Fraţilor, reacţiunea a învins !
Anul acesta nu vor mai fi spectacole cu studenţi si pentru studenţi la Costineşti.
Ca fost ziarist dezaprob gândirea îngustă a unor şefi de publicaţii care au pornit prigoana împotriva personalului MTS pentru a bloca desfăşurarea oricăror activităţi dedicate tinerilor şi studenţilor. Zilele trecute s-a afirmat ca nu trebuiau cheltuiţi bani pentru taberele studenţeşti.
Dupa ce că studenţii din ziua de azi nu mai beneficiază de gratuităţi la locurile în facultăţi şi că bursele s-au împuţinat foarte tare, acum nu mai au dreptul nici la tabere.
Oameni buni, realizaţi că trăiţi in România !
Credeţi că marele binefăcător al studenţilor, marele profesor şi afacerist Aurelian Bondrea, rectorul şi fondatorul Universităţii Spiru Haret, îşi trimite studenţii în tabere sau in stagii gratuite de pregătire precum fac toate marile universitati din lume ? Sau că dă burse cu nemiluita?
România a avut o mare tradiţie în privinţa învăţământului universitar de stat, dar care s-a făcut praf odată cu apariţia învăţământului universitar privat şi cu intrarea în concurenţa cu acesta pentru a acapara cât mai mulţi studenţi la forma de învăţământ la distanţa. E o lupta pe bani mulţi care dispar din buzunarele părinţilor într-un sac fără fund.... reprezentat de fundaţiile care legitimeaza aceste universităţi. Unde mai punem că toate universităţile, în virtutea autonomiei universitare, au lansat programe de investiţii grandioase menite să atragă noi studenţi, noi taxe, noi surse de venituri inclusiv din prestaţii turistice şi hoteliere. Ca o dovada ca nu le pasă de cei care dau banii, nimeni nu a investit în sondaje pentru a afla care este capacitatea de absorbţie a pieţei muncii şi care sunt specializarile căutate pentru a nu mai produce absolvenţi cu diplomă, ci specialiştii de care avem nevoie.
Si atunci daca aceasta este realitatea universitară, de ce să nu dam voie autoritatilor să poata organiza actiuni pentru studenti. Taberele au fost cea mai palpabilă sursa de motivare a studentilor pentru a obtine note mari, pentru a participa la actiuni de cercetare, de voluntariat, de educatie non-formală si chiar de a activa in formatii culturale studentesti.
Acum 25 de ani, la Complexul Cultural Studentesc Tei din Bucuresti a avut loc prima editie a Galelor Studentesti unde au participat printre altii, Florian Pittiş, Vali Sterian, Ion Caramitru si Dan Grigore, George Nicolescu, dar şi formatiile studentesti Celelalte Cuvinte, Grupul Song, Teatrul Podul sau Brigada ASE. In paralel la Costinesti se organizau spectacole gratuite pentru studenti cu formatii studentesti unde lumea umplea pană la refuz sala Teatrului de Vară.
Faptul că de trei ani se reluasera aceste spectacole pentru studenti la Costineşti era pe cale să reinvie tradiţia, pe scena apărând atat formaţii studenţeşti valoroase, dar si nume precum Taxi,
Timpuri Noi, Laurentiu Cazan, Mircea Vintilă, Mircea Baniciu etc
Acum nu se vor mai face Gale pentru ca e an de criză si nu trebuie sa aruncăm cu banii, dar in alte ministere a facut cineva vreo restructurare si a redus cumva cheltuielile ?
Totul e o chestiune de suprafată pentru a nu mai da motive de campanii calomnioase trusturilor lui Vântu şi Voiculescu. Intrebarea mea e pentru ziariştii lu" peşte prăjit" : dacă patronii nu v-ar trimite ca trimisi speciali pe litoral unde aveti cazare, masa si intrare gratuită la toate cluburile si salile de spectacole, n-ati avea nevoie si voi ca toti amărăştenii de bilet de tabară la Costineşti?

