26 iunie 2009
Timpul n-a mai avut răbdare cu Maicăl Jackson şi asta tocmai în preajma concertului de revenire pe scena muzicală programat la Londra.
Se spune că stresul dat de emoţiile revenirii i-ar fi fost fatal. Se credea la inceput ca doctorul personal i-ar fi injectat Demerol, un calmant la fel de puternic ca morfina. De ce oare avea Michael dureri aşa de mari? Probabil avea cancer de piele sau o alta afecţiune care i-a afectat pielea şi ţesuturile moi. E sigur că suferinţele tot mai mari l-au rupt de scenă, iar în revenirea sa au crezut doar fanii cei mai înfocaţi, Michael repetând drama lui Elvis care cu mult înaintea decesului s-a retras de pe scenă.La 1,75 de metri,Michael Jackson cantarea doar 50 de kg si era "grav emaciat". Apropiatii spun ca manca o singura data pe zi, foarte putin.
La autopsie au fost descoperite urme de ace pe solduri, pe coapse si pe umeri, in urma numeroaselor injectii administrate. Pielea ii era plina de cicatrice, mostenirea apasatoare a celor 13 operatii estetice.In stomac, legistii au gasit urme vagi de mancare, dar si pastile partial dizolvate, pe care le-a luat inaintea injectiei care i-a oprit inima.
Probele au fost trimise la examenele toxicologice.Michael Jackson isi pierduse aproape tot parul, iar in momentul mortii purta peruca. O sectiune din scalp, deasupra urechii stangi, era neteda ca-n palma. Probabil dupa accidentul din 1984, cand parul i-a luat foc pe cand filma o reclama.In timpul manevrelor de resuscitare, cateva coaste i-au fost rupte, iar in apropierea inimii s-au gasit urme de la patru injectii care se crede ca contineau adrenalina, substanta care ar fi putut sa-i reporneasca inima daca avea efect asupra lui. Trei dintre injectii si-ar fi atins tinta, dar ar fi cauzat leziuni pe cord. A patra s-a lovit de o coasta.
După el, vor rămâne recordurile: cel mai vandut album," Thriller" cu peste 50 de milioane de exemplare, cel mai vizionat videoclip, 13 hituri "number one" in Billboard, peste 750 de milioane de discuri vandute, primul artist de culoare recunoscut în topul popularităţii mondiale,etc.
Dincolo de recorduri, cei care l-au cunoscut îşi vor aminti de "robotul dansator", de artistul cu o voce şi o mişcare inconfundabilă, de cei 30 de ani activi pe scena muzicală, de la debutul alături de fraţii săi, la 9 ani în "The Jacksons 5", până la ultimul succes "Dangerous" şi la viaţa sa trăită la fel de periculos.
A venit în Romania de două ori, primul concert din 1 octombrie 1992 fiind cel mai tare concert care a avut loc în România. A fost dorit, a fost aşteptat de mii şi mii de admiratoare care strigau in delir "Nu vrem Kent,nu vrem valută,vrem pe Michael să ne ...rupă!"
A fost un concert grandios organizat impecabil de Marcel Avram. Atunci am pierdut o mare oportunitate. In perioada 12 august-2 septembrie 1992 am participat cu un grup de 40 de tineri la un seminar practic de cunoaştere a democraţiei şi organismelor democratice în Danemarca.
După ce am plecat, pe adresa redacţiei Tineretul Liber a venit invitaţia lui Marcel Avram care a facut o delegatie de 10 ziarişti pentru a viziona concertul lui Michael Jackson de la Viena şi a-l prezenta în presa românească pentru a trezi interesul şi pentru a fi sigur că se vor vinde biletele. Interesul a fost imens, biletele s-au vândut ca pâinea caldă, iar în locul meu au văzut concertul de la Viena un rocker zdravăn şi un poet sfrijit. Si mai rău a fost când m-am întors în ţară şi nu am putut să obţin acreditare la concert, unde au mers braţ la braţ Pat şi Patachon.
Până la urmă m-am scos: patronul editurii Venus a tradus şi a scos pe piaţă chiar în acele zile o carte autobiografică Michael Jackson (ba şi cu o grămadă de poze!), m-a invitat în calitate de critic muzical să vorbesc la lansare şi m-a răsplătit regeşte.
