Gripa aviară, gripa porcină, campaniile de vaccinare la nivel național, programul de reabilitare a spitalelor și de construire a spitalelor de urgență sunt tot atâtea motive pentru cheltuirea unor mari sume de bani din bugetul public și pentru obținerea unor profituri rapide și însemnate de catre unii afaceriști.
... Din păcate mă numar printre cei care am crezut că în acest domeniu există principii și regula...bunului simț. Tot timpul s-a vorbit că Ministerul Sănătății controlează și aprobă prețurile medicamentelor și că pe traseul de la importator la farmacie adaosul comercial este de cateva procente. O mare minciună în care am putut să cred doar eu și ... mulți dintre dumneavoastră.
Prima la mână: prețul importatorului nu-l poate controla nimeni.
A doua la mană: se crede că libera concurență reglează piața și prețurile, dar nimeni nu are curajul să demonstreze că marii producători de medicamente acționează ca un cartel. De altfel, la marile licitații organizate de către Ministerul Sănătății concurenții câștigă pe rând, făcându-și paravan unii altora, conform înțelegerilor de culise.
A treia la mâna: la începutul organizării de licitații în sistem electronic, pe baza de informații confidențiale, același importator participa cu trei calculatoare amplasate în aceeași cameră, pe trei firme diferite și câștiga ... cinstit contractul de furnizare. Acum s-au mai schimbat lucrurile în sensul că marii investitori au ajuns să aibă participări importante de acțiuni la mai multe companii, ceea ce pare că a democratizat sistemul, dar care canalizează profitul spre aceleași buzunare.
A patra la mână: pentru licitațiile privind construirea de spitale s-au constituit consorții între furnizorul de aparatura medicală și firmele de construcții românești abonate la lucrări publice.
Problema reală este că sistemul sanitar din Romania este bolnav și că un număr de inițiați și de profitori adaptați sistemului reușesc să obțină cele mai grase contracte, de cele mai multe ori profitând de aceste campanii urgente.
Ar fi fost de sperat că tânărul ministru al Sănătății, domnul Ionuț Bazac, specializat în reforma sistemului sanitar, dar și un as al dezvoltării afacerilor inovatoare, va reuși să creeze o breșă în încrengătura de interese mafiote care a cuprins sistemul sanitar. Inceputul a fost bun și mă refer aici la schimbarea unor directori din minister și la atragerea unor manageri capabili în domeniul sănătății publice. Ar mai fi multe de făcut: întărirea echipei de experți pentru finalizarea licitațiilor pentru construcțiile de spitale de urgență, regândirea modului de finanțare a spitalelor și găsirea unui modus vivendi cu primăriile privind transferul spitalelor către autoritățile locale.
Cu toate acestea ideea cofinanțării sănătății din buzunarul pacienților nu va duce decât la supraîmbogățirea profitorilor sistemului, pentru că aceștia au lipici la orice tip de finanțare.
Din păcate, deși au fost declanșate niște controale privind procedurile de achiziție derulate de către unitățile sanitare care au avut manageri susținuți de către liberali, se pare că nu se dorește cu adevărat devoalarea matrapazlâcurilor care se fac în sistemul sanitar. Dacă se dorea așa ceva s-ar fi început chiar cu campaniile dezastruoase derulate de către Ministerul Sănătății, adică s-ar fi făcut întâi curațenie în propria ogradă.
O ultimă remarcă: chiar dacă ministrul Bazac și-a luat un director de comunicare, ar trebui măturată întreaga echipă care se ocupă de campaniile de popularizare și conștientizare, formată din oameni plictisiți și de-a dreptul perimați moral.
Chiar și aducerea doctorului-ziarist Val Vâlcu la această direcție ar putea fi un pas înainte, dacă între timp nu s-a întrerupt legatura de afaceri între ministrul Bazac și ziaristul Vâlcu.
Acum două zile am purtat întâmplător o discuție cu un om de afaceri provincial, mare importator și distribuitor de papetărie. Este un personaj șters, alb la față și cam blonziu la păr. Un personaj alunecos în care poți să ai încredere cam cât poți să ai într-un șarpe. Zice că vânzările au mers bine timp de câțiva ani, crescând exponențial datorită afacerilor cu statul. A caștigat multe licitații știind să-și facă intrarea. Firma a crescut așa că a crescut și numărul de angajați. Dar acum, cu criza asta, deja a dat 7 oameni afară.
