Despre credință !

marți, 14 aprilie 2009 by Mihai Bogatu

Nu cred că sunt un etalon de morală și credință. M-am gandit mult până să găsesc curajul de a scrie aceste umile gânduri.
Ar fi trebuit să îmbrățișez credința în copilărie atunci când mama m-a învățat „Tatăl nostru„ și ”Înger,îngerașul meu„. Ar fi trebuit să iau exemplu de la bunica maternă pe care am văzut-o timp de 30 de ani citind zilnic din cărțile de rugăciuni și care ținea sărbătorile „pe stil vechi”. Ar fi trebuit să mă întăresc în credință de la bunicul Gheorghe pe care doar credința l-a ținut viu și sănătos în cei patru ani de front și doi ani în închisorile de la Văcărești și Poarta Albă. Ar fi trebuit să urmez seminarul teologic, că doar de asta m-a dus bunicul de mână la popa Marin care mă și botezase.
Ar fi trebuit să mă molipsesc de la Mihaela Runceanu care acum 25 de ani se închina firesc la Domnul Iisus și la Maica Domnului, se spovedea și ținea posturile, spunea „Doamne ajută!„ și știa că numai Dumnezeu Tatăl i-a dat darul cântecului.
Ar fi trebuit să învăț de la bunul prieten teolog Dan Dumitrescu, cel care s-a jertfit îngrijindu-și mama și corectând tone de șpalturi la Institutul Biblic, în loc să intre în mânăstire și să ajungă vlădică.
Ar fi trebuit să mă plec și să înțeleg credința de la marii păstori: Părintele Sofian de la Antim, Părintele Arsenie Papacioc de la Techirghiol, Părintele Gherontie Puiu de la Mânăstirea Caraiman, Părintele Adrian de la Antim, retras la Schitul Locurele, Preafericitul Patriarh Teoctist care în ultimii ani ai vieții căpătase aura unui adevărat sfânt.
Ar fi trebuit să învăt de la preoții de mir: preotul Ioan Țeugea, preotul Mihai Stavără, preotul Benone Popoiag (la a cărui biserică am facut cu băiatul și fata mea vreo două săptămâni de salahoreală la cărat de cărămidă), preotul dirijor Stelian Ionașcu, preotul doctor Mihai de la Biserica Belvedere și răposații preoți Ionică de la parohia Progresul și respectiv Mierlari-Jilava.
Ar fi trebuit să învăț dogma, dar și credința adevărată de la preotul călugăr Daniel Pantazi de la Biserica Sfântul Spiridon Nou, care a slujit o viață la biserica din dealul Mitropoliei.
Ar fi trebuit să învăț din cărțile de rugăciune, din „Îndrumătorul creștinului ortodox„a părintelui călugăr Gherontie, din „Vămile văzduhului„, din cărțile de învătătură ale Părintelui Ilie Cleopa sau din ”Dăruind vei dobândi„ a Părintelui Nicolae Steinhardt.
Ar fi trebuit să fiu un bun creștin...
Cu toate acestea, deși suntem în Postul Mare, de abia reușesc sa-mi spun câteva rugăciuni, să trec fulgurant pe la biserică și să mă lupt în fiecare zi cu tentațiile și cu patimile.Aș vrea să fiu mai bun, dar lupta cu ispitele e tare grea.

Etichete: | comentarii (6)

6 comentarii:

Anonim spunea...


grosolan stilul..si mai grosolan continutul
si multa, multa lipsa de rusine....
nu doar pentru lista care contine nume cu care nu ai prea ai avut si nu ai nicio legatura, ci pentru tupeul formidabil de a te impauna cu ceva nu e din lumea ta....
aferim...cum ziceam ...vine sfirstul lumii....

14 aprilie 2009 la 16:31  

Mihai Bogatu spunea...


stiu ca e greu sa trecem prin viata fara nici o pata, dar cel mai important e sa reusim sa obtinem mantuirea sufletului! Si pentru a spera la asa ceva trebuie sa ne plecam capul, sa renuntam la mandrie si idealuri desarte, sa iertam si sa fim iertati.

14 aprilie 2009 la 17:54  

Dana spunea...


