Nu e criză în fotbal ! E criză de oameni cinstiți !

Am stat mult pe gânduri până să mă hotărăsc să abordez acest subiect.
Vedem că de la arestarea lui Becali, polițiștii și procurorii români au devenit atât de activi că în curând nu vor mai fi locuri în arest.
Nu fac parte dintre aceia care afirmă că poliția doarme. Nu, polițiștii doar se fac că ațipesc, strâng dovezi, fac dosare și le trimit mai departe, așteptand ca procurorii să dispună soluția. La fel fac și agenții de informații, urmând ca șefii lor și șefii șefilor lor să acționeze. Iar această decizie se ia undeva sus de tot în funcție de alte interese.
De exemplu, acum vreo 5 ani un ziarist de investigații, sigur ofițer acoperit, care avea contract cu mai multe publicații, îmi spunea că are un dulap cu peste 100 de anchete de corupție, blindate cu dovezi de la poliție și serei, dosare care îi fuseseră pasate chiar de către anchetatori și asupra cărora nu se lua nici măsura arestării, nici a publicării în presă. Fiți sigur că toate aceste dosare trecuseră prin mâna șefilor din poliție, parchet, DNA și tot nu se întreprindea nimic. Vă închipuiți ce ar fi însemnat pentru imaginea Romaniei declanșarea simultană a 100 de procese de corupție, inculpații fiind în marea lor majoritate oameni de afaceri și politicieni cunoscuți. Erau dosare legate de privatizările strategice perfectate în guvernările Convenției și ale PSD, de contrabandă la nivel înalt, de trafic de influență și de încredințarea directă a unor contracte de furnituri pentru ministere, care au ajuns până la urmă sa fie folosite doar ca instrumente de presiune pentru obținerea unor donații „obligatorii„ pentru partid și liderii acestuia.
Știți că multe contracte pentru furnizarea de aparatură de înaltă tehnologie, finanțate din fonduri Phare, au fost date direct de către unii dintre foștii miniștri, iar titularii de contract și-au onorat obligațiile livrând aparate nefuncționale, descompletate, uzate moral, dar ambalate cu fundiță roz, și pentru care au primit semnatură de primire prin numărarea unor colete și cutii goale, nu după punerea în funcțiune. Sau ce impresie vă face faptul că toate PC-urile și laptopurile achiziționate de către instituțiile publice aveau prețuri de 2-3 ori mai mari decât în magazinele de specialitate ? Coborând nivelul de decizie la nivelul primarilor, dar amplificând cupiditatea și lipsa de bun simt, în anii 2000 - 2001 căminele de copii din București cumpărau zahărul sau orezul cu aproape 100 de mii kilogramul și tenișii -„adibas„ sau „puna„ - chinezești cu 1 milion bucata. Si asta se întâmpla în patria lui Piedone.
Dar să revenim la știrile zilei: dă bine înaintea campaniei electorale să arați că sistemul funcționează și că marii îmbogățiți care au avut proasta inspirație să iasă în față -culmea!,și Penescu și Becali au câte un Maybach- au ajuns la închisoare. Si e mai simplu să numeri și să dovedești ouălele date ca mită arbitrilor de fotbal, decât toată ingineria prin care au dobândit terenurile, fermele și găinile care fac ouă.
Despre fotbal și arbitri în două vorbe ! Se învârt atâția bani în fotbal și e băgată în seamă atâta lume, inclusiv primarii, politicienii sau șefii de la fisc, că toți ajung să trăiască pe picior mare. Ei au hotelurile, magazinele, mașinile și femeile cele mai frumoase. Iar în lumea arbitrilor mita se practică încă de la categoriile inferioare, iar sumele cresc tot mai tare în ordinea eșalonului fotbalistic, matematic,de la C la B și astronomic când e vorba de promovarea/ retrogradarea din A și de câștigarea campionatului. Nu există ntrenor care sa nu-și justifice neputința și nepriceperea prin fraza „adversarii au cumpărat arbitrii„ dar nici patroni sau conducători care sa nu se întrebe „cu cât or fi plusat ceilalți„.
Iar apropo de arbitri corupți, vă amintiți cazul de acum câțiva ani ?
Îl știam pe Adrian Stoica din adolescență, student la IEFS și proaspăt arbitru. Era un tinerel firav, părea cuminte și la locul lui. După ce a urcat în ierarhia arbitrilor a devenit arogant și foarte pretențios. Era înfloritor și îi mergea din plin, dar intrase în prea multe jocuri. La un moment dat a ajuns să calce pe bec, supărându-l pe Sechelariu și a fost scos din arbitraj pe ușa din dos. S-a făcut ceva tam-tam atunci, a ieșit cu obrazul pătat, dar chiar dacă a fost îndepărtat de la butoiul cu miere a avut norocul să nu ajungă la răcoare.
Acum vor urma noi arestări, recuzări, demisii și retrageri subite din activitate.
Nu e criză în fotbal, ci e criză de oameni cinstiți ! Credeți că cei care vor ocupa locurile rămase libere nu vin din eșaloanele inferioare cu aceeași mentalitate, că dacă ai prins lotul A ai scăpat de sărăcie !?

