Acum două zile am purtat întâmplător o discuție cu un om de afaceri provincial, mare importator și distribuitor de papetărie. Este un personaj șters, alb la față și cam blonziu la păr. Un personaj alunecos în care poți să ai încredere cam cât poți să ai într-un șarpe. Zice că vânzările au mers bine timp de câțiva ani, crescând exponențial datorită afacerilor cu statul. A caștigat multe licitații știind să-și facă intrarea. Firma a crescut așa că a crescut și numărul de angajați. Dar acum, cu criza asta, deja a dat 7 oameni afară.
Din păcate cunosc multe cazuri în care oameni de afaceri veroși au încheiat afaceri cu statul. După ce au avut contractul în mână, fără să fie specializați în ceva, au căutat să facă rost de marfa respectivă, eventual de la second hand, din valorificări de stocuri și de cele mai multe ori din import China. Ba de multe ori, profitând de imprecizia caietului de sarcini sau de complicitatea beneficiarului, au livrat ceva imposibil de folosit sau doar cutii cu etichetele adecvate contractului, dar cu altceva în interior.
In primul an după intrarea în vigoare a OG 34 privind achizițiile publice, aproape toate livrările de cartușe pentru copiatoare și imprimante au fost țepe: cartușe uscate, reâncărcate, expirate sau nepotrivite mărcii și modelului. In toate cazurile contractanții au pierdut pentru că nu precizaseră în contract condițiile privind calitatea produselor contractate, compatibilitatea, termenul de garanție,etc Dacă s-au plans direct firmei pentru remedierea situației, nu au primit nici măcar scuze. Le-au arătat un proces verbal că au expediat marfa prin curier sau o semnătură de la magazioner sau portar că s-a primit marfa și le-au spus să se spele cu ea pe cap. Culmea! nu era bună nici pentru așa ceva, deși într-un caz concret a fost vorba de detergent și săpun lichid la butoaie cu care nu puteai să speli nici halate,nici să te speli pe maîni. Era apă chioară un pic vîscoasă. Au băut-o câinii și pisicile și nu s-au stricat la burtă.
Un institut de cercetare al Academiei Romane a dorit să contracteze un aparat necesar pentru efectuarea unor determinări foarte complexe, dar în loc să ceară parametrii tehnico-funcționali au spus doar numele aparatului și niște dimensiuni și ce credeți că au primit la un preț de câteva mii de euro? o carcasă stălucitoare din tablă zincată, modelată cu ciocanul, asemănătoare cu turnulețele țigănești și când au dorit să refuze plata, ”gaborii cu pălărie” și-au angajat avocat și au obținut și daune interese.
Șmecherii aceștia specializați în jecmănirea banilor publici își fac relații printre oamenii politici, dau în stânga și în dreapta, dar intrând într-o asemenea încrengătură de interese, se susțin unii pe alții și posibilele dosare penale se închid, înainte de a fi deschise.
Ca să fie siguri că nu pierd din afacerea respectivă datorită întârzierii efectuării plăților, la momentul schimbării politice a conducătorilor de instituții publice, ”băieții deștepți” iși iau măsuri și iau zece piei de pe bietul contribuabil. Așa mi-a spus personajul de la începutul povestirii mele:”Dacă vrei să fii sigur că nu pierzi, îți pui un adaus de o mie la sută. Dar trebuie
să pistonezi în permanență, că mai ușor îți iei banii de la prieteni decât de la neprieteni.În afaceri trebuie să nu ratezi nici o oportunitate!”
Discuția noastră a fost întreruptă de un scurt apel telefonic. Interlocutorul a aflat din sursă guvernamentală că anul acesta majoritatea clienților săi nu vor primi bani pentru investiții și dotări. A plecat un pic îngandurat. Nu se amărîse pentru faptul că va trebui să mai dea afară încă trei oameni, îi părea rău doar de milioanele de euro pe care nu le va mai căștiga anul acesta.

Multă lume se plânge de problemele cu asociația de locatari, adică de proprietari.
De fapt, cei mai mulți se simt doar locatari și își refuză singuri statutul de proprietari. Unii și-au aranjat apartamentul, chiar și ușa de la intrare și balconul, dar în rest poate să și cadă blocul pe ei.
O să-mi răspundeți că a trecut vremea când se ieșea la muncă patriotică, la pus de flori și plantat de pomi în jurul blocului. Bun, am depășit momentul acela, dar au rămas atâtea altele de făcut!
Mulți nu au apometre, dar se supără că li se calculează consumul de apă prin înmulțirea cu numărul de persoane. Cei mai corecți și mai avantajați sunt cei care și-au montat apometre: plătesc doar ce consumă, ba chiar mai puțin de atât deoarece acestea se uzează și se mișcă mai încet, unde mai pui că nu mai ești obligat să le faci verificare tehnică și că după o reparație nu mai are cine să aplice sigiliul. Șmecheria cu adunatul apei în cadă o practică toți pensionarii din București, deoarece contoarul nu poate măsura consumul de apă care curge doar ca un firicel...
La majoritatea blocurilor din București nu s-au instalat repartitoare la calorifere, dar nici nu s-a putut dovedi statistic că cei care și-au pus și-ar fi recuperat investiția din economiile realizate.Poate doar cei care nu locuiesc la adresa respectivă și care au închis toate caloriferele, bazându-se pe căldura din pereții comuni și din coloanele la vedere care trec din etaj în etaj.
Ideea cu instalarea de contoare individuale pentru separarea consumului de gaze foloșeste doar acelora care vor să-și pună centrală de apartament, daca la final Distrigazul va decide că țeava are debitul corespunzător. Pentru cei care plătesc acum gazele la bucătărie între 2 și 10 lei pe lună, în funcție de numărul de persoane, o investiție pe apartament între 500-1000 lei pentru instalarea noii conducte și a contoarului individual nu se va amortiza nici în 20 de ani.
Povestea cu liftul e cunoscută: legea impune tuturor proprietarilor să suporte reparațiile și abonamentul de întreținere, dar unii de la parter și etajul 1 nu se simt proprietari.
Cand e vorba de zugrăvit și reparat, ies discuții interminabile și mulți zic că e bună și zugrăveala de acum 20 de ani. Ba și terasa e bună că încă nu le-a căzut blocul în cap și ăîa de la ultimul etaj să nu se mai plangă atât că li se udă tavanul, ce n-au și ei un lighean prin casă ? Și dacă nu le convine să se mute !..
Unii au problema cu paza pentru că stau mai în centru, blocul e mai nou și pentru hoți e o tentație. Cea zis legea ? că plata pazei nu e obligatorie, ca și a interfonului, de altfel. Si atunci la un bloc care are de 10 ani paza non-stop (asigurată de niște pensionari amărâți, nu de badigarzi cu mușchii umflați) și unde nu s-a mai dat nici o spargere, unii cetățeni spun că nu le trebuie pază, că și-au asigurat apartamentul și să dea bani ailalți care sunt mai proști și mai fricoși.
Acum e la modă discuția cu reabilitarea termică! Știti de ce e necesară ? În primul rând pentru a reface tencuiala și a acoperi îmbinările dintre plăcile prefabricate care au fost umplute cu saci de hartie și cu carămidă spartă și prin care acum fluieră vântul și ploaia. În al doilea rand pentru a etanșa ușile de la terasa cu ghena de gunoi care știți bine că nu se prea închid sau că de mult nu mai au geamuri...
Cele mai multe probleme și le crează proprietarii datorită nepăsării.
Într-un bloc administratorul a lucrat timp de vreo 4 ani cu un președinte de comitet care nu se implica și nu voia să facă nimic pentru că ”l-au ales oamenii din cauză că n-a vrut nimeni”, iar după plecarea acestuia încă 2 ani pentru că ”nu sunt probleme și nu vrea să ia nimeni funcția de președinte”.
Sau la altă asociație și cu un președinte ”lasă-mă să te las”, timp de vreo trei ani președinta comisiei de cenzori nu a efectuat nici un control pentru că nu a fost plătită”! Și ce mai ”gaură” le-a lăsat administratorul, de au plătit locatarii numai penalizări cât factura de încălzire pentru o iarnă intreagă.
La un alt bloc se întâmplă o situație mai ciudată care se agravează datorită nepăsării tuturor proprietarilor. Un apartament dintr-un bloc terminat prin 1994 are ca proprietar un român plecat în lumea largă, care l-a lăsat să locuiască acolo pe fratele său cu o familie numeroasă și care nu-și plătește întreținerea. După mai mulți ani, când datoria la întreținere a devenit foarte mare, oamenii s-au sesizat și au încercat să rezolve problema, dar s-au blocat că nu știau adresa proprietarului și nici nu-l puteau evacua pe fratele acestuia. Pe scurt, problema nu s-a rezolvat nici azi, singurul pas care s-a făcut a fost de a se institui privilegiu imobiliar asupra apartamentului, dar cu toate acestea datoria crește și e probabil că nu va fi recuperată niciodată pentru că o parte din sumă a intrat în termenul de prescripție.
Ce altă dovadă că oamenilor nu le pasă ? Am avut timp de doi ani o adresă de internet cu sfaturi și expertize pentru asociații de locatari, prima consultație gratis, dar după ce le-am arătat oamenilor pașii concreți care trebuiau urmați pentru deblocarea situației pe care o aveau în bloc, în cea mai mare parte au refuzat să întreprindă alte demersuri, cel mai simplu fiind să renunțe. Toți sperau ca dacă depun o simplă reclamație la primărie, la poliție sau la un ziar, imediat va veni cineva, va face o anchetă și va rezolva situația în locul lor.
Soluția cea mai la îndemană este una singură !
”Unirea facea puterea!”,adică asociația de proprietari are dreptul să ia toate măsurile pentru a face ordine în propria ogradă.
P.S.
Eu, personal, locuiesc într-un bloc unde totul merge bine pentru că avem un președinte foarte priceput și foarte implicat.Dintre realizări: subsolul a fost placat cu gresie, este iluminat complet, uscătoria a fost zugravită proaspăt, terasa blocului a fost refăcută anul trecut, palierele au mochetă, tablouri și ghivece cu plante ornamentale, grădinița a fost semănată cu gazon, s-au pus flori și pomii fructiferi au fost îngrijiți și văruiți. Cu toate acestea, acum două zile trebuia să se țină adunarea generală și din 34 de persoane convocate, au fost prezente doar vreo 10. Până și acest președinte atât de serios ar vrea să renunțe pentru că vede că nu este ajutat, ba mai are de înfruntat și tabăra cârcotașilor care strâmbă din nas la orice schimbare.

