Pe 5 decembrie s-a implinit un an de la tragica disparitie a Ancai Parghel pentru care toti cei care am admirat-o suntem datori macar cu o lacrima.Am dorit  foarte tare sa realizez un spectacol in memoriam, dar multi oameni de muzica au vrut sa profite de acest eveniment si atunci am renuntat.    Dar nu de tot.
    Impreuna cu Andra Radu, o adevarata cunoscatoare a genului si cu Mircea Tiberian, un profesor, un pianist si un organizator dedicat, miercuri, 9 decembrie, la orele 20, am  deschis New School of Jazz, noul club de jazz de la Casa de Cultura a Studentilor din Bucuresti.
    Pastorit, ca si in perioda 1989-1999, de catre muzicianul Mircea Tiberian, acesta si-a luat doua  ajutoare de nadejde, pe vocalista Luiza Zan si pe saxofonistul Eddie Neumann.
  Invitat in recital  a fost maestrul Johnny Raducanu, protagonistul Student Jazz Club care a adunat mii si mii de studenti la Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti acum 40 de ani.
 In ciuda anilor si a problemelor de sanatate, maestrul continua sa se bucure de atentia publicului, practic sala fiind arhiplina la acest spectacol de deschidere. Si chiar daca a trebuit ca sa fie provocat la dialog de catre Mircea Tiberian pentru a povesti cu savoarea sa inconfundabila si cu aura sa de bunic poznas, nea Gionica s-a simtit foarte bine intre studenti.
    Pentru ca acesta este adevarul, publicul a fost eminamente de varsta studenteasca.
    Din povestirile maestrului a rezultat ca la Student Jazz Club se faceau rezervari cu mult timp inainte, ca se apela la pile, ca veneau strainii de la ambasade si ca securitatea misuna printre studenti in aceasta oaza de libertate si de muzica tipic capitalista.
     Inceputul clubului e legat de cumpararea unui pian Steinway  cu 25000 de lei de la compozitorul Aurel Giroveanu cu aprobarea tanarului politruc Ion Iliescu, sef al UTC-ului. In plus si artistii au fost recompensati cu o mie de lei pentru un spectacol, ceea ce insemna un salariu bun in anii 60.
     Cea mai interesanta poveste a fost cea legata de concertul din ajunul Craciunului 1969. Atmosfera a fost deosebita, studentii  cantand colinde si plecand in mars la caminele de la Drept( fostul 6 Martie) de unde au ajuns la Universitate, Romana, de-a lungul traseului grupul devenind tot mai numeros.A fost efectiv o manifestatie  studenteasca ad-hoc care avea ca destinatie finala Ambasada URSS de pe Kiseleff. Vazand ca gluma se ingroasa, studentii au fost opriti de militie si intrebati de ce vor sa ajunga la ambasada Rusiei, iar acestia au raspuns ca vor sa serbeze sarbatoarea Craciunului alaturi de familii.Pana sa ajunga in Piata Victoriei li s-a transmis ca a fost aprobata vacanta studentesca de Craciun. O mare victorie pentru studentimea romana, dar care a avut ca efect imediat inchiderea clubului.
Dupa o poveste lunga si frumoasa a urmat un mic recital cu Johnny la clape si Mircea la butoane.        De fapt maestrului nu-i place sa cante decat la pianul clasic si crede ca va reusi sa obtina de la fosta Bibloteca Americana( alt loc unde pe vremuri se putea respira liber!, acum biblioteca on-line), donarea unui pian foarte bun care acum zace nefolosit. Alt moment important pe care l-a povestit maestrul a fost cel legat de un concert al Qvintet-ului  de Jazz Bucuresti la Sibiu unde le-a spus organizatorilor ca nu canta decat daca apare pe scena si o tanara speranta locala,  elevul de liceu cam rebel Mircea Tiberian... coleg de idei liberale cu (actualul jurnalist!)  Emil Hurezeanu.
    Dupa ce a mai cantat putin, maestrul s-a retras spre imensa  dezamagire a publicului.
    Intr-o scurta reprezentatie Luiza Zan a aratat ca e o vocalista dotata, punandu-i in umbra pe Mircea Tiberian si pe saxofonistul Eddie Neumann.
