlady Cnejevici, aranjor și Leo Iorga, solist vocal. Ani frumoși, care nu se vor mai întoarce niciodată!..
In primul rând că tinerețea noastră a rămas în urmă, apoi pentru că după istorica revenire a lui Paul Ciuci, a venit anul în care chitariștii Teo Peter și Emil Laghia au plecat spre lumea de dincolo. Un destin tragic a lovit atunci în mod nemilos, cazul lui Teo Peter fiind cel mai dezbătut, știut fiind că a murit în acel accident de taxi provocat de către un pușcaș american băut.
Dar să revenim la Leo Iorga și la excelenta Pacifica: muzicieni desăvârșiți, cu știința show-ului, cu un bogat repertoriu de turneu, ce a dat culoare timp de un deceniu și spectacolelor grupului Divertis. Pot cânta la superlativ orice, de la blues la country, de la rock-and-roll la arii de operă. Chiar a fost un moment regizat în spectacol când invitatul Ioan Gyuri Pascu a atacat o celebră arie italiană, a urcat sus de tot, a dat impresia că a rămas fără aer, dar l-a salvat Teo Boar care a dus mai departe cântecul, poate chiar mai bine decât predecesorul.
Despre Gyuri Pascu numai de bine: cântă piesele sale și blues alături de Pacifica, dar l-am văzut de curând și în rolul lui Rică Venturiano din „O noapte furtunoasă„ alături de Maia Morgenstern și George Ivașcu. Tot ce face e excelent !
Despre dispariția lui Teo Peter și durerea pe care a lăsat-o în sufletele celor care l-au iubit n-am putut să scriu la vremea aceea. Am participat emoțional la acea imensă dramă, dar de la distanță. Țin minte că atunci Andrei Partoș i-a dedicat o emisiune specială „Vineri noaptea în direct„ și în timpul emisiunii a sunat o doamnă la telefon.Incerc să rememorez confesiunea doamnei:„Pe Teo mi-l voi aminti toată viața din vara aceea nebună de la Costinești. M-am dus cu fetița să ascultăm Compact: am cântat, am dansat, am simțit fiorul nemărginii în cântecele lor. Dar cu adevărat m-a cutremurat Teo: cu gingășia lui, cu forța lui interioară, cu pasiunea lui... De atunci ascult Compact și „Fata din vis” îmi răsună în minte cum îmi susura el la ureche în după amiezele în care ne retrăgeam în cameră lăsând fetița să construiască fericită castele de nisip. Acum fiica mea a devenit adult, iar eu răman mai departe să construiesc împreună cu Teo castele de nisip în veșnicie. „
Am plecat de la concert.Vocea lui Leo Iorga dă glas lacrimilor mele.
„Singur te caut în noapte,/Unde ești?,Unde ești?/Singur pe strada pustie,/Rătăcesc!„
Sincer,m-am dus cu inima stransă şi nici n-am îndraznit să mai invit pe cineva,crezand că vom asculta ceva experimental,eventual vreo trupă de puşti care promit.
Surpriza a fost totală.
In deschidere a cantat Solaris,cu Bebe Astur şi Florina Soare:un chitarist exersat şi inspirat şi o voce feminină nascută pentru rock. Au cantat şi piese proprii mai vechi sau inedite,dar ne-au dat gata cu mari succese ale genului. Evolueaza într+o formula mai degrabă potrivită pentru un club,dar conving şi ştiu să creeze atmosferă. Deşi publicul a fost cam răruţ,ne-am simţit ca pe vremuri la Bulandra cu Moţu Pittiş,Bebe Astur aducand în multe momente cu portdrapelul rock-ului de pretutindeni si din totdeauna.
Cand credeam că asta a fost surpriza,a urmat Z'Band,alcatuită din cinci baieţi mai copti,copiii rock-ului dezlanţuit.Sincer,Cristian Luca "Argintaru",chitaristul solo e de valoare internaţional ă.A atacat temele cu o forţă care aproape că ne-a catapultat de pe scaune.Mai mult,fostul chitarist din perioada rock a trupei Voltaj,a ramas un fidel al lui Vali Sterian,cu care a lucrat o vreme în cadrul Companiei de Sunet.Am putut astfel recunoaşte culoarea specifică a unor cantece ale lui Vali şi ne-am putut bucura de cantecul "Caută", ultimul scris de Vali,probabil sub impresia scurtei perioade pe care a petrecut-o in inchisoare şi cu sentimentul tragic al apropierii sfarşitului.Au fost clipe de mare emoţie,ba chiar am avut impresia că odata cu Cristian Luca,urcase pe scena şi spiritul lui Vali Sterian.In rest,ce să mai spun? s-au cantat piese de mare virtuozitate de la AC-DC,Gary Moore,alţi monştri sacri,trupa de "necunoscuţi "cantand şi încantand cu adevărat.
Si apropo de trupa Voltaj,primul hit al acesteia a fost "Nori de hartie" cu Adrian Ilie,compozitor şi Cristian Minculescu,voce.Era în 1982.Si uite unde am ajuns ca sa-i uram sănătate lui Cristi Minculescu şi să visăm ca-l vom revedea pe scenă.Luptă Cristi !