Sâmbătă, 25 aprilie 2009, a fost inaugurat Ateneul cultural Nicolae Bălănescu din Giurgiu.

Auzeam de multă vreme că la Zilele Municipiului Giurgiu se întâmplă lucruri deosebite, dar tot nu mi se părea că acest oraş ar putea să însemne ceva pe plan cultural. Mai ales acum, după ce Caracalul a redeschis Teatrul Naţional cu atata tam-tam mediatic şi cu ataţia invitaţi de marcă.
Aşa că invitaţia de a participa la un concert simfonic la Giurgiu mi s-a părut doar un prilej de a mai ieşi din Capitală. Ar trebui însă să mulţumesc providenţei pentru că am ajuns la eveniment, pentru că acum nu mă mai aflam - ca acum 20 de ani - în situaţia de invitat special ca membru în juriu la un festival giurgiuvean.
Surpriza a fost totală.
Primarul Municipiului Giurgiu, domnul Lucian Iliescu, în funcţie din anul 1996, a reuşit să inaugureze Ateneul cultural Nicolae Balănescu, o investiţie de aproape 200 miliarde lei vechi,o adevarată bijuterie arhitectonică cu sală de spectacole multifuncţională, sală de conferinţe şi un generos spaţiu expoziţional. Au fost de faţă toate notabilităţile judeţului, dar şi câţiva invitaţi speciali: Adrian Iorgulescu,fostul ministru al Culturii şi principalul aliat în realizarea acestei investiţii culturale, Ovidiu Ioaniţoaia, jurnalistul şi realizatorul TV fiind fiu al Giurgiului, dar şi parlamentarii judeţului, în primul rând Mădălin Voicu, politician şi muzician în timpul liber.
Pe scurt e vorba de un ansamblu cultural nou-nouţ, continuator al tradiţiei Ateneului cultural construit şi donat giurgiuvenilor de către avocatul Nicolae Balănescu acum 70 de ani.
A fost ţinută o slujbă de sfinţire a Ateneului de către un sobor de preoţi condus de către Episcopul dr. Ambrozie şi a fost inaugurată o expoziţie de artă plastică a unor artişti giurgiuveni, de talie naţională şi internaţională. Partea oficială a mai inclus cuvântări ale părinţilor spirituali, Lucian Iliescu şi Adrian Iorgulescu, a unui fost membru al conducerii ateneului în vârstă de 101 ani şi au fost decernate trei distincţii de Cetăţean de Onoare pentru trei mari animatori ai vieţii culturale giurgiuvene.
Pentru spectacolul inaugural a fost invitată orchestra Filarmonicii din Ruse, oraşul de peste Dunăre cu o mare tradiţie culturală, cel care l-a dat lumii pe Elias Canetti. Un ansamblu profesionist condus de către un dirijor tânăr şi talentat, care i-a cucerit pe toţi cei prezenţi. Chiar am sugerat doamnei Viorica Naghi, managerul public al Municipiului Giurgiu, invitarea acestei filarmonici pentru organizarea unei stagiuni permanente. Programul susţinut a fost adaptat publicului, numai cu lucrări foarte antrenante, dar şi cu cele mai cunoscute arii din Carmen sau Boema. Am avut parte de un moment emoţionant, interpretarea de excepţie a Rapsodiei Române nr.l a lui George Enescu, aducându-i lacrimi în ochi până şi lui Mădălin Voicu. Pe care cred că-l vom revedea dirijând de pe podium, cel puţin de dragul acestei superbe sali de concerte. A doua surpriză a fost interpretarea filigranată a unei prelucrări realizate de compozitorul bulgar Vladigerov după Hora Stacatto de Grigoraş Dinicu. Finalul cu piese de Strauss a fost apoteotic, hazliul dirijor, un fel de Ioan Gyuri Pascu al nostru, ajungând să dirijeze atât orchestra, cât şi spectatorii. Artiştii,inclusiv cele două soprane,au fost aplaudaţi minute în şir. La sfârşit, doar paharul de şampanie oferit de organizatori, le-a dat curaj conducătorilor auto să se mai apropie de automobile deoarece aceştia se plângeau că au aplaudat atât de mult şi nu mai au palme de pus pe volan.
Succesul primarului Lucian Iliescu e incontestabil, iar colaborarea transfrontalieră dintre Giurgiu şi Ruse este de dat exemplu, fiind rezultatul muncii dedicate a directoarei de integrare europeană Steluţa Purcaru şi a succesoarei Mirela Popazu, dar şi bulgăroaicei cu bunică română Kety.
Nasc şi la Giurgiu oameni care fac lucruri deosebite, evenimentelor de acest fel meritând să li se acorde atenţie indiferent de culoarea lor politică. Se pare că apartenenţa liberală nu a atras la manifestări nici pe actualul premier, dar nici pe domnul preşedinte Băsescu, care ar fi putut prelua din mers aura de ctitor al unui lăcaş de cultură ridicat în timpul domniei sale.

