Nemernicia - principiul succesului în afaceri

Acum două zile am purtat întâmplător o discuție cu un om de afaceri provincial, mare importator și distribuitor de papetărie. Este un personaj șters, alb la față și cam blonziu la păr. Un personaj alunecos în care poți să ai încredere cam cât poți să ai într-un șarpe. Zice că vânzările au mers bine timp de câțiva ani, crescând exponențial datorită afacerilor cu statul. A caștigat multe licitații știind să-și facă intrarea. Firma a crescut așa că a crescut și numărul de angajați. Dar acum, cu criza asta, deja a dat 7 oameni afară.
Din păcate cunosc multe cazuri în care oameni de afaceri veroși au încheiat afaceri cu statul. După ce au avut contractul în mână, fără să fie specializați în ceva, au căutat să facă rost de marfa respectivă, eventual de la second hand, din valorificări de stocuri și de cele mai multe ori din import China. Ba de multe ori, profitând de imprecizia caietului de sarcini sau de complicitatea beneficiarului, au livrat ceva imposibil de folosit sau doar cutii cu etichetele adecvate contractului, dar cu altceva în interior.
In primul an după intrarea în vigoare a OG 34 privind achizițiile publice, aproape toate livrările de cartușe pentru copiatoare și imprimante au fost țepe: cartușe uscate, reâncărcate, expirate sau nepotrivite mărcii și modelului. In toate cazurile contractanții au pierdut pentru că nu precizaseră în contract condițiile privind calitatea produselor contractate, compatibilitatea, termenul de garanție,etc Dacă s-au plans direct firmei pentru remedierea situației, nu au primit nici măcar scuze. Le-au arătat un proces verbal că au expediat marfa prin curier sau o semnătură de la magazioner sau portar că s-a primit marfa și le-au spus să se spele cu ea pe cap. Culmea! nu era bună nici pentru așa ceva, deși într-un caz concret a fost vorba de detergent și săpun lichid la butoaie cu care nu puteai să speli nici halate,nici să te speli pe maîni. Era apă chioară un pic vîscoasă. Au băut-o câinii și pisicile și nu s-au stricat la burtă.
Un institut de cercetare al Academiei Romane a dorit să contracteze un aparat necesar pentru efectuarea unor determinări foarte complexe, dar în loc să ceară parametrii tehnico-funcționali au spus doar numele aparatului și niște dimensiuni și ce credeți că au primit la un preț de câteva mii de euro? o carcasă stălucitoare din tablă zincată, modelată cu ciocanul, asemănătoare cu turnulețele țigănești și când au dorit să refuze plata, ”gaborii cu pălărie” și-au angajat avocat și au obținut și daune interese.
Șmecherii aceștia specializați în jecmănirea banilor publici își fac relații printre oamenii politici, dau în stânga și în dreapta, dar intrând într-o asemenea încrengătură de interese, se susțin unii pe alții și posibilele dosare penale se închid, înainte de a fi deschise.
Ca să fie siguri că nu pierd din afacerea respectivă datorită întârzierii efectuării plăților, la momentul schimbării politice a conducătorilor de instituții publice, ”băieții deștepți” iși iau măsuri și iau zece piei de pe bietul contribuabil. Așa mi-a spus personajul de la începutul povestirii mele:”Dacă vrei să fii sigur că nu pierzi, îți pui un adaus de o mie la sută. Dar trebuie
să pistonezi în permanență, că mai ușor îți iei banii de la prieteni decât de la neprieteni.În afaceri trebuie să nu ratezi nici o oportunitate!”
Discuția noastră a fost întreruptă de un scurt apel telefonic. Interlocutorul a aflat din sursă guvernamentală că anul acesta majoritatea clienților săi nu vor primi bani pentru investiții și dotări. A plecat un pic îngandurat. Nu se amărîse pentru faptul că va trebui să mai dea afară încă trei oameni, îi părea rău doar de milioanele de euro pe care nu le va mai căștiga anul acesta.

0 comentarii:



Trimiteți un comentariu