Dispariţia lui Michael Jackson va fi deplânsă îndelung de către toţi cei care-i îndrăgeau muzica. Este o pierdere si pentru foarte mulţi români care-l strigau familiar:" Maicăl" a lu' ţiganu Jackson, ăla cu 7 copii, care trăia de pe urma lor, băieţii cântau şi-l aplaudau pe ăla micu care dansa de-ţi lua ochii!

Cineva a spus la televizor ca "Michael va fi mai celebru mort decat viu"
Oare asa va fi cu adevarat?

Am tot cautat sensul campaniei politice şi de presă dezlanţuite împotriva ministrului tineretului şi sportului, doamna Monica Iacob-Ridzi, dar răspunsul că ar fi de fapt o campanie anti-EBA şi anti-Băsescu nu m-a satisfăcut. Preşedintele şi-a făcut destui duşmani, dar aceştia nu au atâta minte să se coalizeze şi să ducă o luptă comună pentru ca politicianul-marinar să nu mai obţină permisiunea de ancorare în portul Cotroceni.
Răspunsul, prieteni, e vânare de vânt, cum cânta Moţu Pittiş, dar are o bază foarte reală.
În perioada interbelică i se spunea principiul alternativei guvernamentale, iar în perioada comunistă se purta rotaţia cadrelor. Ce vreau să spun este că în ultimii ani departamentul ministerial de tineret a avut conducători maghiari care o dată cu ieşirea UDMR de la guvernare, au rămas pe dinafară, la fel cum s-a întâmplat acum o lună si cu managerii serviciilor deconcentrate. Cei mai mulţi dintre aceştia au provenit din pepiniera ultimelor partide aflate la guvernare, direct sau din umbră, adică de la UDMR şi PNL, dar şi de la frustratul PSD, care nu a reuşit "să prindă" acest minister. Şi atunci ce să facă "tinerii şi neliniştiţii" noştri manageri, care se simţeau ataşaţi pe viaţă de posturile bine plătite şi cu bani mulţi de fituit ?
Încearcă şi ei marea cu degetul, unii ajungând să lingă acolo unde au scuipat, adică raliindu-se partidului care are pâinea şi cuţitul şi promiţând loialitate şi competenţă.
Doamna ministru Ridzi nu trebuie să se simtă jenată deoarece toate denunţurile vin din partea acestor tineri manageri care ar fi procedat la fel de neatent cu banul public în dorinţa de a face acţiuni deosebite pentru tineri.
Şi să ştiţi că nu degeaba am spus de rotaţia cadrelor: un băiat bun la toate, care de vreo 10 ani conducea taberele de elevi sau unele treburi pe la ANT, tocmai a fost angajat ca specialist în derularea fondurilor europene la Ministerul Educaţiei, urmând să fie plătit cu un salariu atractiv şi cu o sumă fixă pentru fiecare dosar avizat. Am ştiut de acel post, dar chiar dacă lucram tot acolo şi tot la avizarea investiţiilor, nu m-am putut lipi, ori domnul slujeşte în ograda PSD, acolo unde au fost recuperaţi mai multi foşti conducători ai Autoritaţii Naţionale pentru Tineret, în aşteptarea unor vremuri mai bune.
Dar dacă aceştia au acum un loc de muncă, ce am putea face pentru a stinge ura junilor UDMR, partidul etnic cu mii de activişti care pot demonstra prin CV că au ocupat posturi de conducere în administraţia centrală şi locală şi că s-au calificat pentru posturi de înalţi funcţionari publici?

Săptămâna trecută, am intrat în direct la Radio România Actualităţi, unde Alexandru Rusu l-a avut ca invitat al "Maratonului de duminică" pe profesorul universitar Mihai Coman, decanul Facultăţii de Jurnalistică a Universităţii din Bucureşti. De fapt, cu Mihai Coman am fost coleg acum 20 de ani la Tineretul Liber şi deşi era un excelent secretar general de redacţie, atunci după revoluţie nu a avut o viziune prea deschisă şi chiar şi cu dânsul a trebuit să mă lupt pentru a putea publica subiecte de tineret, monden, cultură şi timp liber.