Haideţi la bâlci

Cand eram mic, singurul eveniment anual aşteptat de catre toţi copiii, dar şi de către adulţi, era bâlciul din cel mai apropiat oraş. Aşa a fost cel puţin 100 de ani pentru localitaţile de pe malul Dunării, în fiecare an la aceeaşi dată venea circul, teatrul de păpuşi, roata şi căluşeii, taraful, pozele la minut, halviţa şi celelalte zaharicale. În aşteptarea bâlciului copiii erau ascultători şi nu-şi mai supărau părinţii pentru că asta era pedeapsa supremă, să nu mai fie luaţi la bâlci.

Prima dată cred că am fost la bâlci pe la 5 sau 6 ani şi a fost singura deplasare cu căruţa. Ne-am trezit în zori, ne-am îmbrăcat cu hainele cele mai bune, bunicul a pus nişte velinţe în căruţă, fiecare s-a aşezat cum a putut şi am plecat cale de 20 de km. Când am ajuns, am văzut de departe Roata cu lanţuri care se invârtea cu o viteză nemaipomenită pe deasupra capetelor noastre şi în care flăcăii cei mai curajoşi făceau tot felul de figuri. Pentru cei mici era Roata cu căluşei care mi se părea că merg foarte repede şi că o să ameţesc. Pe o mică scenă se juca o piesă de teatru de păpuşi cu Vasilache în rol principal. La intrarea intr-un cort, un clovn îmbrăcat foarte pestriţ ţipa cât îl ţinea gura: Veniţi să vedeţi femeia cu două capete, înghiţitorul de flăcări, zidul morţii, femeia şarpe, oglinzile care deformează, iar un bărbat fioros arunca cu cuţite într-o femeie care părea sortită pierii, dar cuţitele treceau milimetric şi se infigeau în panoul din spatele ei.

Ştiu că a fost o veselie generală. Am mâncat îngheţată, vată pe băţ, zaharicale al căror nume nu mi-l mai amintesc, am băut suc şi mi-am cumpărat tot felul de nimicuri, dintre care o gorniţă şi un ghem legat cu elastic care se tot bălăngănea. Am făcut poze şi părinţii mei erau tineri şi frumoşi. Am mâncat mici şi cârnăciori şi am băut bere.

Din poveştile bunicului meu am aflat că la bâlci străbunica a văzut prima dată artiştii pe pânza de cinematograf şi s-a speriat că au apărut diavolii. La bâlci se cunoşteau băieţii cu fetele, acolo se luau sau fugeau fără acordul părinţilor şi se ascundeau pe la vreo rudă mai îngăduitoare care mergea şi negocia cu părinţii până când aceştia se învoiau ca tinerii să se ia.

Era şi multă destrăbălare. Mulţi se îmbătau şi se luau la bătaie, multe neveste o luau pe coajă pentru că s-au uitat mai lung sau au dispărut de lângă bărbat, hoţii îşi făceau treaba liniştiţi, iar escrocii vindeau praf de scărpinat sau îi prosteau pe ţărani cu alba-neagra.

Până la 16 ani am fost la bâlci în fiecare an, dar cu autobuzul. Atunci îşi umpleau buzunarul şoferii de la IRTA pentru că autobuzele veneau şi plecau încărcate pe parcursul întregii zile. La întoarcere şi în zilele următoare tot satul răsuna de sunetul gorniţelor, instrumente magice cu care toţi copiii ştiau să ...cânte, până când lamelele metalice care vibrau, ude de atâta salivă, rugineau şi sunetul devenea tot mai stins.

De fapt tot bâlciul era o imensă caravană ambulantă, care mergea din primăvară până în toamnă, poposind în fiecare duminică în alt oraş din cuprinsul Munteniei, după un calendar stabilit de mult timp. Era de fapt o continuare a artei artiştilor ambulanţi care de multe secole străbăteau Europa.