Am stat mult pe gânduri până să mă hotărăsc să abordez acest subiect.
Vedem că de la arestarea lui Becali, polițiștii și procurorii români au devenit atât de activi că în curând nu vor mai fi locuri în arest.
Nu fac parte dintre aceia care afirmă că poliția doarme. Nu, polițiștii doar se fac că ațipesc, strâng dovezi, fac dosare și le trimit mai departe, așteptand ca procurorii să dispună soluția. La fel fac și agenții de informații, urmând ca șefii lor și șefii șefilor lor să acționeze. Iar această decizie se ia undeva sus de tot în funcție de alte interese.
De exemplu, acum vreo 5 ani un ziarist de investigații, sigur ofițer acoperit, care avea contract cu mai multe publicații, îmi spunea că are un dulap cu peste 100 de anchete de corupție, blindate cu dovezi de la poliție și serei, dosare care îi fuseseră pasate chiar de către anchetatori și asupra cărora nu se lua nici măsura arestării, nici a publicării în presă. Fiți sigur că toate aceste dosare trecuseră prin mâna șefilor din poliție, parchet, DNA și tot nu se întreprindea nimic. Vă închipuiți ce ar fi însemnat pentru imaginea Romaniei declanșarea simultană a 100 de procese de corupție, inculpații fiind în marea lor majoritate oameni de afaceri și politicieni cunoscuți. Erau dosare legate de privatizările strategice perfectate în guvernările Convenției și ale PSD, de contrabandă la nivel înalt, de trafic de influență și de încredințarea directă a unor contracte de furnituri pentru ministere, care au ajuns până la urmă sa fie folosite doar ca instrumente de presiune pentru obținerea unor donații „obligatorii„ pentru partid și liderii acestuia.
Știți că multe contracte pentru furnizarea de aparatură de înaltă tehnologie, finanțate din fonduri Phare, au fost date direct de către unii dintre foștii miniștri, iar titularii de contract și-au onorat obligațiile livrând aparate nefuncționale, descompletate, uzate moral, dar ambalate cu fundiță roz, și pentru care au primit semnatură de primire prin numărarea unor colete și cutii goale, nu după punerea în funcțiune. Sau ce impresie vă face faptul că toate PC-urile și laptopurile achiziționate de către instituțiile publice aveau prețuri de 2-3 ori mai mari decât în magazinele de specialitate ? Coborând nivelul de decizie la nivelul primarilor, dar amplificând cupiditatea și lipsa de bun simt, în anii 2000 - 2001 căminele de copii din București cumpărau zahărul sau orezul cu aproape 100 de mii kilogramul și tenișii -„adibas„ sau „puna„ - chinezești cu 1 milion bucata. Si asta se întâmpla în patria lui Piedone.
Dar să revenim la știrile zilei: dă bine înaintea campaniei electorale să arați că sistemul funcționează și că marii îmbogățiți care au avut proasta inspirație să iasă în față -culmea!,și Penescu și Becali au câte un Maybach- au ajuns la închisoare. Si e mai simplu să numeri și să dovedești ouălele date ca mită arbitrilor de fotbal, decât toată ingineria prin care au dobândit terenurile, fermele și găinile care fac ouă.
Despre fotbal și arbitri în două vorbe ! Se învârt atâția bani în fotbal și e băgată în seamă atâta lume, inclusiv primarii, politicienii sau șefii de la fisc, că toți ajung să trăiască pe picior mare. Ei au hotelurile, magazinele, mașinile și femeile cele mai frumoase. Iar în lumea arbitrilor mita se practică încă de la categoriile inferioare, iar sumele cresc tot mai tare în ordinea eșalonului fotbalistic, matematic,de la C la B și astronomic când e vorba de promovarea/ retrogradarea din A și de câștigarea campionatului. Nu există ntrenor care sa nu-și justifice neputința și nepriceperea prin fraza „adversarii au cumpărat arbitrii„ dar nici patroni sau conducători care sa nu se întrebe „cu cât or fi plusat ceilalți„.
Iar apropo de arbitri corupți, vă amintiți cazul de acum câțiva ani ?
Îl știam pe Adrian Stoica din adolescență, student la IEFS și proaspăt arbitru. Era un tinerel firav, părea cuminte și la locul lui. După ce a urcat în ierarhia arbitrilor a devenit arogant și foarte pretențios. Era înfloritor și îi mergea din plin, dar intrase în prea multe jocuri. La un moment dat a ajuns să calce pe bec, supărându-l pe Sechelariu și a fost scos din arbitraj pe ușa din dos. S-a făcut ceva tam-tam atunci, a ieșit cu obrazul pătat, dar chiar dacă a fost îndepărtat de la butoiul cu miere a avut norocul să nu ajungă la răcoare.
Acum vor urma noi arestări, recuzări, demisii și retrageri subite din activitate.
Nu e criză în fotbal, ci e criză de oameni cinstiți ! Credeți că cei care vor ocupa locurile rămase libere nu vin din eșaloanele inferioare cu aceeași mentalitate, că dacă ai prins lotul A ai scăpat de sărăcie !?

Nu cred că sunt un etalon de morală și credință. M-am gandit mult până să găsesc curajul de a scrie aceste umile gânduri.
Ar fi trebuit să îmbrățișez credința în copilărie atunci când mama m-a învățat „Tatăl nostru„ și ”Înger,îngerașul meu„. Ar fi trebuit să iau exemplu de la bunica maternă pe care am văzut-o timp de 30 de ani citind zilnic din cărțile de rugăciuni și care ținea sărbătorile „pe stil vechi”. Ar fi trebuit să mă întăresc în credință de la bunicul Gheorghe pe care doar credința l-a ținut viu și sănătos în cei patru ani de front și doi ani în închisorile de la Văcărești și Poarta Albă. Ar fi trebuit să urmez seminarul teologic, că doar de asta m-a dus bunicul de mână la popa Marin care mă și botezase.
Ar fi trebuit să mă molipsesc de la Mihaela Runceanu care acum 25 de ani se închina firesc la Domnul Iisus și la Maica Domnului, se spovedea și ținea posturile, spunea „Doamne ajută!„ și știa că numai Dumnezeu Tatăl i-a dat darul cântecului.
Ar fi trebuit să învăț de la bunul prieten teolog Dan Dumitrescu, cel care s-a jertfit îngrijindu-și mama și corectând tone de șpalturi la Institutul Biblic, în loc să intre în mânăstire și să ajungă vlădică.
Ar fi trebuit să mă plec și să înțeleg credința de la marii păstori: Părintele Sofian de la Antim, Părintele Arsenie Papacioc de la Techirghiol, Părintele Gherontie Puiu de la Mânăstirea Caraiman, Părintele Adrian de la Antim, retras la Schitul Locurele, Preafericitul Patriarh Teoctist care în ultimii ani ai vieții căpătase aura unui adevărat sfânt.
Ar fi trebuit să învăt de la preoții de mir: preotul Ioan Țeugea, preotul Mihai Stavără, preotul Benone Popoiag (la a cărui biserică am facut cu băiatul și fata mea vreo două săptămâni de salahoreală la cărat de cărămidă), preotul dirijor Stelian Ionașcu, preotul doctor Mihai de la Biserica Belvedere și răposații preoți Ionică de la parohia Progresul și respectiv Mierlari-Jilava.
Ar fi trebuit să învăț dogma, dar și credința adevărată de la preotul călugăr Daniel Pantazi de la Biserica Sfântul Spiridon Nou, care a slujit o viață la biserica din dealul Mitropoliei.
Ar fi trebuit să învăț din cărțile de rugăciune, din „Îndrumătorul creștinului ortodox„a părintelui călugăr Gherontie, din „Vămile văzduhului„, din cărțile de învătătură ale Părintelui Ilie Cleopa sau din ”Dăruind vei dobândi„ a Părintelui Nicolae Steinhardt.
Ar fi trebuit să fiu un bun creștin...
Cu toate acestea, deși suntem în Postul Mare, de abia reușesc sa-mi spun câteva rugăciuni, să trec fulgurant pe la biserică și să mă lupt în fiecare zi cu tentațiile și cu patimile.Aș vrea să fiu mai bun, dar lupta cu ispitele e tare grea.