Am pus două întrebări cu miez, dar a răspuns doar la ce a dorit să răspundă. La prima, legată de "legea presei", probabil că era mai informat decât mine, practic răspunzând că Romania nu a avut şi nu are o lege a presei, din 14 proiecte de lege depuse la Parlament de către diverşi iniţiatori. Personal, eu am problema că cei 5 ani lucraţi în presă, deşi sunt înscrişi în cartea de muncă, chiar dacă am lucrat la Secţia Economică şi am publicat şi articole economice, nu îmi sunt recunoscuţi ca vechime în specialitatea de economist.
A doua întrebare a sunat aşa: Jurnalismul de investigaţie este pe cale de dispariţie în Romania, iar toate redacţiile au liste negre de subiecte,de nume de oameni de afaceri sau companii care nu pot fi pomenite, chiar dacă numele respective au intrat in conştiinţa colectivă ca fiind sinonime cu marile tunuri şi efracţii asupra bugetului şi economiei Romaniei. Domnul Coman, cu eleganţa staturii sale universitare, a răspuns doar că jurnalismul de investigaţie este scump, că patronii nu-şi permit să mai plătească jurnalişti de investigaţie deoarece acesti jurnalisti lucrează chiar şi o luna încheiată pentru a cerceta şi a da un articol care poate fi publicat. Despre Vântu, Popoviciu, Patriciu, Bucşaru(un campion al investiţiei inteligente în fotbal, recte Unirea Urziceni, dar un mare campion al atragerii milioanelor de euro din fondurile publice, indisolubil legat de subiectul zilei Nicolaiciuc - CFR) n-a zis nici pâs !
În afaceri, interesul poartă fesul şi căciula interesul ! Cunoaşteţi care este singura televiziune care face dezvăluiri pe bandă rulantă, OTV. Cu toate acestea n-aţi văzut acolo nici un subiect de genul acesta, doar crime, violuri şi dispariţii misterioase. Dan Diaconescu a avut nişte tentative, dar când s-a văzut ameninţat cu închiderea garsonierei TV, s-a liniştit şi îşi numără cuminte milioanele de euro. Plus că a invăţat repede metoda "şantajul şi etajul". Acum vreo 4 ani, un domn respectabil din Sinaia, l-a contactat pe Dan Diaconescu pentru a-i propune un subiect, respectiv cum primarul PNL de Sinaia şi-a dat mâna cu un consilier PSD pentru a-i putea lua terenul din curte pe care-l folosea de 50 de ani şi pe care aceştia doreau să construiască un hotel. Ce credeţi că a făcut DDTV? S-a informat asupra problemei, i-a aplicat un tarif de să-i sară omului şapca de pe cap ( vreo mie de euro daca vrea să trimită echipa de reportaj să filmeze la Sinaia, plus altă mie de euro dacă vrea să apară la o dezbatere în studio faţă în faţă cu primarul!), după care a luat legatura cu prietenul său primarul, care i-a pus la dispozitie un alt teren chiar DD-ului.
E destept DD-ul, pe care l-am admirat odata in Bentley-ul decapotabil, promoveaza doar subiectele care fac audienta si nu dau dureri de cap. Eu m-am bucurat ca un copil care a primit o nota mare cand m-am vazut vizitat pe blog de catre DDTV, dar cand i-am propus un subiect in aparenta stiintifico-fantastic, nu i-a suras ideea si nu a marsat. Pacat, era o exclusivitate stiintifica mondiala de care s-ar fi vorbit tot atit ca si despre Elodia.

Nimic nu putea sa fie mai pernicios pentru presedintele Basescu si premierul Boc decat aceasta lupta cu morile de vant. Intentia de a reduce salariile le-a pus impotriva toata masa de salariati bugetivori si mai ales pe cei platiti regeste de la stat.
Anul trecut, in toamna, am vrut sa-mi schimb serviciul si atunci am descoperit diferentele foarte mari intre grilele de salarizare ale diverselor ministere. Atunci lucram in domeniul sanitar ca sef de birou, functia echivalenta de la educatie mi-ar fi dublat salariul, iar cea inferioara de consilier superior la justitie mi-ar fi triplat salariul. A venit uraganul Boc, au fost taiate cateva sporuri si am ajuns ca majoritatea functionarilor care au crezut in expansiunea economica romaneasca, sa datorez la banci rate egale sau mai mari decat salariul.