- - - - - - )

In această primăvară l-am cunoscut pe regizorul Mihai Todor Serghei, pentru toţi cunoscuţii Mişu, iniţiatorul cunoscutului festival medieval de la Sighişoara, care de câţiva ani realizează un alt festival medieval la Râşnov. Tot Mişu conduce grupul de muzică veche Truverii cântând vocal şi la mai multe instrumente, fiind chiar prototipul artistului comediant.

În weekend-ul următor vă invit la Curtea Comedianţilor.Urmează detaliile.

- - - - - - -

Casa de Cultura a Studentilor din Bucureşti (subordonată Ministerului Tineretului si Sportului), Societatea Cultural Artistică de Tineret CONCRET şi Primaria Râşnov organizează in perioada 10 – 24 Iulie 2009, ediţia a X-a a proiectului “Curtea Comedianţilor - Atelier European de Arta Medievală, Renascentistă si Tradiţională”, ediţie denumita generic “Visul unei nopţi de vară”.

Evenimentul se va desfasura la Râşnov şi Bucureşti, urmat de participarea trupelor invitate la festivalul medieval de la Sighişoara.

Proiectul “Curtea Comediantilor” este finanţat şi de Programului european “Tineret in Acţiune”

Programul Curtii Comediantilor :

11 - 17 Iulie, Rasnov, Atelier inchis

18 Iulie, Rasnov, Atelier deschis publicului

18 – 19 Iulie, Râşnov, Stagiunea comediantilor – spectacole lucrate in ateliere si spectacole invitate

22 Iulie – Bucureşti, Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti “ - Stagiunea comedianţilor şi Ateliere deschise

25, 26 Iulie – Sighişoara- spectacole în cadrul Festivalului Medieval

Editia din 2007 a fost onorata cu Mentiune la sectiunea Arta si Cultura din partea Galei Societatii Civile.

Ediţia din 2004 a primit Premiul pentru cel mai bun proiect cultural pentru tineret din partea Agentiei Nationale pentru Sprijinirea Initiativei Tinerilor

mai multe detalii in comunicatul atasat (pe paginile 3,4 sunt si fotografii din editiile anterioare)

si

http://curteacomediantilor.blogspot .com

http://www.ccs.roCurtea Comediantilor- Atelier medieval de arta traditionala, renascentista si traditionala editia a X-a a debutat azi la Râşnov.
(http://curteacomediantilor.blogspot.com)

Este o manifestare realizata de tineri şi care se adreseaza publicului de toate varstele.

Va atasez detalii despre eveniment si invitatia de a vedea spectacolele realizate in ateliere, fie weekendul viitor, pe 18 si 19 iulie în Cetatea Râşnov, fie pe 22 iulie la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" din Bucureşti.