Am aflat din presa si -mai apoi din niste afise- ca la Casa de Cultura a Studentilor din Bucuresti a fost lansat un proiect de concerte saptamanale live de muzica folk si rock.
Am luat contact direct cu noua miscare artistica pe 19 martie cand am asistat la trei recitaluri folk de exceptie;Ducu Bertzi si Vasile Seicaru s-au ridicat la inaltimea asteptarilor si a numelor lor,iar Zoia Alecu a fost o adevarata revelatie vocala si componistica.Intre cele doua lansari de albume care vor urma la inceputul lunii aprilie,adevaratul eveniment va fi CD-ul Zoiei Alecu,cu piese profunde,rotunde si calde ca mangaierea mamei,ca jocul copiilor sau ca marul copt;in schimb cel al lui Vasile se inscrie in linia lui de folk-rock cu lait-motivul "In orasul cu flori de tei,/Mai aud si acum pasii tai/Nu la Paris si Rio/Si nu, adio!".Cam fad,nu credeti ?
Intre timp spectacolele s-au mutat vinerea,asa ca pe 27 martie am avut concertul aniversar "7 ani cu VH2",practic intalnirea membrilor trupei cu prietenii,vecinii si alte cunostinte.Sala a fost plina,spectacolul a placut tuturor celor prezenti,indiferent ca era vorba de adolescenti care au asistat prima data la un concert rock sau ca in sala s-au aflat redactori muzicali radio-tv,solisti cunoscuti sau prieteni pur si simplu, precum doamna si domnul Ivan Patzaichin.Concertul a debutat in forta cu un rock dur,reamintindu-ne ca Mihai Pocorschi a fost primul compozitor al Holografului si reluand doua piese din acea perioada,mai ales ca Gabriel Cotabita a fost solistul trupei pe primul LP Holograf,aparut acum 25 de ani.M-a mirat un pic faptul ca pe langa Mihai,pe scena mai era un chitarist solo cu alura de rocker dur,ras in cap si cu multe tatuaje,care a iesit in evidenta de cate ori a fost nevoie si care calca apasat pe urmele mentorului sau.N-aveam de unde sa stiu ca e Vladimir Pocorschi,pe care-l vazusem cand avea doar cativa anisori, de mana cu mama lui, pe vremea cand Doina Matei si Mihai Pocorschi cantau si muzica usoara.S-au cantat si multe piese noi,aflate in curs de finisare si care vor figura pe un nou album VH2,al treilea,promis sa apara mai pe la toamna.Piesele au forta,dau impresia ca trupa a evoluat spre un rock dur,dar inca n-au aparut hiturile romantice specifice VH2,care sa dea consistenta si sa atraga fanii.
Atmosfera s-a incins abia la mijlocul intalnirii,cand s-au cantat marile succese ale grupului,piese calde si romantice,adevarate slagare,cunoscute si cantate impreuna cu toti cei din sala:"Trece vremea","Daca n-ai iubi",Departe de tine",Atunci cand ai plecat" sau autoironicele "Fiecare zi"(fata tine,/Ma face sa ma simt din ce in ce mai bine) si "Nu-mi mai pasa"(de tine,nu-mi mai pasa de noi).Concertul s-a incheiat intr-o atmosfera extraordinara,cu toata lumea din sala cantand si dansand.Pe langa faptul ca VH2 este alcatuita din niste instrumentisti extraordinari,forta trupei o dau compozitorul Mihai Pocorschi si Gabriel Cotabita,care a slabit si se afla intr-o forma fizica si vocala de zile mari.Dar ce pacat ca...trece vremea: Mihai Pocorschi a coborat cand nu trebuia din trenul Holograf,iar Gabi Cotabita nu mai are zecile de mii de admiratoare de acum 15-20 de ani.
Buna ziua tuturor !
Sunt un fost jurnalist pasionat de tot ce se intampla in lumea asta mare si voi incerca prin intermediul acestui blog sa ma conectez la realitatea cotidiana.Dar...totul va fi vazut printr-un ochean intors,viata va fi reflectata si prin prisma unor intamplari pe care le-am cunoscut,dar care la vremea respectiva nu au ajuns la constiinta publicului larg sau n-au putut sa ajunga pana la cei care erau interesati de respectivul subiect.
Voi incerca prin intermediul acestui blog sa ma confrunt cu mai tinerii mei colegi,cu cei care zi de zi si noapte de noapte vaneaza stiri si interpreteaza realitatea.Nu-mi propun audiente spectaculoase,dar sunt sigur ca voi avea si posturi interesante,altfel as continua sa scriu doar pentru mine!
Iata doar cateva subiecte cu care sper sa va starnesc curiozitatea:
1. Urmarire ca in filme la Sinaia:Regele Mihai este prins de rusi si fortat sa urce in trenul regal(30.12.1947)
2.Cazul Mihaela Runceanu:S-a stins o stea(reluarea textului integral al brosurii publicate in aprilie 1990 cu titlul "Adevarul in cazul Mihaela Runceanu")
3.Biserica Delea Noua Calist din Bucuresti,locul unde va puteti ruga pentru iubirea impartasita la racla cu moastele Sf.Valentin
Cu drag si pe mai tarziu !
Mihai Bogatu