   Manifestarea s-a incheiat cu bine si cu promisiunea ca ne vom revedea la anul.

Sambata 5 decembrie 2009 a debutat la Casa de Cultura a Studentilor din Bucuresti seria de intalniri cu elevi si studenti cu tema Cunoaste-te ca sa poti cunoaste !
Moderatorul manifestarilor, doamna lector universitar doctor Nina Mocanasu a propus celor prezenti mai multe capete de discutie astfel incat toti sa se simta antrenati si sa poata participa cu interes.S-a vorbit despre temperament, despre analiza si autoanaliza, despre liderul formal si informal, despre cum predau si cum interactioneaza profesorii cu elevii si studentii, despre directiile de interes cultural ale tinerilor din ziua de azi.
 Antonia a aratat cu o luciditate fantastica pentru cei 17 ani ai sai ca profesorii nu interactioneaza cu elevii si ca pana si la liceele cele mai reputate din Bucuresti elevii nu au curajul sa le spuna dascalilor ca propun modele desuete, care nu se adapteaza momentului si care fac ca scoala sa fie un calvar in loc sa fie laboratorul care modeleaza constiinte si faureste valori potentiale.
Anda, studenta in anul I, a aratat ca nici la universitate nu sunt decat cativa profesori care stiu sa atraga studentii, care vor sa-i ajute sa capete cunostinte pentru viata si viitoarea profesie, in rest sunt formalisti si nu comunica cu masa de studenti.
Mihai a propus grupului o scurta reflectie despre liderul formal si informal, iar Daniela a povestit incantata cum isi joaca rolul de lider informal fiind recunoscuta de colegii de an ca cea care uneste grupul.
S-a vorbit si despre lipsa de implicare sociala a elevilor si studentilor, despre dependenta de calculator si internet, despre lipsa apetentei tinerilor pentru iesiri in grup si pentru petrecerea in grup a timpului liber.
Doamna Nina Mocanasu a aratat ca spera ca la  temele urmatoare vor participa si mai multi studenti care vor propune singuri subiectele de discutie, dansa rezervandu-si rolul de a puncta cat mai rar doar din punctul de vedere al psihologului social.

Vineri 4 decembrie, Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti a gazduit doua evenimente culturale de exceptie.
La sala mare Corul National de Camera „MADRIGAL” dirijat de Bogdan Stefan Andronache a sustinut concertul „Traditie si Craciun in Romania”

Unu plus unu fac doi. Cine este pentru _
Am creat aceasta butada acum 25 de ani cand mi se parea ca absurdul domina politica regimului ceausist si ca nu mai aveam voie sa gandim decat in termeni politici.
Iata ca realitatea a batut imaginatia mea.
Instaurarea democratiei in Romania ne-a fortat sa facem alegeri intre diferite variante politice, din pacate proaste, vorba proverbului cu ardeleanul care in loc sa aleaga frumusetea si tineretea, a ales prostia, cu motivatia ca oricum cele dinainte sunt trecatoare.Am ajuns astfel sa cadem din lac in put si dupa trecerea celor 20 de ani din profetia lui Silviu Brucan, noi, romanii tot nu stim cine suntem, care ne e locul in lume si cum sa ne alegem conducatorii.
Festivalul de teatru studentesc Eugen Ionescu organizat la Casa de Cultura a Studentilor din Bucuresti ne-a reamintit textele lui Ionescu, texte la fel de actuale ca si cele ale lui Caragiale. Dupa 100 de ani de democratie parlamentara in Romania - 80 pana la venirea comunistilor si 20 dupa 1989 - , romanul tot se mai intreaba - Eu cu cine votez !
La vremea lui -pentru Franta si pentru tot restul lumii- Eugen Ionescu a promovat teatrul absurdului, dar absurdul e la el acasa la Slatina(locul de nastere al dramaturgului) care nu are o cladire pentru teatru, dar si in Romania in care plutonierii majori ajung generali,  fostii activisti si  tablagii ajung rectori, parlamentari si doctori in drept.