Practic, elanul functionarilor de la finante de a fi reduse salariile se loveste de gradul mare de indatorare a salariatilor bugetari, dar si de cunoscutele ierarhizari armata, politie, justitie, agentii guvernamentale, ministere economice, educatie si cultura. Nimeni nu accepta sa piarda vreun leu la salariu si atunci grila unica ce se va stabili a plecat de la existent, a multiplicat pana la 15 ori si practic toata lumea ar urma sa primeasca salarii mai mari....daca se vor gasi resursele.
Pe de alta parte s-a declansat razboiul platii drepturilor stabilite prin hotarari judecatoresti pe care diverse categorii de functionari, de obicei dintre cele foarte bine platite, le-au obtinut fara sa se gandeasca la altii care mereu au luat pe stat sub 1000 de lei. Exista hotarari privind plata de prime de vacanta, sporuri diverse, sunt multe procese in curs care ar trebui sa dea castig de cauza salariatilor pe baza faptului ca au fost admise cereri similare anii trecuti, ba chiar si in primul trimestru al acestui an. Cunosc faptul ca in acest moment este pe rol un proces pentru obtinerea unor sporuri, deschis de functionarii unei agentii unde salariul mediu net in ultimii doi ani a fost de peste 3000 lei, unde palmasii iau 2-3 mii lei lunar, iar sefii 5-6-10-15 mii lei pe luna, chiar si mai mult unii dintre acestia. Acum, pentru ca s-a stabilit ca sporul de 75 la suta sa nu mai fie luat de catre toti functionarii, s-a procedat la stabilirea unei noi organigrame ca prin schimbarea denumirii sa se obtina iar dreptul la acest spor.
Pe de alta parte trebuie stiut ca sporurile incluse in salariu, imbunatatesc punctajul pentru calculul pensiei, majoritatea sunt obtinute conform unor proceduri legale si nimeni nu e dispus sa renunte de buna voie la un drept deja castigat.
Plata salariilor conform grilei unice nu se va face niciodata. La adoptarea fiecarei legi se face si un studiu privind sumele ce vor fi suportate de la buget,
ori in cazul de fata e vorba de marirea de cateva ori a fondului total de salarii ale bugetarilor. Daca se va forta adoptarea prin lege a grilei unice de salarizare, se va repeta greseala de la votarea legii privind majorarea cu 50 la suta a salariilor cadrelor didactice, pentru care se stia ca nu vor fi bani.
Grila noua nu ar face decat sa permanentizeze actualele inechitati din sistemul de salarizare, conform caruia la o institutie culturala cu 40 de angajati fondul total net de salarii este de 9000 de euro, mai mic sau egal cu salariul unui sef de agentie energetica sau indemnizatia unui membru al Consiliului de Administratie de la aceeasi agentie sau companie nationala.

Ca orice om mare şi serios, nu mă mai uit la telenovele.
Cu toate acestea aparţin generaţiei care a urmărit ani la rând "Dallas", atât la prima difuzare,prin 1976-1980, cât şi pe aceea de după 1990, vandută TVR de către Cristi Burci la pachet cu reclama Kent. Ba a mai fost atunci un film brazilian, " Bulevardul Paulista",pronunţat paulişta, de începusem cu toţii să credem despre capitalişti că fac numai afaceri veroase cu statul şi că se poartă execrabil în familie şi societate, dar nu ştiam că asta va fi extrem de real şi în Romania de după revoluţie. Si Dallas-ul a avut un concurent serios în "Dinastia", care nu s-a difuzat la noi în vremea comunismului, dar se dădea la sârbi, bulgari sau unguri. Ori pe vremea aceea toată lumea avea câte o antenă îndreptată către vecini.
A venit apoi " Sclava Isaura", foarte bine realizată, dar intelectualii fini au strâmbat din nas şi de atunci e vorba că telenovelele sunt filme pentru gospodine. Au urmat câteva perle ale genului, între care "Inimă sălbatică" (cu Edith Gonzales şi "nemuritorul"... Juan del Diablo) şi "Clona", chiar acum reluat pe micile ecrane, o capodoperă de scenariu şi realizare, cu permanenta confruntare a două civilizaţii şi religii (braziliană şi marocană, catolică şi islamică), a două şcoli de dans (latino,samba şi celebrul dans din buric), cu actori frumoşi, dar credibili, cu ideea revoluţionară a unei clone umane, cu invitarea lui Michael Bolton şi cu gigantica statuie a Domnului Isus amplasată pe plajă, care domină şi personalizează Rio de Janeiro.