„După ani și ani,/Mă voi întoarce/Primul nostru gând/Ne va regăsi plângând !„

Concertul Pacifica de la Casa Studenților, cu Leo Iorga, solist vocal , a fost un recviem pentru celebra și prea repede dispăruta trupă Compact. De fapt Compact-ul mai există pentru că-l duc mai departe Paul Ciuci și Leluț Vasilescu, dar e un fel de Compact de acompaniament. În cei peste 30 de ani de existență, grupul Compact a avut cea mai tumultuoasă istorie, după primii ani de succes, urmând un deceniu de existență paralelă, Compact B la București și Compact C la Cluj. Leo Iorga a fost solistul de la Compact B în perioada în care Paul Ciuci a plecat din țară , a continuat la Compact C sau a cântat cu Sfinx Experience.
Primii ani de succes ai Compactului,cu formula de aur -Paul ,Costi,Teo și Leluț - , cei de la Costinești, din perioada 1982-1986, au fost cei care au marcat o întreagă generație ,fiind confirmați de Marele Premiu al Festivalului din 1982, ca și serile de neuitat de la Terasa Tineretului .
A venit apoi perioada de la București, cu Adrian Ordean, chitarist și compozitor ,cu Vlady Cnejevici, aranjor și Leo Iorga, solist vocal. Ani frumoși, care nu se vor mai întoarce niciodată!..
In primul rând că tinerețea noastră a rămas în urmă, apoi pentru că după istorica revenire a lui Paul Ciuci, a venit anul în care chitariștii Teo Peter și Emil Laghia au plecat spre lumea de dincolo. Un destin tragic a lovit atunci în mod nemilos, cazul lui Teo Peter fiind cel mai dezbătut, știut fiind că a murit în acel accident de taxi provocat de către un pușcaș american băut.
Dar să revenim la Leo Iorga și la excelenta Pacifica: muzicieni desăvârșiți, cu știința show-ului, cu un bogat repertoriu de turneu, ce a dat culoare timp de un deceniu și spectacolelor grupului Divertis. Pot cânta la superlativ orice, de la blues la country, de la rock-and-roll la arii de operă. Chiar a fost un moment regizat în spectacol când invitatul Ioan Gyuri Pascu a atacat o celebră arie italiană, a urcat sus de tot, a dat impresia că a rămas fără aer, dar l-a salvat Teo Boar care a dus mai departe cântecul, poate chiar mai bine decât predecesorul.
Despre Gyuri Pascu numai de bine: cântă piesele sale și blues alături de Pacifica, dar l-am văzut de curând și în rolul lui Rică Venturiano din „O noapte furtunoasă„ alături de Maia Morgenstern și George Ivașcu. Tot ce face e excelent !
Despre dispariția lui Teo Peter și durerea pe care a lăsat-o în sufletele celor care l-au iubit n-am putut să scriu la vremea aceea. Am participat emoțional la acea imensă dramă, dar de la distanță. Țin minte că atunci Andrei Partoș i-a dedicat o emisiune specială „Vineri noaptea în direct„ și în timpul emisiunii a sunat o doamnă la telefon.Incerc să rememorez confesiunea doamnei:„Pe Teo mi-l voi aminti toată viața din vara aceea nebună de la Costinești. M-am dus cu fetița să ascultăm Compact: am cântat, am dansat, am simțit fiorul nemărginii în cântecele lor. Dar cu adevărat m-a cutremurat Teo: cu gingășia lui, cu forța lui interioară, cu pasiunea lui... De atunci ascult Compact și „Fata din vis” îmi răsună în minte cum îmi susura el la ureche în după amiezele în care ne retrăgeam în cameră lăsând fetița să construiască fericită castele de nisip. Acum fiica mea a devenit adult, iar eu răman mai departe să construiesc împreună cu Teo castele de nisip în veșnicie. „
Am plecat de la concert.Vocea lui Leo Iorga dă glas lacrimilor mele.
„Singur te caut în noapte,/Unde ești?,Unde ești?/Singur pe strada pustie,/Rătăcesc!„

DONATI 2 la suta - NU VA COSTA NIMIC

Majoritatea oamenilor au o pornire interioara de a face bine si de a-i ajuta pe cei aflati in nevoie.
Din pacate, in lumea in care traim, agresati de multitudinea de teledonuri si de campanii umanitare organizate de catre vedetele momentului, refuzam sa mai intreprindem ceva, ramanand cu gustul amar ca nu stim ce se intampla cu banii care se strang prin astfel de colecte publice.

In aceasta perioada avem posibilitatea sa donam 2 % din impozitul pe care oricum statul ni l-a retinut din salariile incasate in anul anterior. Putem dona pentru orice organizatie non-profit cu profil umanitar, medical, cultural, religios, sportiv etc.

De curand am aflat despre activitatea dedicata a preotului paroh de la Balanoaia din judetul Giurgiu. Daca o sa va placa povestioara pe care am primit-o pe email, va propun sa urmati acest exemplu, donand cei 2 % acestei biserici.
Daca aveti alta alegere, utilizati formularul de la adresa indicata si donati pentru organizatia pe care doriti sa o ajutati.

O biserica alba la inceput de primavara


Duminica de aprilie. Zi frumoasa insorita. Flori de primavara cu miros proaspat, copaci infloriti au crescut pe o verdeata minunata imprejmuind biserica si gandurile noastre, glasurile catorva copii strecurati printre predici si cantece religioase calde, tamaia care te apara si te pazeste. Un sat linistit foarte aproape de Giurgiu.
O comunitate mica cu oameni in varsta, dar cumsecade, cu frica lui Dumnezeu, cum se spune. Aici totul e bine randuit caci dincolo de oamenii gospodari, majoritatea in varsta, un preot - numai suflet si tarie, da rost si putere tuturor lucrurilor, dar si sustinere atator suflete ostenite sau zbuciumate. Nu i-a luat prea mult sa puna lucrurile in miscare. In poarta nu se mai priponesc vite acum, totul e ingrijit si gandit sa-ti incante privirea si sa te linisteasca.

Biserica alba, construita in anul 1929, situata pe drumul spre Ghimpati, atrage privirile trecatorilor, este intretinuta atat cat se poate cu mjloace modeste. Pentru ca poarta hramul Sfantului Gheorghe, patronul spiritual al orasului Giurgiu, se pregateste de mare sarbatoare, mare, in data de 23 aprilie 2009. Pana atunci ,totul trebuie sa arate cat mai bine, noi lucrari sunt planificate, o incapere pentru credinciosi se va construi prin contributia personala a preotului si a doi sateni care pun umarul.

Eu am decis sa completez formularul anexat. Este putin, dar este un gest umil, din tot sufletul. Prea mult satul romanesc, cu frumusetea si curatenia sa, este dat uitarii.

Va multumesc tuturor ca ati citit mesajul meu!

Sper si cred cu tarie ca este vremea celor care fac ceva ca viata aceasta sa fie mai buna. Cineva le spunea oameni adevarati.

Cu drag,
EMILIA


NOTA: Pentru cei care doresc sa ajute - se completeaza formularul extras de pe site-ul ANAF cu adresa: http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/formulare/decl_230_2008.pdf
si acesta insotit de fisa fiscala se depune la Registratura organului fiscal - Administratia Finantelor Publice - din localitatea de domiciliu SAU recomandat prin posta pana la 15 mai, anul curent.

Numele preotului este Stefan MOISEI - 0722/272859

Date necesare pentru completarea formularului:
Denumire entitate: PAROHIA BALANOAIA
Cod fiscal: 13653907
Cod IBAN: RO87RNCB0145037300220002

Sunt si alte posibilitati de a ajuta biserica si pe cei care au mare nevoie de sprijin, putand dona haine, alimente sau sume de bani.