La colocviul care a incheiat Festivalul studentesc Eugen Ionescu, aflat la a 15-a editie, dedicat centenarului dramaturgului, s-a vorbit de actualitatea textelor lui Ionescu si (datorita jocului trupei de teatru de la Chisinau)  s-a facut paralela dintre Caragiale si Ionescu, ambii extrem de actuali si de romani. Despre spectacolele prezentate in festival au facut aprecieri critice regizorul Catalin Naum, Rinocerul sacru al Teatrului Podul si regizorul Mihai Lungeanu, Rinocerul reprezentant al Societatii Culturale Eugen Ionescu din Slatina, fondata in 1990 cu avizul scris (olograf) al dramaturgului.Au primit trofee toate teatrele studentesti participante din Timisoara, Iasi, Cluj, Chisinau si Bucuresti (Podul, Studio 24 si Hyperion).Toate spectacolele s-au jucat in sala arhiplina a Teatrului Studentesc Podul si au fost aplaudate minute in sir. Pentru editia de anul viitor Anda Avramut,coordonatoarea evenimentului organizat de catre Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti, ar dori ca toate spectacolele prezentate in Festival sa fie jucate si la Slatina cu ocazia Zilelor Eugen Ionescu.
In loc de incheiere o poveste de Eugen Ionescu
Un celebru academician francez este atacat de o gazeta de scandal fiind acuzat ca in urma cu 50 de ani nu a promovat una din probele examenului de bacalaureat si ca astfel intreaga sa cariera de universitar si literat s-a bazat pe un fals. Deoarece autorul articolului a cerut excluderea sa din Academia Franceza, savantul s-a gandit sa apeleze la Presedintele Republicii, prietenul sau de o viata.
L-a sunat pe acesta la Presedentie, iar secretarul care i-a raspuns i-a cerut sa astepte pana cand va putea face legatura cu Presedintele. Asteptand cu telefonul la ureche, academicianul se gandea cum prietenul sau Presedintele va convoca o conferinta de presa la care se vor prezenta impreuna, vor povesti amintiri de la examenul de bacalaureat in care chiar el il ajutase pe Luceafarul vietii politice franceze si cum acesta din urma ii va cere jurnalistului sa-si ceara scuze pentru crima de lezmajestate.
Era sigur ca prietenul sau va reactiona foarte ferm in numele prieteniei lor si a faptului ca de mai multe decenii academicianul era numele cel mai cunoscut al vietii literare franceze. Si pe cand gandea atat de adanc si de linistitor, de la celalalt capat al firului acelasi secretar i-a transmis ca Domnul Presedinte are o agenda foarte incarcata, dar si ca a transmis textual ca nu are ce sa vorbeasca cu prostii !

         Vineri 20 noiembrie 2009 a cantat Maria Gheorghiu la Clubul Folk de la Casa Studentilor din Bucuresti.
   Clubul a debutat interesant cu Daniel Iancu, pe 23 octombrie a.c., la sala Old School, dar practic abia acum incepe sa se creeze atmosfera de club. Desi am dorit sa-l ajut pe Mircea Bodolan, ca sa poata lansa clubul printr-o manifestare folk de amploare, artistul a dorit sa managerieze singur noul produs cultural. A propus nume cunoscute precum Mircea Vintila si Zoe Alecu, dar si Maria Gheorghiu, Raul Carstea si Tic Petrosel cu pianista Marlene Janet Hristea.
  De la inceput atmosfera a fost excelenta, toti cei prezenti cantand, aplaudand si participand activ alaturi de vedeta serii. Maria a dezlantuit trilurile sale caracteristice, cantand atat compozitiile care au facut-o cunoscuta marelui public, dar si piese din tezaurul mondial al genului.
    Au fost si mai multe surprize: Cristian Paturca a cantat trei cantece si a anuntat ca isi va lansa noul album chiar la acest club pe 21 decembrie,  Alexandru Zarnescu a cantat si el putin (pentru cei care nu-l cunosc, e vorba de fostul membru al cenaclului Flacara, cu celebrul sau hit " Eminesc...uuu") si o studenta la arte frumoase - Eva Radu- care a pictat in timpul spectacolului un portret (de un metru patrat!) al Mariei Gheorghiu. Daca va spun ca in sala au fost regizorul Ioan Carmazan, reporteri radio-tv, din presa scrisa si editori de blog, ma credeti cand spun ca aceasta a fost prima seara cu adevarat reusita a noului Club Folk de la Casa Studentilor din Bucuresti ?