Din păcate cunosc multe cazuri în care oameni de afaceri veroși au încheiat afaceri cu statul. După ce au avut contractul în mână, fără să fie specializați în ceva, au căutat să facă rost de marfa respectivă, eventual de la second hand, din valorificări de stocuri și de cele mai multe ori din import China. Ba de multe ori, profitând de imprecizia caietului de sarcini sau de complicitatea beneficiarului, au livrat ceva imposibil de folosit sau doar cutii cu etichetele adecvate contractului, dar cu altceva în interior.
In primul an după intrarea în vigoare a OG 34 privind achizițiile publice, aproape toate livrările de cartușe pentru copiatoare și imprimante au fost țepe: cartușe uscate, reâncărcate, expirate sau nepotrivite mărcii și modelului. In toate cazurile contractanții au pierdut pentru că nu precizaseră în contract condițiile privind calitatea produselor contractate, compatibilitatea, termenul de garanție,etc Dacă s-au plans direct firmei pentru remedierea situației, nu au primit nici măcar scuze. Le-au arătat un proces verbal că au expediat marfa prin curier sau o semnătură de la magazioner sau portar că s-a primit marfa și le-au spus să se spele cu ea pe cap. Culmea! nu era bună nici pentru așa ceva, deși într-un caz concret a fost vorba de detergent și săpun lichid la butoaie cu care nu puteai să speli nici halate,nici să te speli pe maîni. Era apă chioară un pic vîscoasă. Au băut-o câinii și pisicile și nu s-au stricat la burtă.
Un institut de cercetare al Academiei Romane a dorit să contracteze un aparat necesar pentru efectuarea unor determinări foarte complexe, dar în loc să ceară parametrii tehnico-funcționali au spus doar numele aparatului și niște dimensiuni și ce credeți că au primit la un preț de câteva mii de euro? o carcasă stălucitoare din tablă zincată, modelată cu ciocanul, asemănătoare cu turnulețele țigănești și când au dorit să refuze plata, ”gaborii cu pălărie” și-au angajat avocat și au obținut și daune interese.
Șmecherii aceștia specializați în jecmănirea banilor publici își fac relații printre oamenii politici, dau în stânga și în dreapta, dar intrând într-o asemenea încrengătură de interese, se susțin unii pe alții și posibilele dosare penale se închid, înainte de a fi deschise.
Ca să fie siguri că nu pierd din afacerea respectivă datorită întârzierii efectuării plăților, la momentul schimbării politice a conducătorilor de instituții publice, ”băieții deștepți” iși iau măsuri și iau zece piei de pe bietul contribuabil. Așa mi-a spus personajul de la începutul povestirii mele:”Dacă vrei să fii sigur că nu pierzi, îți pui un adaus de o mie la sută. Dar trebuie
să pistonezi în permanență, că mai ușor îți iei banii de la prieteni decât de la neprieteni.În afaceri trebuie să nu ratezi nici o oportunitate!”
Discuția noastră a fost întreruptă de un scurt apel telefonic. Interlocutorul a aflat din sursă guvernamentală că anul acesta majoritatea clienților săi nu vor primi bani pentru investiții și dotări. A plecat un pic îngandurat. Nu se amărîse pentru faptul că va trebui să mai dea afară încă trei oameni, îi părea rău doar de milioanele de euro pe care nu le va mai căștiga anul acesta.
Clubul a supravieţuit doar câţiva ani, timp în care a organizat două ediţii ale Festivalului Mihaela Runceanu la Bucureşti - prima ediţie la Sala Palatului, a doua la sala Casei Centrale a Armatei - şi a fost urmat de o continuare a activităţii sale pe plan local la Buzău. Practic, Clubul a avut o activitate susţinută şi foarte mediatizată atâta timp cât m-am ocupat personal, după delegarea conducerii activităţii impactul scăzand tot mai mult. O vreme s-au ocupat de coordonarea Clubului, Cristina Manoliu şi Aurel Toma pe partea artistică şi Sorin Stoleru pe partea organizatorică. De corespondenţă şi reorganizare s-a ocupat Diana Chis de la Baia Mare, în acea perioadă studentă la Bucureşti, care a reuşit să-şi menţină bunele relaţii cu părinţii şi rudele de la Buzău ale Mihaelei Runceanu.
Dincolo de sentimente şi de resentimente, Asociaţia Culturală Fan Club Mihaela Runceanu a continuat să menţină în atenţia publicului personalitatea Mihaelei Runceanu, iar vocea, talentul şi dăruirea sa interpretativă nu au fost uitate nici astăzi.