E vremea dudelor ce mor pe cracă...
Aceasta a fost prima idee pentru titlu; se întâmplă în anii secetoși ca pomii să nu-și ducă fructele la maturitate,dar în cazul duzilor asta e chiar o calamitate fiind provocată de către omizi.
Alegerile prezidențiale au debutat în Romania cu o catastrofă. Primul candidat anunțat este Principele Radu Duda,soțul Principesei Margareta, ginerele Regelui Mihai I de România.
Pe Principesa Margareta am cunoscut-o la Intercontinental și am realizat un interviu în luna ianuarie 1990. Era o femeie strălucitoare, o adevărată prințesă, prima femeie occidentală pe care am văzut-o și admirat-o. Regele, atunci când a fost lăsat să vină în țară, era încă în putere și avea speranțe că regalitatea va mai avea un cuvânt de spus în Romania.
Cand l-am văzut pe scena de la Casandra,prin 1981,,„actorașul„ Duda nu mi-a spus cam nimic. Nici cât a jucat la Iași, orașul natal al fiului de medic, nu a ieșit în evidență. Nu știu cum a impresionat-o pe Margareta, dar ne-am trezit că e membru al Casei Regale și mare ambasador al Guvernului României. Dar mișcarea nu a avut nici un efect pe plan intern și nici cine știe ce boom extern.Unde mai pui că dinastia nu are un moștenitor și în lipsa acestuia sigur se va stinge.
După 60 de ani fără rege, românii nici nu mai știu ce este aceea o dinastie ereditară. Poate dacă restaurația s-ar fi produs imediat după revoluție, ca efect al vreunei hotărâri luate de către marile puteri, aceasta ar fi avut ceva șanse de supraviețuire. Dar efectul legendei trenului cu aur,mobilier scump și tablouri cu care a plecat Regele în exil, lansate de catre propaganda comunistă,nu a dispărut nici astăzi. Să nu uităm că chiar Regele Carol I, întemeietorul dinastiei, a înfruntat un puternic curent antidinastic, care -după euforia Marii Uniri- a reapărut în forță pentru a sancționa politica autocrată și iresponsabilă a lui Carol al II-lea. ”Mihăiță„ a avut parte de un tratament mai blând pentru că a domnit prima dată la vârsta pantalonilor scurți, apoi a fost protejat de cenzura din timpul războiului și de prejudecata populară că ce poți cere unui tânăr căruia de-abia iau mijit tuleiele și care încă n-a cunoscut prima iubire. Iar după aceea a devenit conducătorul providențial, la fel de așteptat precum americanii. Din păcate, în cei 50 de ani cât a lipsit din țară, a transmis doar mesaje anemice la adresa regimului comunist sau iliescian, lipsa reală de implicare contribuind la uitarea sa de către poporul roman.
Anul 2009 a început prost pentru romani,iar alegerile prezidențiale nu vor aduce în față un politician nou, de tip occidental, cum apare a fi Principele Radu Duda. Vreți un pariu? Lupta dintre Geoană și Basescu va aduce noi episoade pe micile ecrane din telenovela „Fetele marinarului„, toți candidații autopropuși, și încă neanunțați, neputând să se opună jocului dur al comandantului de navă.

Ceea ce se întâmplă în Republica Moldova urmează un scenariu tragic,exact cum i s-a întâmplat României după întâlnirea de la Ialta. După cum s-a văzut și săptamâna trecută, NATO se extinde, dar cu pași mărunți și fără a o supăra pe Maica Rusia. Uniunea Europeană tace mâlc pentru că o țară agricolă atât de săracă ca Moldova ar complica și bugetul și politica comunitară. Iar Romania,care pare veșnicul instigator,nu e în stare să se înfrunte cu elefantul rus pentru o țărișoară mai mult rusofonă decât vorbitoare de limbă română.
Populația tânără este nemulțumită de pauperizarea continuă și de scăderea nivelului de trai, dar și de imuabilitatea sistemului politic, urmaș declarat al regimului unional sovietic.Din păcate în lipsa susținerii SUA, UE și a țărilor democratice toată mișcarea actuală pare doar o răzvrătire a unor mase de huligani. Ceea ce nu știu mulți români, e că populația rusofonă,găgăuză și alogenă reprezintă majoritatea populației moldovenești și ocupă cea mai mare parte a pozițiilor publice,iar românii curați sunt mult mai puțini și preponderent rurali. Rareori româno-moldovenii noștri își pot spune liberi punctul de vedere și acesta nu e niciodată concordant cu cel oficial. Sistemul e ticăloșit,mult mai mult decât la noi, și acesta nu dorește schimbarea. În cei aproape 70 de ani de când Moldova a revenit la pieptul Maicii Rusii, cei mai buni romani ori au fost exterminați,ori au fost deportați în Kazahstan și Siberia,ori și-au căutat slujbe mai bune pe întinderea întregului imperiu. Acum mulți au emigrat,mulți lucrează sau studiază în Romania,dar și mai mulți și-au reluat cetățenia romană ca să poată pleca la muncă mai ușor în Spania sau Italia. Si atunci această luptă a moldovenilor pentru dobândirea identității naționale,pentru ca românii din ei să se simtă stăpâni la ei acasă,în Basarabia, va continua cu tot mai multe jertfe și suferințe. Iar noi, romanii din România, vom continua sa-i susținem platonic, să le spunem că-i iubim,dar dacă n-au zestre nu ne prea interesează pentru căsătorie. Mai ales că murim de frică de teama tatălui adoptiv, dl Putin fiind pregătit cu forțele armatei dispuse în Transnistria să liniștească nu numai revolta tinerilor moldoveni, dar și teoretica independență a Republicii Moldova.

Domnul CTP publică „Rugămintea unui bătrân naiv către dl. Mircea Badea", iar dl.Mircea Badea îi dă replica în emisiunea sa, dând și explicațiile de rigoare, prin care arată că nu a bătut câmpii, dar că unele persoane se fac că nu-l înțeleg doar ca sa poată să îl înțepe.
Pe domnul CTP l-am cunoscut acum vreo 20 de ani, bătând culoarele Casei Presei în blugi și cu adidași nu tocmai la modă, venit sa-și propună producțiile (mai mult sau mai puțin) SF la suplimentul cultural al singurului cotidian național pentru tineret. Pe vremea aceea soția sa părea mult mai talentată decât el, dar după ce a lăsat-o la vatră, s-a putut și el afirma plenar.
După 1990, a prins trenul de la Adevărul ca ziarist și împreună cu prietenul său Gabriel Rusu, critic literar, și pe cel de mare scriitor. A avut noroc că s-a putut strecura și că a putut supraviețui în șerpăria securisto-comunistă de la Adevărul, fiind luat sub aripa sa ocrotitoare de către Dumitru Tinu. Stiu că acolo au fost lupte intestine și că i-a trebuit multă tărie ca să poată rezista. Am lucrat la un moment dat cu Mircea Bunea,Smaranda Oțeanu,Papadiuc și alte fosile plecate de la Adevărul, dar care continuau să se umple de bani din acțiunile de la Adevărul și agenția de publicitate Colosal.
Dar după moartea lui Tinu și-a luat un asemenea avânt ca nu-i mai ajungi la nas nici cu prăjina. Ca presedinte al Clubului Roman de Presă, tuna și fulgera, scotea fum pe nări pe chestii de deontologie profesională împreună cu marele profesor de etica presei Gabriel G. Stănescu, dar fiecare conducea câte un ziar care făcea campanii în interesul a tot felul de grupuri de interese. Când a trecut la „Gândul" s-a văzut iar pe cai mari, tirajele se evaporau de pe tarabe și a căpătat si renumele de mare editorialist, ba chiar și de om de televiziune odată cu aparițiile de la „Realitatea”.
Intr-o mare naivitate, am crezut atunci că-și păstrase ceva din visele începutului și că va dori să dea o șansă unui necunoscut. I-am prezentat situația și m-am oferit sa-i aduc mai multe texte ca să se poată edifica. Mi-a răspuns ca de la „poșta redacției", în loc sa țină cont că am început să colaborăm în presă în aceeași perioadă, eu fiind coleg de generație și cu Bogdan Chireac și cu Sorin Ovidiu Bălan, asta ca să dau două nume cunoscute,dar situate la extreme.
Nu am apucat să am funcție de conducere la Tineretul Liber, dar am ajutat cațiva tineri să-și înceapă drumul în presă, cei mai cunoscuți fiind acum Constantin Rudnidți, analist economico-financiar, fost șef pe la Capital, Andrei Vochin, comentator sportiv, scriitor și om de televiziune, Adrian Deliu, cronicar muzical și traducător, asta ca sa amintesc doar de băieți.Ca știți ce se spune că fetele au mai multe șanse pentru că știu sa-și deschidă singure poarta. Dar și aici pot sa amintesc de Roxana Iliescu, Ioana Mandache, Roxana Toma,unoscute pentru probitatea lor profesională și morală.
Și atunci vin și spun: ești marele CeTePe-ule, dar la umbra ta nu crește nimic. Ba mai ai și ciudă pe tânărul Mircea Badea!... Norocul lui că a apucat să fie cunoscut că altfel n-avea nici o șansă, l-ai fi bătut cu trei seturi la zero, toate cu 6 la zero, pentru că-n ochii tăi și Mircea e un zero. Mă și întreb pentru cine mai scrii dacă lumea e plină numai de zerouri.

