Nu mi-am facut mari sperante ca ținerea unui blog imi va readuce notorietatea de care m-am bucurat la inceputul anilor 90.Faptul ca povestirea despre Regele Mihai a fost deja preluata pe un site dedicat Casei Regale a României este încurajator.Singura bucurie este ca nu mai exista cenzura,poate doar...autocenzura.
Probleme adevarate cu cenzura am avut in primavara anului l990,cand fiind cuprinsi de efervescenta descatusarii din zilele Revolutiei,credeam ca putem scrie despre orice.Cred ca eram un neadaptat daca am propus urmatoarele subiecte si ziarul la care eram angajat,adica "Tineretul liber" a refuzat sa le publice.
In ianuarie 1990 am propus conducerii redactiei publicarea in serial a reportajului uciderii cantaretei Mihaela Runceanu,despre care nu se putuse scrie nici un rand inainte de Revolutie.Avand impresia ca oricum ziarul se vinde si la presiunile lui Sorin Ovidiu Bălan care publicase si el un articol de trei parale despre acest subiect,conducerea redactiei a tergiversat publicarea vreo trei luni.La sfatul unui mare ziarist care daduse lovitura cu o carte de bancuri,am prins curaj si am publicat pe cont propriu "Adevarul in cazul Mihaela Runceanu",care a devenit imediat un best-seller.Ca sa vedeti pana unde mergea ignoranta fata de legile presei,invidia si rautatea unora dintre colegi,pe parcursul acelui an s-a desfasurat procesul penal al criminalului Mihaelei si in loc sa se aloce spatii mari relatarilor de la acest proces,din tot materialul pe care il scriam cu constiinciozitate,daca aparea o stire pe doua coloane,ba se mai intampla ca relatarea curenta sa apara cu doua-trei zile intarziere.
Dar haideti sa trecem la politică!
In aprilie 199O,un coleg economist,dl Păun,m-a convins sa merg la un miting al unui partid regalist care s-a tinut in Piata din fata fostului CC si care a adunat vreo doua sute de simpatizanti.Deoarece ni se transmise-se ca putem aduce orice informații despre activitatea partidelor politice,am scris o relatare veridica fără a lauda sau critica ceea ce se intamplase la miting.Am dat materialul,dar nu s-a publicat,deoarece "noi nu facem propagandă pentru întoarcerea Regelui Mihai".
La inceputul fenomenului "Piata Universitatii" era un obicei ca sa treci pe la întrunirile din fiecare seară cand luau cuvantul intelectualii cu pozitie democratică.Despre una din aceste seri am scris o relatare pentru ziar,printre cei care luasera cuvantul fiind si prietenul meu Stelian Tanase,din a carui expunere dadusem si un citat.Textul a aparut trunchiat,modificat grosolan si cu mesajul de dezaprobare a ceea ce se intampla in "Piata Universitatii",aceasta fiind manopera sefului sectiei politică internă,Constantin Sorescu,deputat FSN in primul parlament liber ales.El si-a vazut de cariera politică,eu a trebuit sa las capul in jos fata de Stelian Tanase si ceilalti prieteni din Piață,care au crezut ca sunt un tip duplicitar si neocomunist.
Faptul ca politica ziarului "Tineretul liber" era orientată corespunzator a iesit in evidenta pe 15 iunie 1990,odata cu vizita minerilor la Casa Scânteii;sefii ziarului erau foarte bucurosi si i-au primit cu bratele deschise,în schimb colegii de la Romania Liberă și-au luat o bătaie soră cu moartea și redacția a fost devastată.
Acum in schimb e democratie!
Ziaristii pot spune orice despre Puiu Popoviciu si despre investitia de la Baneasa,in schimb cand sindicaliștii de la Comaliment au reclamat nereguli in legatura cu privatizarea si am pornit o ancheta economica in ziar, conducerea redactiei a stopat-o, înțelegând ca la mijloc sunt "oameni grei",adica Puiu Popoviciu,Nicolae Badea si altii ca ei.
Si daca credeti ca acum se poate spune orice,va înșelați! Fiecare ziar sau trust media are un patron sau un actionariat care dirijeaza informatia,lasand sa treaca ceea ce este in concordanta cu propriile intentii si blocand ceea ce i-ar putea leza interesele.Aceasta e democratia presei in Romania de azi !
.