Michael Jackson - Singurătatea lui Michael Jackson

"Succesul atrage mai totdeauna după el singurătatea", mărturisea Michael Jackson în cartea sa autobiografica "Moonwalk" publicată în anul 1988. "Oamenii îşi închipuie că ţi-a pus Dumnezeu mâna în cap, că ai totul la dispoziţie. Ei cred că poţi merge oriunde, că poţi face orice,dar nu este adevărat".
N-avea de unde să ştie că îi va călca foarte apăsat pe urme altui geniu neînţeles al muzicii: Elvis Presley.
Iată ce spunea despre acesta:"Oricât de important a fost Elvis Presley pentru muzică, neagră sau albă, pe mine nu m-a influienţat deloc. Am cântat o melodie - This Place Hotel- cu titlu schimbat pentru a nu se crede că m-a influienţat cu Heartbreak Hotel. Cred că această melodie a venit la timpul potrivit. La apariţia ei, oamenii au crezut că, dacă voi continua să trăiesc izolat, s-ar putea să mor ca şi el. Comparaţia nu-şi are rostul, iar eu n-am dat nicicând atenţie unor asemenea remarci. Totuşi, modul cum s-a autodistrus Elvis nu mă poate lăsa indiferent, nedorind nicicând sa-i calc pe urme."
Acestea sunt gândurile lui Michael de acum mai bine de 20 de ani. Era perioada sa de glorie când credea că după acele mari succese va fi în stare să-şi trăiască viaţa în linişte.
Credea şi el în steaua sa norocoasă care îi va aduce iubirea împlinită, dar după Tatum O Neal, Diana Ross, Liza Minelli şi Brooke Shields, au urmat numai dezamăgiri.
Viaţa de megastar i-a răpit plăcerile mărunte ale vieţii oamenilor obişnuiţi.
A fost întrebat dacă este fericit şi a răspuns dezarmant de sincer:"NU cred că voi fi vreodată pe deplin fericit. Fac parte dintre acei oameni care sunt cel mai greu de satisfăcut, dar în acelaşi timp, ştiu cât de recunoscător trebuie să fiu - şi chiar sunt- pentru faptul că sunt sănătos, că familia şi prietenii mă iubesc".
Asta spunea Michael atunci, dar mai târziu a ajuns să se izoleze şi să creeze în jurul său o barieră dincolo de care nimeni nu mai avea voie să treacă şi care cred că la dus la claustrofobie şi depresie.
Cel mai mare rău şi l-a făcut singur deoarece s-a izolat de admiratorii săi, cei care i-ar fi dat prin dragostea lor nemăsurată puterea să renască şi motivaţia de a mai munci.
Despre decăderea sa fizică urmează să aflăm mai multe în perioada urmatoare pentru că până la urmă tot se va descoperi secretul transformării unui copil negru ca abanosul în megastarul alb ca laptele.

0 comentarii:



Trimiteți un comentariu