Casa de Cultura a Studentilor din Bucuresti - www.ccs.ro

Ceremonia înmormântării lui Michael Jackson a avut o audienţă colosală, dar a şi fost organizată în stil american. Poate doar că vedetele prezente pe scenă au fost sincer afectate de dispariţia prietenului lor, omul, nu megastarul.
Cu Diana Ross a fost prieten mai mult de 3o de ani şi probabil că Diana a fost cea mai constantă prietenă a sa, atât ca iubită, cât şi ca mamă adoptivă . I-a fost alături ''la bine şi la rău'', adică şi la începutul carierei când era un ţâşti-bâşti negru care dansa ca un titirez şi cand era în culmea gloriei, dar şi când ajunsese să fie tratat ca un ''paria'' de către toată presa care îl acuza de pedofilie.
Cu Brooke Shields a fost o aventură şi cam atât. Cu cele două soţii numai el şi ele ştiu ce-a fost. Oricum a avut o viaţă foarte tracasată şi la urma urmei a fost doar un om. Mai bine zis o ''marcă'' de făcut bani cu sacul. Tatăl şi fraţii săi au incercat tot timpul să scoată bani de pe urma sa, iar surorile au incercat să se afirme alăturându-şi numele de faima lui.
Producătorii au incercat să exploateze la maximum această mină de aur negru, dorind să adauge talentului sau vocal şi coregrafic, şi strălucirea unui ''bad boy'' alb ca laptele. A fost prototipul pentru videoclipuri şi pe mâna lui s-au lansat posturile TV muzicale. Si producătorii de turnee mondiale au tras de el, Marcel Avram ducându-l prin toată Europa, ceea ce nici nu se mai întâmplase la o asemenea scară cu un alt star american.
Acum s-a anunţat că ar avea foarte multe piese inedite înregistrate şi care ar reprezenta atât garanţia solvabilităţii, dar şi sursa de venit din care vor putea fi crescuţi cei trei copii ai săi. Va fi o luptă acerbă pentru averea sa, mama şi fraţii săi dorind să ia cel puţin jumătate, iar dacă ar obţine şi custodia copiilor ar ajunge să stăpânească totul. Cred că se simt foarte îndreptăţiţi asupra acestui lucru, deoarece sunt foarte convinşi ''că ar şti cel mai bine să cheltuie banii''.
Ceremonia a fost impresionantă, fratele Jermaine l-a deplâns convingător pe Michael, iar fata lui a izbucnit în plâns, fiind probabil cea mai sincer afectată de tragedia dispariţiei tatălui său.
In acelaşi timp a avut loc în Italia, la Milano, concertul trupei U2, care a înregistrat punctul culminant la piesa din repertoriul lui Michael Jackson. Atât Bono şi colegii săi, dar şi cei 8o.ooo de spectatori au vibrat şi au cantat la unison cu gândul la Michael.
Pentru fani e adevărata pierdere. Aceştia l-au iubit necondiţionat, au cheltuit pentru a-şi cumpăra toate materialele cu Michael, au alergat după el la concerte, au făcut cozi infernale ca să prindă un bilet la ceremonia de la Los Angeles şi au plâns cu sinceritate.
Aceştia vor rămâne veşnic nemângâiaţi, chiar dacă vor asculta şi vor viziona în transă toate videoclipurile lui.
Şi vor mai avea de înfruntat şi seria de dezvăluiri despre viaţa privată a megastarului care vor apare ca ciupercile după ploaie.
Asta pentru că Michael Jackson a fost şi va rămâne o marcă a succesului comercial.

Videoclipul cu fiica sa a facut senzatie in jurul pamantului, in doar 2 zile adunand un total de peste 3 milioane de vizualizari!



Fratele sau Jermaine cu o tristete remarcabila in ochi

El era pe un mal. Ea era pe celălalt mal.
Între ei fluviul în ochii căruia ei priveau atât de adânc.
Ea făcea plajă. El o privea de dincolo.
Poate că nici nu l-a văzut de prima dată.

Apoi se întâlneau zilnic şi vorbeau până îi dureau mâinile.
Ea stătea undeva mai în marginea plajei pentru ca El s-o vadă numai pe Ea.
El nu putea să atingă nici măcar apa.
Ea îl privea cu binoclul. Era înalt,suplu,viguros şi avea nişte ochi ce ardeau de dragoste.
(Dragoste pentru Ea ? Dragoste de necunoscut ? Încă nu ştim...)
Învăţaseră un întreg cod de semne. Acum vorbeau şi mai mult, mâinile se obişnuiseră să fie şi pană şi mim şi lettre d'amour.
Nu-şi scriau. Cei două sute de metri dintre ei ar fi însemnat prin poştă o lună, iar scrisorile le-ar fi parvenit gata citite.
El a luat o barcă dintr-o altă poveste şi a trecut la Ea.
El, care de fapt n-o ştia, a fost copleşit de fericire. Ea era mai frumoasă şi se iubeau mai mult chiar decât în toate visele lui. Era aşa de frumos că El nu s-a mai întors. Nu putea să se desprindă din braţele Ei. N-ar fi vrut ca visul să se destrame nicicând.