Ai noştri au început timid după inaugurarea de către PRO TV a postului Acasă, lansând primele vedete de telenovelă, pe Alexandru Papadopol şi Cristina Cioran. După vreo 7-8 ani, s-a ajuns la filme foarte bune, ca scenariu, regie şi joc actoricesc, aceste filme lansând actori tineri, necunoscuţi, dar aducând din nou în prim plan marii actorii ai teatrului românesc într-o perioadă în care nu se mai fac filme pentru marele ecran şi în care aceşti actori nu mai încap nici în distribuţiile pieselor sexi-tragice care se joacă pe scenele teatrelor. E o posibilitate rară pentru marele public să-i mai vadă pe Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Florin Zamfirescu(foarte aţos la 75 de ani!), pe bine distribuitele Carmen Tănase (Flăcărica), Florina Cercel, Virginia Rogin(Sulfina), Tora Vasilescu, pe "doctorul" Vladimir Găitan, pe mămoasa Stela Popescu, pe enigmaticii Alexandru Arşinel şi Virgil Ogăşanu, o întreagă pleiadă de mari actori, mulţi dintre ei aproape necunoscuţi publicului tânăr. Bine, ştiu că au atras foarte tare privirile eroii tineri, Cosmin(Bogdan Albulescu), Regina(Diana Dumitrescu), Cabral(zis şi bloggerul nr.1), surorile Luciu, fraţii Viziru, printre care Alexandru Papadopol sau Cristi Iacob, par nişte looseri.
Bucuria cea mare pentru mine -care am urmarit serialul, totuşi, întâmplător-, a fost jocul încântător a doi mari actori: Gheorghe Visu şi Dan Condurache.
Gheorghe Visu a arătat în rolul lui "State Potcovaru" că e un actor complet,de tragi-comedie, rol pe care l-a îmbogăţit permanent, adăugându-i noi şi noi faţete. Îndraznesc să spun că dacă n-ar fi apucat să joace acest rol, Gheorghe Visu ar fi apărut ca un actor şters, cu roluri urâte şi necunoscute marelui public. Acest rol l-a făcut simpatic, ba chiar frumos, deşi în tinereţe putea lua premiul de cel mai urât actor român.Iată o amintire inedită: în 1980, chiar în iunie, eram în ultimele luni ale stagiului militar. La ora 4 dimineaţa a sunat alarma, toţi am sărit ca arşi din paturi, ne-am echipat într-un minut şi ne-am luat armele pentru a ieşi pe platoul de adunare. Era o alarmă specială, cu "ieşire din unitate", ca şi cum ne-ar fi atacat ruşii. Atunci a avut loc o scenă incredibilă: cel care răspundea de rastelul cu arme îi intindea pistolul mitralieră, iar soldatul din faţa lui refuza să îl primească. "Nu-mi trebuie armă, n-am ce să fac cu ea. Sunt actorul Gheorghe Visu şi la ora 7 vine maşina ca să plec la filmare". Scena am văzut-o cu ochii mei. Aşa şi-a făcut Gheorghe Visu armata la termen redus, după absolvirea IATC, filmand la " Mireasa din tren".
Pe Dan Condurache rolul de cap mafiot l-a prins foarte bine. Eu îl ştiu din rolurile de personaje diabolice interpretate pe scena Teatrului Mic în anii'80 ("Maestrul şi Margareta"; "Diavolul şi bunul Dumnezeu";" Ivona,principesa Burgundiei")şi ce dovadă mai mare să vă dau că este foarte convingător într-un astfel de rol, dacă în anul 1984 am realizat un interviu (publicat în revista de la ASE), dar în timp ce stăteam de vorbă, pur şi simplu, îmi era frică de el.