  Vinerea viitoare va astept si pe voi la spectacolul in care va canta Eugen Avram. Ora de incepere va fi 21, deoarece pana atunci va juca Teatrul PODUL, in prima zi a Festivalului de Teatru "Eugen Ionescu".
Pentru a va informa la timp si corect, consultati site-ul Casei de Cultura a Studentilor din Bucuresti, adica http://www.ccs.ro/ .     

               Duminica 1 noiembrie 2009, cu ocazia spectacolului "Eu nu te-am uitat" organizat in memoria Mihaelei Runceanu, Casa de Cultura a Studentilor din Bucuresti s-a transformat in Casa Muzicii.
 Audienta a fost foarte buna (peste 500 de spectatori si realizatori), operatorii de televiziune s-au calcat pe bombeuri, iar spectacolul a fost foarte reusit.
              Pe scurt va spun ce-ati pierdut daca n-ati putut fi prezenti :
- toti spectatorii au putut sa scrie in cartea de onoare a Fan Clubului Mihaela Runceanu si au putut sa-si lase datele personale pentru baza de date a clubului pentru a putea fi invitati la viitoarele actiuni ale clubului.
- toti spectatorii au primit invitatia si afisul spectacolului, un CD cu Mihaela Runceanu si Brosura cu titlul "Autograf Mihaela Runceanu"
- cei care au dorit au putut dialoga cu domnul Nicolae Runceanu, tatal Mihaelei si cu domnul Nicolae Penes, autorul cartii "Mihaela Runceanu - Un cantec ucis"si au putut achizitiona cartea cu autograful scriitorului
- fanii unor vedete s-au putut intalni cu acestea, au discutat si s-au bucurat de aceasta posibilitate si enumar aici fanii lui Adrian Enache sau pe cei interesati sa-l cunoasca pe George Nicolescu.
 Spectacolul in sine a fost un omagiu adus Mihaelei de nume cunoscute ale scenei muzicale si de fosti elevi ai ei, precum Amadeus, Silvia Dumitrescu, Marina Florea, Adrian Enache, Daniel Iordachioaie, Viorela Filip, Carmen Trandafir, Miki, Maria Botta, Andreea Runceanu, Xenti Runceanu, George Nicolescu, dar si de solisti care s-au format in cadrul Fan Clubului precum  Francesca Nistor, Catalin Magdalinis, Ioana Nanasi, Corina Teodorescu si Aurel Toma.
                 Un moment omagial a fost dedicat si compozitorului Dinu Giurgiu, prea repede disparut dintre noi, cel  care i-a oferit Mihaelei slagarele "Sa fim copii" si " A doua zi", moment la care au contribuit Bogdan Ionita, Noni Razvan si George Nicolescu.
                 Spectacolul a inceput cu videoclipul Mihaelei Runceanu la melodia "Iarta", dupa care aceeasi tema muzicala a fost preluata surprinzator de "Amadeus", care a incantat publicul cu un mic recital. La incheierea acestuia, Andreea Runceanu si Xenti Runceanu m-au invitat pe scena ca presedinte fondator al Fan Clubului Mihaela Runceanu impreuna cu Diana Bianca Borsan.
                Subsemnatul, Mihai Bogatu, am rugat sa tinem un moment de reculegere in memoria Mihaelei, am prezentat pe scurt informatii despre constituirea Clubului in 1990, precum si despre imprejurarile organizarii acestui spectacol care au incununat eforturile depuse individual de catre mine, Diana Borsan si Aurel Toma.
                Au urmat recitalurile, Silvia Dumitrescu, Marina Florea, Adrian Enache,Carmen Trandafir si ceilalti, adresand cuvinte de recunostinta Mihaelei Runceanu si pareri de rau legate de aceasta tragica disparitie. Daniel Iordachioaie a fost si mai transant cerand reintroducerea pedepsei cu moartea ca pedeapsa penala pentru crima.