2 comentarii:

Anonim spunea...


Corect este Cristos. Şi aceasta este o traducere în greceşte a unui termen ebraic: Maşiah (in româneşte, Mesia), în care regăsim particula Iah, de la Iahve = Domnul. Maşiah însemna "unsul lui Iahve"). În cea mai veche (prima) traducere a Bibliei, Septuaginta, grecii au tălmăcit numele Mesia prin Christos, "cel uns", de la verbul chriein, a unge. Ignorîndu-se semnificaţia acestei expresii, numele Cristos a fost considerat al doilea nume propriu al lui Isus. De la greci, romanii l-au luat sub forma Christus, de unde a derivat adjectivul christianus, adică originea românescului creştin. Prima folosire a lui christianus datează, pare-se, din anul 43 d.Cr. Din adjectiv, el devine nume propriu, la început secret, din cauza persecuţiilor religioase; apoi, după ce, în vremea lui Constantin cel Mare, creştinismul ajunge religie oficială, se răspîndeşte intens.
La români, prima atestare documentară a numelui este din 1389, sub forma Cârstian, apoi Cârstea. În 1415, găsim deja un Cristea şi, pînă la 1500, încă de 11 ori în diverse documente; în "pomelnicul de la Horodişte" din 1484 aflăm o Hristina. Mai tîrziu, apar şi celelalte variante: Cristian, Cristina, Cristiana, Cristache, Cristel, Cristoiu, Cîrstocea, Ristea ş.a. O formă mai rară, derivată de la Hristos, este Hristu, folosit la aromâni şi venit din bulgăreşte, unde Hristo e un nume obişnuit (avem – aveam! – şi noi o stradă cu numele poetului şi revoluţionarului bulgar din secolul răs-trecut, Hristo Botev).
Nu vreau să uit nici numele de sorginte grecească Cristodul şi Cristofor. Ele sunt formate prin adăugarea, la radicalul Crist, a cuvîntului dulos (adică "rob, slujitor") şi, respectiv, foros (adică "cel care poartă" – cum e, spre altă pildă, numele Nichifor, care se trage din Nike-foros = "purtătorul, aducătorul de victorie"; Nike-"victorie", l-a dat şi pe Nichita). Deci: Cristo-dul = "slujitorul lui Cristos", Cristo-for = "purtătorul, adică: propovăduitorul lui Cristos", deşi o legendă conferă numelui Cristofor chiar sensul propriu, de "a purta în spate": e vorba de un martir, Cristofor, care l-ar fi purtat pe umeri pe Isus copil; cert e doar faptul că acesta a fost canonizat încă din secolul al IV-lea, ceea ce a favorizat răspîndirea numelui, care era chiar popular, ca patron al navigatorilor şi al pelerinilor, al călătoriilor pe uscat şi pe apă.
Cu acestea, închei scurtul meu periplu prin universul cuvintelor legate de fiinţa Celui despre care Evanghelia lui Ioan spune atît de amarnic şi atît de potrivit unei veşnice jumătăţi a istoriei omenirii:
"Lumina a venit în lume şi oamenii au iubit întunericul mai mult decît lumina".

Anonim spunea...


@anonim1:esti prost?ce legatura are asta cu articolul.



Trimiteți un comentariu