Şi totuşi, rămâneau fiecare pe malul său.

Se iubeau de mult: o zi, o lună, un an... Cine mai ştie ?
Tot oraşul ştia că El o iubeşte. Tot oraşul ştia că Ea îl iubeşte.
Dar dacă totuşi dragostea lor s-ar fi spulberat ca un fum atunci când ar fi ajuns amândoi pe acelaşi mal ?
Fiecare a plecat într-o călătorie cu aceeaşi destinaţie; oraşul în care, fiecare pe un mal, putea să-l privească pe celălalt, dar putea să şi ajungă la el într-o clipă.
De fapt, nu ştiu dacă s-au întâlnit. Ştiu doar că şi-au dat întâlnire pe malurile aceluiaşi fluviu.
El pe malul stâng. Ea pe malul drept.

* * *
Discuţie în autobuz.
- Ai auzit de băiatul acela ?
- Da, bietul băiat tot mai speră.
- Degeaba. N-or să-i dea drumul. Nimeni nu vrea să creadă că merge la Viena doar pentru a-şi întâlni iubita.


* * *

Această povestire am scris-o în anul 1984, sub influenţa romanului lui George Orwell "1984", pe care mi l-a povestit cineva în vara anului 1983, în zorii zilei, la Costineşti.
Şocul informaţional privind adevărata faţă a sistemului totalitar a fost atât de puternic încât
am crezut că romanul era scris şi publicat recent.
Pentru cei care, ca şi mine, n-au cunoscut acest lucru, celebrul roman profetic al lui Orwell a fost publicat în 1949.