Toti ne consideram crestini ortodoxi.... uni chiar cred acest lucru.... alti nu... eu cred ca ne este apreciat faptul ca din cand in cand ne mai aducem aminte de pacatele noastre si incercam sa ne facem "mia culpa"... cand spun aceste lucruri ma gandesc o mica istorioara pe care am citit-o cu foarte multi ani in urma... erau doi calugarii unul tinea toate posturile se ruga la Dumnezeu totul timpul dar atunci cand tinea post se gandea ca ar fi vrut sa manace altceva atunci cand se ruga gandul ii fugea si in alta parte... judeaca pe toti din jurul lui... celalat calugar nu putea tinea post.... se mai ruga si el la Bunul Dumnezeu dar nu avea un program strict de rugaciune... dar el niciodata nu ii judeca pe cei din jurul lui... in fiecare din rugaciunile lui spunea: "invredniceste-ma Doamne sa nu judec pe nimeni"... cel putin vrednic a decedat mai devreme... atunci cel care se ruga mereu l-a rugat pe bunul Dumnezeu sa ii arate ce s-a intamplat cu fratele care trecuse la cele vesnice... Intr-o viziune Dumnezeu i-a aratat ca acel frate ajunsese in rai. Atunci fratele a zis: Doamne daca acest frate care nu a tinut posturile nu a respectat progranul de rugaciune si mai cobora si in lume i-ai pregatit un asa loc bun mie care am prididit atat ce mi-ai oferit in plus fata de el? Atunci bunul Dumnezeu i-a raspus:"Tu nu meriti ceea ce merita el ci mult mai putin." "De ce Doamne?" "Este adevarat nu a tinut posturile nu a respectat programul de rugaciune dar a facut un singur lucru: nu a judeacat niciodata pe nimeni. Tu ce ai facut? ai tinut ceva pana la capat? Ai incercat sa le faci pe toate dar nici una nu ai facut-o asa cum trebuie......

24 aprilie 2009 la 14:10  

Mihaela spunea...


in viata suntem cu totii exploatati de unii sau de altii ... insa ma intreb daca nu e mai bine sa te exploateze libertatea, imposibilul, sau dorinta, ochii, auzul sau oricare altul dintre simturi decat vanitatea, gloria, invidia ... insa exista si unii, insemnati Divin, pe care ii exploateaza Dumnezeu insusi, sunt sfintii si profetii si acei ingeri trimisi de Dumnezeu, sa ne faca mai buni, mai umani ...

gresiti domnule Anonim, cred ca a vorbi despre aceste nume este dovada unei consideratii foarte mari fata de ele!

asa cum bine intuia Mihaela Runceanu, "credinţa nu este un act săvârşit o singură dată, ci o neîntreruptă privire aruncată din inimă lui Dumnezeu", "daruind oamenilor tot ce avem mai bun si mai frumos in noi"!

ceea ce am invatat de la viata este ca trebuie sa privim fatetele pozitive ale existentei, sa preluam LUMINA si sa ne luam de mana, sa zambim si sa traim clipa! intr-un cuvant: sa fim OAMENI! in adevaratul sens al cuvantului!

o mica scriere ... fara prea multa gandire ... subiectul e asa de frumos si sensibil incat nu merita discutat pe blog ... ci la un pahar de vorba

31 iulie 2009 la 01:55  

Mircea Ordean spunea...


Dumneata esti foarte sensibil in ale adevarului, la celelalte posturi de pe blog...
M-as bucura sa-mi comunici impresia despre aste scrise privindu-l pe laudatul mai sus Gherontie...
http://mirceaordean.blogspot.ro/2013/02/religie-porunca-noua-sa-nu-minti.html

19 iunie 2013 la 12:45  

Mihai Bogatu spunea...


Domnule Mircea, v-am citit cu mare placere si atentie articolul la care faceti trimitere! Stiu ca stricto-senso aveti perfecta dreptate, dar haideti sa interpretam faptele:
1. Monahul Gherontie Puiu a trait o viata pentru Domnul nevoindu-se ca marii monahi din pustietate, indiferent daca Claile sunt vai si daca din pestera in care a stat 10 ani avea vedere directa la Crucea Caraimanului.
2. Sub ochii nostri, in anii nostri, se faureste prin scris in reviste dedicate "Formula As", 'Q", ziarul Patriarhiei "Lumina", in diverse site-uri si bloguri, noua si sfanta traditie ortodoxa. Adica se scriu povesti duioase pentru sufletele deschise spre adevarata credinta!
3. Aici sta adevarul! In credinta! Daca ai credinta invingi orice obstacol, orice boala, si DA! crezi orice!
Inteleg ca dvs. sunteti un adevarat rationalist care nu cedati niciodata in lupta cu informatia si adevarul!
Poate ca totusi, undeva ascunsa in sufletul dvs., gasiti si o farama de credinta!
Eu sigur asta va doresc!

8 iulie 2013 la 15:10  



Trimiteți un comentariu