Broşura Adevărul în Cazul Mihaela Runceanu în formă scanată, aşa cum a fost posibil de realizat la acel moment, cu mijloace tehnice de-a dreptul rudimentare şi prin efortul financiar personal este prezentată pentru dvs. la adresa:
mihaela_runceanu
Vă invit să o redescoperiţi pe Mihaela Runceanu şi să parcurgeţi şi relatarea criminalistică senzaţională din presa anului 1990!




O veche vorbă românească spune:„frate,frate,dar brânza e pe bani„! sau cu alte vorbe fiecare muncește pentru el.Două întâmplări diferite,petrecute la 50 de ani diferență,confirmă această zicală.
Cândva, înainte de război,bunicul meu o întreba pe bătrâna lui mamă,de ce trece în fiecare zi pârleazul cu oala de lapte,unt sau smântână.„Ii duc fratelui tău că are copii mulți!", îi răspundea mama, dar el se supăra pe ea pentru că părinții împărțiseră averea pe din două și fiecare familie avea acum câte o vacă, iar el avea proprii copii și o mai îngrijea și pe mama sa.
După o jumătate de veac, la Sinaia, fratele care locuia la etaj îl reclamă pe cel de la parter că și-a tras gaze și și-a făcut baie,iar el se spală în continuare la lighean.Voia ca primarul sa-l oblige pe celălalt sa-l primească în baia lui. Deși primarul i-a arătat petentului că nu are dreptate și că poate și el să-și amenajeze o baie, fratele leneș și arțăgos n-a făcut nimic, rămânând de mai mult de 20 de ani, tot la lighean și folosind aceeași toaletă de la parter. Ba mai mult, într-o zi senină privea prin binoclu de la balcon și observandu-și fratele la cules de plante medicinale prin pădure a sunat la jandarmii montani și i-a pus pe urma contravenientului.
Vreți să știți cum s-a încheiat povestea ? La Sinaia, fratele de la parter a deschis un proces cu primăria pentru a păstra pământul din curtea vilei pe care aceasta vrea să-l dea unui afacerist pentru construirea unei pensiuni. A trebuit să apeleze și la soția fratelui și la nepot ca să intre parte în proces și să poată revendica întregul teren și le-a spus că nu le cere nici un ban pentru avocat și taxe de timbru. Răspunsul a fost scurt, deși stăpânesc peste 500 mp de teren pe care țin două javre nemâncate:„Nouă nu ne trebuie nici un teren"!
Concluzia:„La revedere al meu frate vitreg că nici buni n-am fost!", cum îi scria de la stațiune fratele Petre bunicului meu Gheorghe în anul 1971.
Anuntul facut de AVAS privind anularea contractului de privatizare al RODIPET nu reprezinta decat un nou episod din telenovela evolutiei dezastruoase a principalului sistem de distributie a presei romanesti.Se stie ca aceasta privatizare a fost dirijata de catre puterea politica si ca a fost facuta tot dupa sistemul,"dam un combinat pentru un dolar".
Familia Awdi era un vechi partener de afaceri al Rodipet-ului care a vandut cantitati impresionante de cartele de mobil preplatite si atunci cand s-a pus problema privatizarii,in baza unui proces civil a obtinut plata datoriei cu penalitati si recalcularea de curs valutar la o suma foarte apropiata de cea oferita pentru cumpararea actiunilor scoase la vanzare.Adica a fost un troc,ei facand statului marele serviciu de a deveni investitori stategici.Practic nici atunci,nici mai tarziu,Hassan Awdi si compania nu au investit nici un dolar din averea proprie,iar printr-un sistem de "capusare" cu tot felul de firme specializate au "smantanit" castigurile Rodipet,acestea prosperand,iar Rodipet-ul inregistrand an de an pierderi tot mai mari.Desi ar fi trebuit sa dea socoteala fata de AVAS pentru tot ceea ce faceau in aceasta firma,au lucrat discretionar,facand niste artificii contabile prin care au devenit majoritari ca numar de actiuni,ignorandu-i pe reprezentantii acestuia in Consliului de Administratie,mai apoi acceptand un om de paie,trecut de 70 de ani si fidel familiei Awdi.In tot acest timp folosind oamenii,mijloacele de transport si spatiile Rodipet au dezvoltat afaceri profitabile,cheltuielile fiind inregistrate in evidentele Rodipet,iar castigurile revenindu-le lor.
Fata de angajati au dus permanent o politica inrobitoare,aducand supraveghetori devotati,de aceeasi nationalitate,cazati in containere amplasate chiar in curtea Rodipet, care au fost permanent "ochii si urechile" patronilor.Nu au respectat niciodata contractul colectiv de munca si chiar daca s-au facut retinerile de impozite si contributii pe statele de plata ale angajatilor,acestea nu au fost virate catre institutiile statului si in cartile de munca perioadele lucrate la Rodipet nu apar.Majoritatea proceselor intentate de angajati pentru desfacerea abuziva a contractelor de munca au fost castigate de catre acestia,pentru ca tot ce a facut familia Awdi la Rodipet a fost sa incalce sistematic legile.