Pe vremea când eram ziarist și conduceam și Asociația Fan Club Mihaela Runceanu,îmi făceam prieteni cu mare ușurință. Când am ieșit din viața publică, renunțând și la club și la presă, am descoperit că prietenii s-au împrăștiat...nu însă și prietenul meu din America.
Pe Florin l-am cunoscut la Club unde a cântat de câteva ori. Avea 30 de ani, era asistent universitar și doctorand în chimie, iar în timpul liber compunea și interpreta muzică folk. Era frumos, era liber, iubea viața și voia să ajungă în America pentru a se desăvârși profesional. La un moment dat a apelat disperat la mine deoarece i se făcuse o mare nedreptate.Iși luase doctoratul și trebuia sa plece cu o bursă Fulbright în SUA, dar cineva a făcut o măgărie și l-a dat la o parte.Tot atunci suferise și o nouă decepție în amor, colega lui de catedră și de doctorat, blondă și apetisantă îl părăsise în pragul căsătoriei. Atunci Florin a vrut sa uite de toate și cu primul avion a plecat la o altă bursă de doctorat la o universitatea americană total necunoscută. S-a îngropat în muncă, a dormit langă cobai în laborator, a refuzat să mai iasă în lume. Aici, în Romania, mama sa a făcut un cancer galopant și când a fost chemat de sora sa la înmormantare a ajuns a doua zi dupa ce pământul acoperise sicriul mamei sale. A dispărut din nou în America înecându-se în muncă. S-a dus de vreo câteva ori la niște întâlniri cu conaționalii, dar i s-a părut ca pierde vremea în contraziceri politice scăldate în băutură. Deși a stat mai mult de cinci ani acolo,nu s-a gandit să ceară cetățenie sau viză pe timp nelimitat. Și s- trezit intr-o zi, deși mai luase un doctorat, că i se impune să se întoarcă în țară, să-și facă din nou pașaport și sa-și ia altă viză. M-a sunat ca și atunci cînd a ajuns cu întârziere la înmormântarea mamei sale, am vorbit și mi s-a plâns că i s-a refuzat viza. Ne-am întâlnit, dar era total schimbat: demoralizat,cu început de chelie,fără pic de strălucire în priviri și cu urmele unei groaznice boli pe față și pe maîni. Dar mai ales...singur. Cu sora sa ține legătura din an în paște, se simte ca un musafir nedorit în casa ei, iar casa de la țara a luat-o tot sora, pentru că și tatăl s-a prăpădit între timp. Ca să poată totuși pleca, a ajuns să predea chimia într-un colegiu britanic din Dubai. După aceea a ajuns din nou în America, cu contract la altă universitate, dormind tot în laborator, deși avea și o casă închiriată. In loc să se apropie de studenții și studentele sale, pentru că are și normă de profesor preparator, s-a apropiat doar de șobolănei. A înregistrat o invenție la care a muncit cîțiva ani, dar care deși e de top science, nu i-a adus nici un ban, ba a mai și cheltuit cu taxele de înregistrare. Contractul s-a terminat iar și a ajuns din nou în țară. L-am primit cu brațele deschise,l-am găzduit fără bani, dar chiar cu două zile înainte de Crăciun a dispărut iar în America. N-am mai știut nimic de el, mi-a răspuns foarte rece la un mail și după un an, dintr-o data, m-a sunat că a ajuns din nou în țară. L-am primit iar, mi-a spus că va sta din nou aici până va găsi un nou contract. I-am dat cheile unui apartament, i-am pus telefon,fax și internet, ba mi-am mobilizat cunoștințele din Anglia și Australia pentru a-i găsi un nou contract. Avea bani, așa că după o lună i-am spus că trebuie sa dea și el 4 milioane de lei vechi pentru plata întreținerii apartamentului pe timp de iarnă. Mi-a spus că e scump, că a auzit el că o chirie e doar 100 de Euro și că știe că nu l-am trecut la întreținere. A mai stat încă trei luni, și-a făcut o prietenă cu care a și locuit o vreme tot acolo, apoi a plecat fără să achite vreun leu. Am aflat că și-a găsit post la reprezentanța unei mari companii americane de înaltă tehnologie. Am îndrăznit să-l sun și să-l rog să-și achite datoria, cerând doar banii datorați pentru întreținere. Mi-a spus să-l las în pace și m-a întrebat dacă am avut contract de închiriere semnat de el. Mai mult , a încheiat șuierând:„N-ai nici o dovadă. N-ai contract semnat.O singură dată dacă mă mai suni, te dau pe mâna poliției. Să-ți intre bine în cap!„
Din păcate am pierdut un prieten și asta mă doare și mai tare decât cei 400 de Euro. Apropo,acum acel apartament este închiriat pe 500 de Euro lunar,plus întreținerea.

O veche vorbă românească spune:„frate,frate,dar brânza e pe bani„! sau cu alte vorbe fiecare muncește pentru el.Două întâmplări diferite,petrecute la 50 de ani diferență,confirmă această zicală.
Cândva, înainte de război,bunicul meu o întreba pe bătrâna lui mamă,de ce trece în fiecare zi pârleazul cu oala de lapte,unt sau smântână.„Ii duc fratelui tău că are copii mulți!", îi răspundea mama, dar el se supăra pe ea pentru că părinții împărțiseră averea pe din două și fiecare familie avea acum câte o vacă, iar el avea proprii copii și o mai îngrijea și pe mama sa.
După o jumătate de veac, la Sinaia, fratele care locuia la etaj îl reclamă pe cel de la parter că și-a tras gaze și și-a făcut baie,iar el se spală în continuare la lighean.Voia ca primarul sa-l oblige pe celălalt sa-l primească în baia lui. Deși primarul i-a arătat petentului că nu are dreptate și că poate și el să-și amenajeze o baie, fratele leneș și arțăgos n-a făcut nimic, rămânând de mai mult de 20 de ani, tot la lighean și folosind aceeași toaletă de la parter. Ba mai mult, într-o zi senină privea prin binoclu de la balcon și observandu-și fratele la cules de plante medicinale prin pădure a sunat la jandarmii montani și i-a pus pe urma contravenientului.
Vreți să știți cum s-a încheiat povestea ? La Sinaia, fratele de la parter a deschis un proces cu primăria pentru a păstra pământul din curtea vilei pe care aceasta vrea să-l dea unui afacerist pentru construirea unei pensiuni. A trebuit să apeleze și la soția fratelui și la nepot ca să intre parte în proces și să poată revendica întregul teren și le-a spus că nu le cere nici un ban pentru avocat și taxe de timbru. Răspunsul a fost scurt, deși stăpânesc peste 500 mp de teren pe care țin două javre nemâncate:„Nouă nu ne trebuie nici un teren"!
Concluzia:„La revedere al meu frate vitreg că nici buni n-am fost!", cum îi scria de la stațiune fratele Petre bunicului meu Gheorghe în anul 1971.