Si mi-a mai plăcut cântăreaţa zurbagie interpretată de Loredana, pe care o ştiu de la primele ei două piese, când avea doar 17 ani, era o zgâtie pistruiată, pe care o luase acasă la el ca s-o crească operatorul TV Cătălin Căţoiu, cunoscut acum din serialul "Ingeraşii" şi ca membru al trupei "VH2 ". Acum 20 de ani Loredana a avut marele succes cu discul "Bună seara,iubito", muzica compusă de Adrian Enescu, versuri Lucian Avramescu, disc care s-a vandut mai mult la negru şi pentru care şpaga vanzătoarelor era de 20 de lei, aproape cat preţul oficial de 26 de lei. Au urmat apoi pentru ea câţiva ani mai grei, a încercat ceva prin Italia, a fost combinată cu Marian Ionescu, loverul de la "Direcţia 5", a încercat din nou ceva etno cu Adrian Enescu şi şi-a salvat cariera odată cu mariajul cu Andrei Boncea. Acum, fata plecată din Oneşti, a ajuns o adevărată divă, orice cantă place instantaneu, abordând cu uşurinţă repertoriul popular, lăutăresc, şansoneta sau evergreenurile. Acum e o artistă împlinită, o mamă fericită şi o femeie frumoasa care a apărut în Playboy.
Da, mi-a placut "Regina", care a atins culmea calităţii telenovelelor romaneşti şi aş dori ca actorii tineri lansaţi aici să confirme în producţiile viitoare. Oricum, mai avem o speranţă în lung metrajul "State Potcovaru la Sorbona", care va avea premiera în toamnă.

Sunt unul dintre cei care "devorează" emisiunea lui Mircea Badea, de multe ori am avut aceleaşi păreri ca şi el, dar în general nu-i apreciez vehemenţa cu care tratează subiectele. E clar că exagerează ca să impresioneze, uneori chiar împotriva propriilor convingeri.
Acum vreo câteva zile Mircea tuna şi fulgera împotriva turcilor de la Mall Vitan, cartierul în care locuieşte, spunând că nu mai calcă pe acolo de când i-a fost sechestrată maşina în parcarea mallului. Cu toate acestea, azi a fost vazut la multiplex unde venise cu un prieten pentru a vedea un film, "Îngeri şi demoni", cred. Personal mi-a confirmat că una spune la nervi şi alta face când gândeşte normal şi am regretat că nu i-am putut admira " top-modela", adică pe Carmen Brumă, care are fizic şi cu care face o pereche interesantă.
Am văzut şi eu filmul care incită pentru că e un fel de continuare a "Codului lui Da Vinci", romanul fiind scris tot de Dan Brown, cu aceeaşi temă predilectă -simbolurile religioase crestine-, acelaşi personaj principal şi acelaşi regizor. E o combinaţie între film poliţist, thriller şi ...tehnologia viitorului lui James Bond. Ritmul şi atmosfera sunt antrenante şi te ţin cu sufletul la gură până în ultima clipă.Un film american, bun să te mai scoată din casă.
Revin la Mircea Badea şi la ideile lui: numai copiii din unele familii îşi pot permite să meargă să vadă un film la multiplex, preţurile nefiind la îndemâna tuturor, nici a copiilor,nici a studenţilor. Multe oraşe nu mai au cinematografe şi ar fi nevoie de mai multe cinematografe, noi, moderne, dar cu preţuri normale. Acestea ar trebui să aparţină de primării şi să nu fie organizate doar ca centre de profit. Si ar fi nevoie ca aceste cinematografe să- şi formeze public pentru cinema, cu programe de educaţie cinematografică, cu acţiuni comune cu şcolile, cu filme oferite gratis pentru elevi, studenţi şi şomeri, la matineu sau în cursul săptămânii. Dar unii manageri sunt cam grei de cap şi nu numai atât..., fac reguli de te doare capul !
Eu mă cert de ani de zile cu încasatorii de la Multiplex Vitan pentru că au pretenţia ca pentru a putea cumpăra biletul redus pentru copil să vii neapărat cu carnetul de elev. Eu le-am spus că legea învăţământului prevede şcoala obligatorie de 8 clase (mai nou chiar 9 clase !),ori biletul redus ar trebui să fie acordat automat până la împlinirea vârstei de 15 ani, vârsta proprie şcolii generale.Nu m-am înţeles cu ei, dar la fel de obtuzi mi s-au părut şi cei de la Protecţia Consumatorului, care nici n-au înţeles că reglementarea unei astfel de probleme este de datoria lor. Practic, românii nu au cui se adresa ca să îi apere în ţara lor de turci, englezi, greci şi alţi ... investitori în sălile noastre (noastre ?) de cinematograf !