Nu cred ca statul,prin intermediul AVAS,va reusi sa isi reia proprietatea asupra Rodipet deoarece vor urma nenumarate procese prin care vor contesta sumele cerute ca daune si penalitati catre AVAS,precum si recuperarea unor cheltuieli facute in avans.De asemenea,va fi greu de descalcit 'suveica' prin care se pot scoate bani curati din Rodipet,pe care au pus-o la punct in atatia ani.Deoarece am lucrat acolo si am inteles multe dedesubturi,stiu ca 'verisorii" Awdi vor oferi in continuare marfuri care se vor vinde prin reteaua Rodipet si care le vor fi platite cu prioritate.Nu cred ca exista interesul real ca Rodipet-ul sa mearga bine si ca vor fi preferatii managerii care ar putea sa conduca acest colos.Aceasta "caracatita" nu va fi desfiintata,pentru ca reprezentatii acesteia fac parte din filiera oamenilor de afaceri straini cu puternica sustinere politica,tocmai de aceea familia AWDI a fost preferata pentru privatizarea strategica a Rodipet.
Pentru a ma face mai bine inteles,va voi da un exemplu:in anul 2003(adica anul privatizarii Rodipet) intr-un cotidian a aparut o pagina intreaga privind activitatea de spion desfasurata de Omar Haysam in Romania,iar doua saptamani mai tarziu in cadrul unei festivitati publice lui Haysam i-a fost inmanat premiul pentru "omul de afaceri al lunii" chiar de catre directorul general al cotidianului care-l demascase ca spion.
Al doilea exemplu:cand statul a privatizat REMATIF SA,firma cumparata tot de catre AWDI si care detinea in proprietate un teren de cateva hectare strategic amplasate in triunghiul Baneasa-Pipera-Otopeni,Hassan Awdi l-a amenintat fizic si l-a purtat timp de mai multi ani pe la procuratura pe managerul general al societatii,din cauza caruia nu putea sa reorienteze activitatea acesteia ,sa demoleze depozitele si atelierele si sa dea si el un tun imobiliar.
Intr-o situatie similara un alt patron "strategic" statea cu pistolul pe masa in timp ce discuta cu reprezentantul FPS in CA al societatii recent privatizate.
Urmarire ca in filme la Sinaia: Regele Mihai este prins de rusi si fortat sa urce in trenul regal
Povestea aceasta o stiu de la domnul Leonida Nitoiu,acum in varsta de 78 de ani,care si-a petrecut copilaria si adolescenta la Cabana Sfanta Ana-Cabana Bob Plecare.Aceasta cabana a fost construita in anul 1932 de catre parintii sai pe un teren donat de catre Eforia Spitalelor si era situata pe actualul drum catre Cota 1400,la intersectia cu drumul spre Stana Regala,fiind si locul de unde incepea traseul vechii partii de bob de la Sinaia.
Tatal domnului Nida era un foarte priceput tamplar de mobila,ebenist al Casei Regale si al Domeniului Peles,dar si un neintrecut cabanier pentru cohorta de nobili,politicieni si doamne din inalta societate care urcau pana la Sfanta Ana pentru a respira aer proaspat sau pentru a urmari cursele de bob.Fosta Cabana Bob Plecare era situata la altitudinea de 1200 m si -nu de putine ori- copilul Nida care se lupta cu ditamai rucsacul in spate pentru a parcurge cei 10 km de urcus din Sinaia si pana la Cabana Sfanta Ana(care ii era si casa parinteasca)a fost luat cu jeep-ul de catre Regele Mihai care mergea spre Stana Regala.
...Vreme de iarna la Sinaia in luna decembrie a anului 1947.