In aceste zile s-au dat rezultatele finale ale examenului de bacalaureat şi s-a făcut repartizarea computerizată pentru inscrierea la liceu a absolvenţilor de şcoală generală.
Toată lumea, părinţi şi copii deopotrivă, ar vrea să intre doar la câteva specializari care ar promite salarii foarte bune şi o bună integrare pe piaţa muncii: specialişti IT, economişti, psihologi, comunicatori, avocaţi.
Am lăsat la urmă meseria de avocat deoarece aici avem cei mai mulţi absolvenţi care nu profesează şi care se plâng că nu găsesc locuri de muncă sau că trebuie să facă tot felul de compromisuri pentru a intra în barou. Ar trebui să ştie şi părinţii şi copiii că în această meserie reuşesc doar cei chemaţi, foarte studioşi, foarte muncitori şi cu nervii foarte tari. E o meserie care presupune, ca şi în cazul medicilor, să studiezi şi să te perfecţionezi în permanenţă, să dai din coate, să lupţi pentru clienţi şi pentru a găsi clienţi, să munceşti de dimineaţă până seara şi să ştii să faci compromisuri. In această perioadă multe companii şi instituţii de stat duc lipsă de consilieri juridici, dar şi cei care se prezintă la concursuri sunt atât de slab pregătiţi că se vede de la o poşţă că au făcut "o particulară" unde au trecut examenele fără ca să înveţe. Si cei care sunt angajaţi nu sunt buni de nimic, se codesc să reprezinte instituţia în instanţă şi chiar dacă o fac pierd procesele pe bandă rulantă. Ce altă dovadă că nu ştiu meserie, decât că îşi consiliază greşit managerii şi toate litigiile de muncă se pierd în favoarea celor concediaţi sau lipsiţi de drepturi în mod abuziv.
Aceeaşi situaţie se întâmplă şi în cazul economiştilor care vor să lucreze numai la bănci, dar care se înhamă greu "să ţină contabilitatea unei firme", lăsând loc de manifestare la o groază de contabili cu studii medii care, deşi sunt limitaţi intelectual şi refuză să se pună la punct cu schimbările legislative, robotesc lună de lună ca să înregistreze operaţiunile economice derulate de către fiecare firmă. Avem puţini economişti luminaţi şi nici nu prea avem speranţe că vor apare vârfuri din această mare masă de absolvenţi făcuţi la normă, pentru ca patronii de universităţi particulare şi profii universitari să trăiască pe picior mare. Ar trebui gasită o soluţie de triere a acestor licenţiaţi care nu sunt în stare să completeze un registru de casă sau să citească un buget de venituri şi cheltuieli.
E la modă să te faci psiholog, dar majoritatea absolvenţilor vânează posturi călduţe şi bine plătite la resurse umane, pe partea de recrutare, nicidecum pentru încheierea contractelor de muncă,completarea de cărţi de muncă şi calculul de salarii. Si mai puţini sunt dotaţi pentru asistenţă socială sau pentru activitatea de terapie.
Altă meserie la modă este cea legată de comunicare şi relaţii publice, uitându-se ca prea putine instituţii pot oferi posturi pentru aşa ceva, ca şi faptul că pentru a fi un bun comunicator ar trebui să ai stilul oratoric al unui avocat, elocinţa unui filozof şi flerul unui jurnalist de investigaţie.
Singura meserie foarte actuală este cea de specialist IT, dar din păcate accentul se pune prea mult pe programare, pe software, iar piaţa suferă de ingineri de sistem care să şi depaneze, upgradeze, să creeze şi să întreţină optim reţele de calculatoare, să întreţină şi să repare imprimante, faxuri şi copiatoare.
Practic tot sistemul de invăţământ românesc suferă pe linia corelării specializărilor cu cererea de pe piaţa muncii.La liceu, 60 la sută din absolvenţii de şcoală generală din acest an vor urma profilul teoretic matematică-informatică, în cele mai multe cazuri la informatică neexistând profesori care să ştie mai mult decât elevii pasionaţi de mess, mail şi internet.
Există la noi o agenţie specializată pentru calificările din învăţământul superior şi relaţiile cu piaţa muncii (ACPART, îi zice), dar după 4 ani de funcţionare,cercetare şi cheltuirea unor importante sume de bani pentru diverse studii, încă n-a aflat că piaţa muncii caută ingineri: constructori, de instalaţii, auto, de automatizări etc.
Piaţa muncii e în continuă schimbare, dar şcoala românească bate pasul pe loc cand e vorba de adaptare. Si ce mare adaptare ar fi necesară pentru ca un absolvent de liceu şă ştie să schimbe un tub de neon, o priză defectă sau să desfunde o chiuvetă înfundată?
România are nevoie de o nouă generaţie de "Dorel sau Costel" care dacă învaţă precum nemţii să folosească toate sculele electrice de la Bosch pot singuri să ridice sau să renoveze o casă.
E nevoie din nou de meseriaşi calificaţi şi ce dovadă mai bună că cei plecaţi la muncă în Spania sau Italia au găsit de lucru decât că s-au adaptat la cererea de pe piaţa muncii ?
Iată şi un exemplu concret. Acum vreo 25 de ani, un copil prea răsfăţat şi nesupravegheat de mamă, deoarece tatăl lui lucra la exploatarea petrolului în Libia, nu reuşea să termine 8 clase. Din matematică nu pricepea nimic mai departe de cele patru operaţii aplicate la numere de ordinul zecilor, dar ştia să folosească calculatorul pentru operaţiile cu sute sau mii.Dacă e să fim sinceri era la nivelul multor absolvenţi de liceu care au copiat la bac sau a unor absolvenţi de facultate particulară din zilele noastre. Cu toate acestea, copilul acela care părea un pic retardat, a făcut un curs de ucenicie la locul de muncă, s-a calificat tâmplar, acum are propriul atelier şi o afacere înfloritoare.