Invârtita la români - ozosep la UDMR

Am tot cautat sensul campaniei politice şi de presă dezlanţuite împotriva ministrului tineretului şi sportului, doamna Monica Iacob-Ridzi, dar răspunsul că ar fi de fapt o campanie anti-EBA şi anti-Băsescu nu m-a satisfăcut. Preşedintele şi-a făcut destui duşmani, dar aceştia nu au atâta minte să se coalizeze şi să ducă o luptă comună pentru ca politicianul-marinar să nu mai obţină permisiunea de ancorare în portul Cotroceni.
Răspunsul, prieteni, e vânare de vânt, cum cânta Moţu Pittiş, dar are o bază foarte reală.
În perioada interbelică i se spunea principiul alternativei guvernamentale, iar în perioada comunistă se purta rotaţia cadrelor. Ce vreau să spun este că în ultimii ani departamentul ministerial de tineret a avut conducători maghiari care o dată cu ieşirea UDMR de la guvernare, au rămas pe dinafară, la fel cum s-a întâmplat acum o lună si cu managerii serviciilor deconcentrate. Cei mai mulţi dintre aceştia au provenit din pepiniera ultimelor partide aflate la guvernare, direct sau din umbră, adică de la UDMR şi PNL, dar şi de la frustratul PSD, care nu a reuşit "să prindă" acest minister. Şi atunci ce să facă "tinerii şi neliniştiţii" noştri manageri, care se simţeau ataşaţi pe viaţă de posturile bine plătite şi cu bani mulţi de fituit ?
Încearcă şi ei marea cu degetul, unii ajungând să lingă acolo unde au scuipat, adică raliindu-se partidului care are pâinea şi cuţitul şi promiţând loialitate şi competenţă.
Doamna ministru Ridzi nu trebuie să se simtă jenată deoarece toate denunţurile vin din partea acestor tineri manageri care ar fi procedat la fel de neatent cu banul public în dorinţa de a face acţiuni deosebite pentru tineri.
Şi să ştiţi că nu degeaba am spus de rotaţia cadrelor: un băiat bun la toate, care de vreo 10 ani conducea taberele de elevi sau unele treburi pe la ANT, tocmai a fost angajat ca specialist în derularea fondurilor europene la Ministerul Educaţiei, urmând să fie plătit cu un salariu atractiv şi cu o sumă fixă pentru fiecare dosar avizat. Am ştiut de acel post, dar chiar dacă lucram tot acolo şi tot la avizarea investiţiilor, nu m-am putut lipi, ori domnul slujeşte în ograda PSD, acolo unde au fost recuperaţi mai multi foşti conducători ai Autoritaţii Naţionale pentru Tineret, în aşteptarea unor vremuri mai bune.
Dar dacă aceştia au acum un loc de muncă, ce am putea face pentru a stinge ura junilor UDMR, partidul etnic cu mii de activişti care pot demonstra prin CV că au ocupat posturi de conducere în administraţia centrală şi locală şi că s-au calificat pentru posturi de înalţi funcţionari publici?

0 comentarii:



Trimiteți un comentariu