Un camion plin cu soldati rusi au venit la Castelul Peles pentru a-l aresta pe Rege si a-l forta sa urce in trenul regal pentru a fi obligat sa plece in exil. Negasindu-l la castel s-au luat dupa urmele din zapada lasate de catre jeep-ul regal,urme care mergeau de la Castelul Peles spre Cabana Sfanta Ana,facand chiar un ocol prin curtea cabanei. Vazand asta, camionul opreste cu zgomot mare si peste familia Nitoiu navalesc soldatii rusi condusi de un colonel sovietic cel avea drept talmaci pe un maior basarabean:"Scoate-ti-l de unde l-ati ascuns pe Regele Mihai ca altfel va impuscam pe toti!" Le-au pus pistoalele mitraliera in piept si asteptau ordinul sa traga si vazand ca ei dau din umeri si spun ca nu stiu nimic despre rege,au inceput sa mitralieze icoanele si tablourile de pe pereti.Au indreptat armele catre copii si s-au rastit iar catre capul familiei:"Spuni,mai,unde l-ai ascuns pe Rege ca iti impuscam copiii.Ti facem noi sa spui si laptili de l-ai supt de la maica-ta!"In acest timp rusii scotoceau pe sub paturi si prin toate ungherele cabanei,mitraliind fara oprire.Copiii plangeau ingroziti,iar parintii se temeau mai ales pentru viata celor mici."N-am de unde sa vi-l dau pe Rege,n-a trecut azi pe aici!',reuseste sa ingaime capul familiei,dar punandu-i pistolul la tampla,maiorul basarabean il ameninta iar,scotandu-l afara din cabana si aratandu-i ca urmele jeep-ului faceau un ocol chiar in dreptul cabanei.Ningea vartos si un pic viscolit,iar seniorul Nitoiu intelegand despre ce e vorba le-a aratat rusilor ca urmele automobilului merg mai departe in spatele cabanei si se pierd spre Stana regala.Atunci basarabeanul il informeaza pe colonelul sovietic si ii cheama pe soldati la camion pentru a porni in urmarire spre Stana regala."O sa ne intoarcem si o sa va pedepsim pentru ca ne-ati facut sa-l pierdem pe Rege!",a mai spus maiorul basarabean descarcandu-si pistolul in ferestrele cabanei.
"Sa stiti ca s-au tinut de cuvant",continua povestirea domnul Nida.Atunci au mers la Stana regala,dar Regele nu mai era nici acolo,coborase si intrase in curtea castelului pe la Vulparie.Acolo l-au prins alti soldati rusi si sub amenintarea armelor l-au condus si l-au fortat sa urce in trenul regal.
Dupa un timp,prin vara lui l948,a aparut la Cabana Sfanta Ana,tovarasa Ana Pauker insotita de mai multi activisti."Aha,voi erati aceia care l-au ascuns pe Rege.Un cuib de naparci pe care o sa-l fac una cu pamantul.Aici venea si colonelul Pauker cu cine stie ce destrabalate! Sa fie daramata Cabana Sfanta Ana(Cabana Bob Plecare) si cabanierii sa fie deportati in Baragan!".
Epilog.In 1952,proiectul drumului spre Cota 1400 a fost trasat prin mijlocul Cabanei Sfanta Ana,aceasta fiind demolata fara nici un document de nationalizare sau expropriere; proprietarul a fost deportat 4 ani in Baragan, "fii de naparca" Mihail si Leonida Netoiu au fost trimisi in armata facand 3 ani 'la lopata' fara drept de a purta arma,iar mama urmata de copii mai mici a ajuns sa stea intr-o singura camera intr-o casa fara usi si geamuri,parasita din vremea razboiului.
Mihai Bogatu
Buna ziua tuturor !
Sunt un fost jurnalist pasionat de tot ce se intampla in lumea asta mare si voi incerca prin intermediul acestui blog sa ma conectez la realitatea cotidiana.Dar...totul va fi vazut printr-un ochean intors,viata va fi reflectata si prin prisma unor intamplari pe care le-am cunoscut,dar care la vremea respectiva nu au ajuns la constiinta publicului larg sau n-au putut sa ajunga pana la cei care erau interesati de respectivul subiect.
Voi incerca prin intermediul acestui blog sa ma confrunt cu mai tinerii mei colegi,cu cei care zi de zi si noapte de noapte vaneaza stiri si interpreteaza realitatea.Nu-mi propun audiente spectaculoase,dar sunt sigur ca voi avea si posturi interesante,altfel as continua sa scriu doar pentru mine!
Iata doar cateva subiecte cu care sper sa va starnesc curiozitatea:
1. Urmarire ca in filme la Sinaia:Regele Mihai este prins de rusi si fortat sa urce in trenul regal(30.12.1947)
2.Cazul Mihaela Runceanu:S-a stins o stea(reluarea textului integral al brosurii publicate in aprilie 1990 cu titlul "Adevarul in cazul Mihaela Runceanu")
3.Biserica Delea Noua Calist din Bucuresti,locul unde va puteti ruga pentru iubirea impartasita la racla cu moastele Sf.Valentin
Cu drag si pe mai tarziu !
Mihai Bogatu