Acum doi ani am trimis un CV pe E-Job la solicitarea confidentiala a unei companii.
Peste ceva timp, cand si uitasem de povestea respectiva, am fost sunat de catre o doamna secretara  cu care am stabilit ziua interviului cu PDG-ul. Abia atunci am aflat ca era vorba de fosta fabrica Timpuri Noi din Bucuresti.
In ziua respectiva m-am intalnit cu PDG-ul si am purtat o discutie indelungata si foarte relaxata.Voia domnul respectiv sa rentabilizeze platforma prin relansarea productiei in sectia mecanica, mai ales ca fabrica e pe pierdere de cativa ani, avand venituri micute si de platit niste rate babane la credite.Pe scurt, directorul general executiv mi-a spus ca lucra de 29 de ani la Timpuri Noi, unde a venit ca inginer stagiar si unde a promovat pana la functia de inginer sef, iar acum e PDG pentru ca are o mare parte din actiuni, bineinteles cumparate dubios prin Asociatia Salariatilor (metoda MEBO, adica o actiune fiecare muncitor si 1000 fiecare stab).
Printre cuvintele alunecoase am inteles esentialul: fabrica trebuie sa-si pastreze profilul, altfel se incalca conditiile privatizarii.Pe de alta parte in Bucuresti s-a dus buhul ca la Timpuri Noi se gasesc hale de inchiriat pe orice termen si fara preturi prea mari. Productia a stagnat de mult si nu sunt sanse sa fie reluata, piete nu mai sunt, utilajele sunt tot cele de acum 20 de ani, iar personalul a fost in cea mai mare parte disponibilizat si fara sa i se plateasca contributiile sociale la pensii si la sanatate.
    Boss-ul a actionat in acord cu membrii Consiliului de Administratie (Gheorghe Ionescu, tatal  lui Syda, probabilul ginere basescian, doi "straini" si reprezentantul SIF Muntenia) pentru cumpararea unui alt teren la marginea orasului unde ar urma sa fie mutata fabrica nu pentru ca sa i se piarda urma, ci pentru ca sa poata fi vandut terenul de aproape 6 hectare din inima Bucurestiului.Afacerea cu vanzarea se va face, dar nu la pretul de  100de milioane de euro cu cat s-ar fi vandut acum 2-3 ani (oferta a existat!},ci doar cu vreo 30 de milioane, suma trebuincioasa pentru plata creditelor si mutarea fabricii.
Probabil ca veti zice ca vorbeam de un interviu si ca acum bat campii. Ei bine, n-am uitat de unde am plecat.
Dupa ce mi-a studiat bine CV-ul (il stia deja pe de rost!) si mi-a pus cateva intrebari tintite despre prezenta in niste Consilii de Administratie si ca reprezentant al FPS, mi-a spus verde-n fata ca il deranjeaza ca am lucrat in prea multe locuri. Mai bine faceam ca dansul, care are  acum peste  30 de ani de lucru  in aceeasi firma.
Recentele informatii de pe piata financiara mi-au dovedit ca dl Adrian Breazu, chiar daca si-a conservat postul la Timpul Noi, si a facut avere pe spatele unei fabrici falimentare nu e un bun manager.De la discutia noastra si pana azi, pretul terenului a tot scazut, a fost si o oferta de 60 de milioane de euro, dar dansul si ceilalti dinozauri tot n-au vandut.
Probabil ca au gandit ca un tip foarte conservator, care in 1990 a reusit sa castige o suma importanta dintr-o afacere, dar in loc sa cumpere o casa si o masina, a tinut banii la saltea vreo cativa ani pana a mai putut cumpara cu ei doar un frigider.
Asa ca la Timpuri Noi, tot ei, care acum plang dupa castigul pierdut.
Dar cand au trebuit sa gandeasca si sa actioneze n-au putut sa renunte la orgolii, la principii invechite si la gandirea batraneasca. Asta e cu atat mai de mirare cand celalalt actionar important, dl Ionescu, are firma de brokeraj si stie ca la bursa trebuie sa actionezi rapid, iar la forja trebuie sa bati fierul cat e cald.