Lumea e plină de oameni buni. Dar mai există și oameni răi. Dacă se întorc pe calea cea bună, oile rătăcite vor intra și ele în turma Domnului. Dumnezeu e bun și îndurător și îi așteaptă pe toți oamenii să vină pe calea credinței. Unii dintre aceștia chiar au mare nevoie...

Rugăciunea celui din închisoare

Doamne,IIsuse Histoase, Dumnezeul nostru, Cela ce ai slobozit pre sfântul Apostol Petru din legaturi și din temniță fără de nici o vătămare, cu umilință mă rog Ție: Primește cu milostivire această rugăciune pentru iertarea păcatelor mele, care sunt în temniță și ca un iubitor de oameni, cu dreapta Ta cea atotputernică și cu judecățile care știi, de tot răul și primejdia mă izbăvește și mă slobozește din închisoare: că a Ta este Împărăția și puterea și slava în vecii vecilor.Amin.

Multă lume nu crede în farmece,dar crede în Harry Potter ! Dacă există,dacă sunt persoane care se ocupă cu farmecele,atunci e sigur că este nevoie și de...

Rugăciuni pentru îndepărtare de farmece

Dumnezeule, spre ajutorul meu ia aminte ! Doamne, ca să-mi ajuți mie, grăbește. Să se rușineze și să rămână înfruntați cei ce caută sufletul meu. Să se întoarcă înapoi și să se rușineze cei ce-mi voiesc mie rele.
Să învieze Dumnezeu și să se risipească vrăjmașii Lui. Și să fugă de la fața Lui cei ce-L urăsc pre Dânsul.
Precum se stinge fumul, să se stingă; cum se topește ceara de fața focului, așa să piară vrăjmașii și diavolii de la fața lui Dumnezeu și de la fața celor ce-L iubesc pre El și se înseamnă cu semnul Sfintei Cruci.
Apoi :

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Carele Te-ai pogorît din cer ca să slobozești pre om de înșelaciunea diavolului și muncirea lui și ca să strici toate facerile lui de rău cele drăcești, Ție ne rugăm noi nevrednicii: Cauta cu milostivire spre casa aceasta și spre noi, robii Tăi. Și de supărările cele rele ale viclenilor oameni, ale otrăvitorilor, și descântătorilor, ale fermecătorilor și ale fermecătoarelor și a viclenilor diavoli, mântuiește-ne pre noi cei bântuiți și înviforați. Că toate sunt Ție cu putință și cu iubirea Ta de oameni toate acestea a le risipi și întru nimica a le întoarce. Că Tu ești Dumnezeul nostru, Carele ne miluiești și ne mântuiești și Ție mărire înălțăm și Părintelui Tău celui fără de început și Prea sfântului și bunului și de viață Făcătorului Tău Duh,acum și pururea și în vecii vecilor.Amin.

Mulți nu cred în deochi,dar de multe ori v-a durut capul și nu ați știut care e cauza. Ați luat antinevralgic, fasconal, algocalmin sau nurofen,dar durerea nu a trecut.
Tradiția spune că oamenii,dar mai ales copiii,se deoache foarte ușor.Remediul cel mai la îndemană este rugăciunea „Tatăl Nostru„ repetată de cel puțin 3 ori.
Am găsit și o rugăciune strict specializată.

Rugaciune pentru durere de cap (Deochiu)

Doamne Dumnezeul nostru, Împăratul veacurilor, Cel atotputernic, Cela ce cuptorul cel de șapte ori ars și văpaia cea din Babilon în rouă ai prefăcut-o și pre sfinții trei tineri întregi i-ai păzit; Doftorule al sufletelor noastre,Ție ne rugăm: Depărtează și alungă toată lucrarea diavolească, toată vrăjmășia, privirea cea rea, nesățioasă și plină de pismă a ochilor făcători de rele, de la mine robul tău.
Însuți, Iubitorule de oameni, Stăpâne, tinde mâna Ta cea tare și brațul tău cel atotputernic și cercetează-mă, făptură a Ta fiind eu. Trimite-mi înger de pace, stăpânitor și păzitor sufletului și trupului carele să nimicească și să gonească de la mine tot sfatul cel rău, toată pisma și răutatea vrăjmașă și toată zavistia celor răi. Ca izbăvit fiind cu puterea ta, mulțumire să-Ți aduc și să-Ți cânt: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme de ce-mi va face mie omul„.
Și iarăși:„Nu-mi va fi frică de rele, că Tu cu mine ești, Că Tu ești Domnul puterii mele, tare stăpânitor, Domnul păcii, Părintele veacului ce va să fie„.
Și Tu ești Doftorul sufletelor și al trupurilor nostre, Hristoase Dumnezeule, și Ție mărire și închinăciune înălțăm, cu cel fără de început al Tău Părinte și cu Prea Sfântul și bunul și de viață făcătorul tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor.Amin.

Mă adresez vouă, celor ca și mine, care navigăm pe net în fiecare zi. Pe mail sau pe mess colportăm „rugăciunea zilei„ sau rugăciunea care aduce noroc, rugaciunea pe care daca o vei trimite de zece ori într-o oră va face o minune, mereu și mereu primim și dăm mai departe rugăciuni.Fără ca să știm daca sunt creștine,hinduse sau desprinse din Coran,fără ca să ne întrebăm cui am ajuns să ne închinăm și pe cine implorăm să sară în ajutorul nostru.
Nu vreau să supăr pe nimeni,dar vă spun că eu sunt credincios ortodox.
M-am gandit că pentru majoritatea românilor e bine să scot la lumină unele rugăciuni ortodoxe care se spun la ceas de mare suferință.

Rugăciune în caz de boală

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, primește smerita mea rugăciune pentru iertarea păcatelor mele și ca un îndurat,cu dreapta Ta cea atotputernică, stinge-mi focul ce m-a cuprins, încetează-mi bolala și cu milostivirea Ta ridică-mă din patul durerii pentru slava numelui tău; că tu ești Doftorul sufletelor și al trupurilor noastre și Ție slavă înalțăm: Tatălui și Fiului și Sfântului Duh,acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Confirmarea mandatului de arest preventiv pentru 29 de zile,îi creează lui Gheorghe Becali o aură de martir:primul mare credincios și binefacător al țării a ajuns dupa gratii,în loc de Becali TeVe,avem pe toate micile ecrane Becali (în) ZeGhe.
Cu atât mai mult cu cât,în ciuda megalomaniei,mandriei deșarte și a geniului de mare afacerist,Gigi alintat George a miluit pe atâția români cu darnicia sa deșanțată,ba a mai fost și salvatorul unui sat întreg,șters de pe hartă de furia apelor.Cu mintea sa simplă de cioban,care a știut când să valorifice laptele și brânza și să marească turma,când sa sacrifice mieluții și batalii și sa-și scoata parleala cu carnea și blana acestora,el a acționat precum apostolii.Nu s-a rușinat și nu s-a aplecat în fața celor care consideră că a fi un bun creștin înseamnâ sa mergi cu gloata să iei lumină în noaptea de Înviere înainte să intri într-un club de noapte.A dat pomeni în stanga și în dreapta ca un nabab,considerând că bogația i-a dat-o Dumnezeu.A umblat cu steaua și a ridicat din nou Clubul de fotbal Steaua făcând din acesta portdrapelul fotbalului românesc de club de dupa revoluție.
Are și defecte nenumărate ! E încăpățînat și iute la mânie ca orice machidon,are o minte mai simplă și o educație mai diluată,dar e un geniu al afacerilor.Cum va explicați că în ultimii ani un viceguvernator al BNR sau șeful Bursei de Valori București au fost machedoni ? Stiați ultima bombă? Elena Gheorghe care ne va reprezenta la Eurovision e machidoancă. Sunt români adevărați,poate chiar mai înflăcărați ca noi cand e vorba de sentimentul național.Dar în afaceri sunt ca haiducii:i-au de la unii, dar mai dau și la alții mai amărâți.
Cum am putea să le luam acestor mari luptători sentimentul ca nu trebuie să se lase călcați în picioare de catre turci,greci,sârbi,bulgari și acum de către rromi. Se spunea că mămăliga nu explodează, dar aromânii sunt căliți de 20 de secole de luptă pentru supraviețuire ca popor!
Tot ceea ce am spus până acum nu scuză obrăznicia din comportament sau încălcarea legilor.
Dar pentru omul de rand,țăran din Vrancea rămas fără casă și căruia i-a făcut un nou rost, bolnavi cu patalama cărora le-a dat bani de medicamente,cerșetori pe care i-a miluit sau microbiști cărora le-a reînnoit speranțele,Becali este Mare și Sfânt.