                In cuvantul sau, scriitorul Nicolae Penes a tinut sa reliefeze personalitatea artistica a Mihaelei Runceanu, dar a si pus lucrurile la punct citand-o pe doamna Runceanu: "Dumnezeu a dat viata, numai Dumnezeu poate sa o ia", aratand ca dansa a putut sa ierte si ca  numai o mama indurerata poate sa inteleaga  drama si zbuciumul din sufletul mamei criminalului. Totodata domnul Nicolae Penes a laudat initiativa Dianei Borsan care a sponsorizat achizitionarea CD-urilor ce au fost daruite spectatorilor, dar si conducerea Casei de Cultura  a Studentilor Bucuresti care a asigurat integral organizarea in bune conditii a acestei manifestari, prin oferirea gratuita a tuturor serviciilor necesare ( sala de spectacol, salile pentru intalniri, aparatura muzicala,  materialele promotionale, brosura, afisul, fluturasii, invitatiile, decorul, filmarea integrala a spectacolului, mediatizare, deplasarea la Buzau, etc ).
                 La aceasta comemorare au venit fani si fosti elevi din toate colturile tarii si chiar de mai departe, pe langa Diana Borsan din Germania, venind si Alexandra Vargatu din Italia, iar in cazul Corinei Teodorescu a fost vorba de o revenire pe scena dupa foarte multi ani.
                 Surprizele placute au fost constituite de Bianca Purcarea, o fata de 16 din Buzau care se pregateste cu compozitorul Viorel Gavrila, detinatoare a mai multor premii, inclusiv a unui trofeu obtinut anul acesta in Tenerife( a cantat "Haide, spune!")  si Rodica Tudor, l9 ani, studenta din  Bucuresti, cu premii la diverse concursuri nationale( a cantat "Pentru voi, muguri noi"), cu aparitii si  voci deosebite. De asemenea si doamna Viorela Filip si Noni Razvan au propus cate o noua voce care au intregit spectacolul nostru.
Finalul, care a venit dupa 4 ore neintrerupte de cantec si evocari, l-a gasit pe scena pe Xenti Runceanu si pe Maria Botta, alaturi de care au venit Andreea Runceanu si multi  alti interpreti care au cantat impreuna "De cate ori iti spun la revedere"cu publicul din sala aplaudand in picioare si urmarind video acelasi cantec interpretat de Mihaela Runceanu.
               Multi invitati au subliniat la final ca spectacolul a fost o reusita, pentru o seara si pentru mult timp de acum incolo Casa Studentilor devenind Casa Muzicii.
               Stiu ca multa lume a aflat de acest spectacol de la TV, de data aceasta Antena 1 si 2,  Pro TV, TVR, TVR International, TVR Cultural, TVRM, Kanal D si altele facand o reala mediatizare evenimentului. Alaturi de acestia, OTV, a facut chiar mai mult, filmand si difuzand spectacolul fara a cere permisiunea normala organizatorilor.
               Pe partea de radio am avut doar doi prieteni, Andrei Partos la "Psihologul muzical"(vineri noaptea in direct pe 31.10.2009 la Radio Romania Actualitati) si Teodora Ionescu(Radio Bucuresti), desi multa lume din redactia de muzica usoara a stiut de eveniment, dar n-a miscat nici un deget.
            Cu toate acestea va asteptam cu drag  pe toti la viitoarele evenimente organizate in Casa Muzicii pentru Studenti.
            P.S. Am reusit sa pun la punct linkul pentru ca sa puteti vedea continutul brosurii "Autograf Mihaela Runceanu" ce a fost editata cu aceasta ocazie.

Brosura poate fi downloadata de aici

Senzational!
Casa de Cultura a Studentilor pregateste un mare spectacol dedicat Mihaelei Runceanu.
Andreea Runceanu, delicata fata cu vioara,  a reusit sa aduca trei momente distincte in Spectacolul "Eu nu te-am uitat" dedicat comemorarii a 20 de ani de la disparitia Mihaelei Runceanu.