Datorită copiilor mei, aflaţi la vârsta adolescenţei, de vreo trei ani merg o dată pe săptămână la film. În general e greu să găsim un film care să ne placă la toţi trei şi nu prea pot să-i duc la filmele româneşti care nu-i atrag ca subiect şi care suferă foarte tare şi la capitolul spectaculozitate.
Sa trecem la subiect!
Cel mai bun film românesc din ultimul an e sigur "Nunta mută", debutul în regia de film al lui Horaţiu Mălăele, o tragicomedie care ar putea să placă oricărui cinefil. E vorba de o tragedie care s-a întâmplat aievea intr-un sat românesc care a fost şters de pe faţa pământului după ce sătenii au îndrăznit să petreacă la o nuntă chiar în zilele de doliu decretate pentru moartea "tătucului Stalin". E un film în care Mălăele a îmbinat realul cu ludicul, cele 13 minute din film în care nuntaşii petrec pe muteşte putând fi incluse în orice de selecţie de gaguri specifice filmului mut. Unde mai pui că după ce râzi de te dor fălcile, te loveşte dureros de real sosirea tancurilor sovietice care şterg sub şenile urmele nunţii, bărbaţii sunt executaţi cu toţii, în acel sat rămân doar nişte văduve hieratice, iar cand soseşte echipa de filmare a unui post TV şi reporterul spune că vrea să le ia un interviu, o babă surdă şi aparent în afara timpului răspunde cu tâlc "Ce vreţi să ne mai luaţi?".
Am mai văzut "Marilena" lui Mircea Daneliuc, o dramă cam feministă, în care eroina - Cecilia Bârbora - nu prea ştie ce vrea şi cu cine vrea, oferindu-şi graţiile cand iubitului oficial (un ţigan emigrat în Canada interpretat credibil până la greaţă de Serghei Niculescu Mizil), când amantului căsătorit (Nicodim Ungureanu, o javră interesată şi alunecoasă) si chiar domnului inginer( Cornel Palade fără Ţociu, alcoolic şi dependent de sex). Eroina trăieşte o permanentă dramă interioară, pe care scenariul şi releveul imagistic nu o pun prea bine în evidenţă, practic filmul lui Daneliuc excelând doar prin jocul actoricesc.
Şi ajung la "Cea mai fericită fata din lume", regia Radu Jude, care a luat un premiu la Berlin şi care redă veridic o felie de viaţă. E vorba de o adolescentă care a caştigat o maşină de producţie indigenă trimiţând 3 capace la un concurs organizat de un producător de băuturi răcoritoare. In ziua in care fata trebuie să repete până la exasperare "că e cea mai fericită fată din lume" în timpul filmării clipului publicitar de atribuire a premiului, poartă o discuţie extrem de tensionată cu părinţii ei, care vor să vândă maşina câştigată pentru a porni o afacere. Considerând că are dreptul la acest premiu şi dorind să păstreze maşina "doar ca să se plimbe cu ea", fata îşi provoacă părinţii care, ba o iau cu binişorul, ba o ameninţă că nu mai este fata lor, ca să se ajungă la o negociere finala, la suta de euro, asupra sumei care îi va reveni ei în urma tranzacţiei. Filmul are şi părţi bune, dialogurile redau fidel atmosfera discuţiilor dintre părinţii şi copiii zilelor noastre, drama interioară a fetei creşte şi înfloreşte şi ritmul e alert că nici nu ştii când se termină filmul. La capitolul scăderi, e de remarcat că filmul are trei cadre - drumul cu Dacia hârbuită a familiei, benzinăria unde femeile (mama şi fiica) se schimbă, iar Vasile Muraru îşi dă cu spray la subţiorile transpirate şi fântâna arteziană de la Universitate unde s-a filmat clipul publicitar. Fără nici o legătură cu tema, regizorul a preluat pe nemestecate replicile pornografice ale personajului "Bombardel", din acest motiv filmul trebuind să poarte eticheta "numai peste 18 ani". Pe Andreea Boşneag, actriţa debutantă în rolul principal, adolescentă plinuţă, coşuroasă, cu mers de răţuşcă, sper să o mai vedem şi în alt film pentru a vedea dacă poate să ducă şi un rol de o altă factură.