Oameni buni,nu credeţi ceea ce vedeţi ! Totul e un mare bluf !
Arestarea lui Becali pentru instigare la lipsire de libertate nu este o speţă pe care avocaţii săi să nu o poată demonta in faţa judecatorilor. Anual,din sutele de cazuri de recuperări forţate şi din banalele de-acum taxe de protecţie, doar cateva ajung pe masa judecătorilor şi niciodată nu a fost implicat şi autorul moral,instigatorul.Metodele folosite de recuperatori sunt ,de obicei, ameninţările cu agresiunea fizică asupra datornicului şi a familiei acestuia,rapirea şi torturarea. Mai ales că în Romania adevărul umblă cu capul spart,justiţiei i s-a dereglat balanţa, iar poliţia umblă cu cioara vopsita.Am zis poliţia,pentru că dacă mă refeream la majoritatea interlopilor trebuia să folosesc termenul romani.Iar dacă te-a lovit năpasta şi ai fost victima hoţilor,dupa ce depui reclamaţia la poliţie şi te mai duci de vreo zece ori ca să te interesezi de mersul anchetei,ajungi să cedezi rugăminţilor poliţistului şi îţi retragi plangerea.In acel moment ţi-a trecut si revolta,au disparut şi speranţele de a mai recupera ceva,rămane doar amărăciunea şi impresia că eşti fraierit şi de reprezentatul legii.De multe ori chiar poliţistul îţi sugerează sau chiar te pune în legatura cu recuperatorii.Comisionul e bine stabilit: 20 la suta dacă ai hotarare judecatorească şi fifty-fifty daca nu ai nici un document de la tribunal, sau cel puţin zece mii de euro.Cunosc un sergent de la "mascaţi" care şi-a făcut o firmă de pază şi protecţie numai ca să poata şi el recupera cate ceva...în timpul liber.Recuperatorii îşi fac treaba în linişte şi poliţia doarme liniştită.Restul e tăcere,ar zice Shakespeare,iar oamenii de care vorbim "mucles" !
Chiar şi poliţia recomandă asigurarea casco pentru autoturisme,a casei şi a bunurilor din gospodărie.Acum caţiva ani un ştab de la Ministerul de Interne cauta să cumpere un apartament şi cand a văzut un bloc cu pază nonstop la intrarea în scară,a exclamat:"Aici cumpăr!Blocul ăsta a fost şters de pe harta hoţilor!"
Asa că nu vă puneţi sperantele in poliţie şi justiţie care nu ştiu decat să dea NUP.Si nici in presedintele-comandant de navă:a ordonat curaţenie generală pe puntea superioară ca să ia ochii inaintea campaniei electorale. Gigi Becali va ieşi de acolo cu averea şi renumele neştirbit,doar dezamagit ca în ciuda susţinerii populare şansele depunerii candidaturii la alegerile prezidenţiale s-au spulberat.

Nu mi-am facut mari sperante ca ținerea unui blog imi va readuce notorietatea de care m-am bucurat la inceputul anilor 90.Faptul ca povestirea despre Regele Mihai a fost deja preluata pe un site dedicat Casei Regale a României este încurajator.Singura bucurie este ca nu mai exista cenzura,poate doar...autocenzura.
Probleme adevarate cu cenzura am avut in primavara anului l990,cand fiind cuprinsi de efervescenta descatusarii din zilele Revolutiei,credeam ca putem scrie despre orice.Cred ca eram un neadaptat daca am propus urmatoarele subiecte si ziarul la care eram angajat,adica "Tineretul liber" a refuzat sa le publice.
In ianuarie 1990 am propus conducerii redactiei publicarea in serial a reportajului uciderii cantaretei Mihaela Runceanu,despre care nu se putuse scrie nici un rand inainte de Revolutie.Avand impresia ca oricum ziarul se vinde si la presiunile lui Sorin Ovidiu Bălan care publicase si el un articol de trei parale despre acest subiect,conducerea redactiei a tergiversat publicarea vreo trei luni.La sfatul unui mare ziarist care daduse lovitura cu o carte de bancuri,am prins curaj si am publicat pe cont propriu "Adevarul in cazul Mihaela Runceanu",care a devenit imediat un best-seller.Ca sa vedeti pana unde mergea ignoranta fata de legile presei,invidia si rautatea unora dintre colegi,pe parcursul acelui an s-a desfasurat procesul penal al criminalului Mihaelei si in loc sa se aloce spatii mari relatarilor de la acest proces,din tot materialul pe care il scriam cu constiinciozitate,daca aparea o stire pe doua coloane,ba se mai intampla ca relatarea curenta sa apara cu doua-trei zile intarziere.
Dar haideti sa trecem la politică!
In aprilie 199O,un coleg economist,dl Păun,m-a convins sa merg la un miting al unui partid regalist care s-a tinut in Piata din fata fostului CC si care a adunat vreo doua sute de simpatizanti.Deoarece ni se transmise-se ca putem aduce orice informații despre activitatea partidelor politice,am scris o relatare veridica fără a lauda sau critica ceea ce se intamplase la miting.Am dat materialul,dar nu s-a publicat,deoarece "noi nu facem propagandă pentru întoarcerea Regelui Mihai".
La inceputul fenomenului "Piata Universitatii" era un obicei ca sa treci pe la întrunirile din fiecare seară cand luau cuvantul intelectualii cu pozitie democratică.Despre una din aceste seri am scris o relatare pentru ziar,printre cei care luasera cuvantul fiind si prietenul meu Stelian Tanase,din a carui expunere dadusem si un citat.Textul a aparut trunchiat,modificat grosolan si cu mesajul de dezaprobare a ceea ce se intampla in "Piata Universitatii",aceasta fiind manopera sefului sectiei politică internă,Constantin Sorescu,deputat FSN in primul parlament liber ales.El si-a vazut de cariera politică,eu a trebuit sa las capul in jos fata de Stelian Tanase si ceilalti prieteni din Piață,care au crezut ca sunt un tip duplicitar si neocomunist.
Faptul ca politica ziarului "Tineretul liber" era orientată corespunzator a iesit in evidenta pe 15 iunie 1990,odata cu vizita minerilor la Casa Scânteii;sefii ziarului erau foarte bucurosi si i-au primit cu bratele deschise,în schimb colegii de la Romania Liberă și-au luat o bătaie soră cu moartea și redacția a fost devastată.
Acum in schimb e democratie!
Ziaristii pot spune orice despre Puiu Popoviciu si despre investitia de la Baneasa,in schimb cand sindicaliștii de la Comaliment au reclamat nereguli in legatura cu privatizarea si am pornit o ancheta economica in ziar, conducerea redactiei a stopat-o, înțelegând ca la mijloc sunt "oameni grei",adica Puiu Popoviciu,Nicolae Badea si altii ca ei.
Si daca credeti ca acum se poate spune orice,va înșelați! Fiecare ziar sau trust media are un patron sau un actionariat care dirijeaza informatia,lasand sa treaca ceea ce este in concordanta cu propriile intentii si blocand ceea ce i-ar putea leza interesele.Aceasta e democratia presei in Romania de azi !
.