Vor evolua Amadeus, Andreea si Xenti Runceanu si intr-un come back special "No Comment", adica Xenti Runceanu si Razvan Trandafir.
Maine voi publica noi amanunte din culisele organizarii acestui spectacol.

In vara am deplans faptul ca nu s-au mai organizat Galele Studentesti la Costinesti si credeam ca aceasta traditie  va fi intrerupta de vicisitudinile crizei economice. Din fericire, a aparut ideea ca acestea sa se tina intr-o forma condensata pe 14-15 octombrie in organizarea caselor studentesti.
  La Bucuresti a fost ceva special, practic cu aceste manifestari ridicandu-se valul de ceata care acoperea de ceva timp Casa de Cultura a Studentilor. Au fost manifestari organizate in paralel, in diverse spatii, de la orele 11 la orele 22, precum si concerte maraton la Casa Studentilor (Preoteasa) care au debutat la 17.30 si s-au incheiat la  1.30 dupa miezul noptii. A fost plin de la inceput si pana la sfarsit. Poate ca a contat ca intrarea s-a facut doar pe baza unui zambet studentesc, dar dincolo de acest slogan, oricum intrarea este libera la spectacolele organizate pentru studenti.
  Programul a inclus o multime de manifestari din genuri foarte diferite - spectacole de teatru clasic- Podul, teatru de improvizatie- Obligo, teatru de marionete- doua reprezentatii de vis ale studentilor de la UNATC, corul SOUND, concert Truverii -muzica veche, folclor cu Ansamblul Doina, etc.
Au cantat trupe studentesti foarte bune, au fost spectacole cu lasere si aruncatoare de flacari cum n-am mai vazut si care i-au cucerit pe toti tinerii prezenti. Au fost premiati castigatorii competitiilor sportive studentesti, premiile fiind inmanate cu eleganta, sarm si prietenie de catre doamna Doina Melinte, secretar de stat pentru sport si de catre domnul Daniel Serbanescu, secretar general al Ministerului Tineretului si Sportului.
  Publicul a vibrat la unison cu artistii si tensiunea a crescut gradat de la Adi Manolovici si Academia de Rock, pana la Taxi si Mircea Vintila. Urma Timpuri Noi si ar fi fost de ajuns pentru o seara reusita, dar ambitia Andrei Radu a fost sa aduca Pheonix pe scena Casei Studentilor. Si L-a adus pe Nicu Covaci si ai lui haiduci. A fost o lupta grea pentru ca trupa s-a reunit doar pentru acest concert, Nicu venind din Spania, iar Volker Vaessen din Germania. Calitatea tehnica a sunetului a fost exceptionala, existand un standard de calitate specific acestei formatii. Si au cantat exceptional - Nicu Covaci, Ovidiu Lipan Tandarica, Volker Vaessen, Cristi Gram, Ionut Contras si Bogdan Bradu. Fiecare dintre ei are ceva special, de la monstrii sacri Covaci si Tandarica, la enervant de exactul basist Volker ,  la chitaristul solo Cristi Gram si la vocea de diamant a lui Bogdan Bradu. Despre Ionut Contras nu mai zic nimic, o fi si el artist, dar e diabolic ca  manager ! Publicul de peste o mie de oameni a cantat, a facut valuri, a urlat si s-a extaziat, iar Covaci a dirijat exceptional concertul. Au fost bisuri si  artistii s-au retras de pe scena in triumf. Dupa acest varf, era normala o cadere de cortina. Dar... a urmat Timpuri noi care au facut un concert "Perfect" de la 12 noaptea si care -vorba unui invidios, "astia canta de parca ar fi ultimul lor concert !"- au innebunit publicul.
Al doilea concert parea ca nu mai are nimic de oferit, dar dupa incalzirea cu lasere si aruncatoare de flacari, cu trupe de cover-uri ca Friends sau Z' Band, au cantat Bandidos, Kumm si Parlament, fiecare trupa fiind acompaniata de catre proprii fani. Dupa asta Mircea Bodolan a indraznit sa cante folk, a facut-o bine si publicul l-a ascultat. Cred ca a fost un act de curaj sa intre in groapa cu lei si sa reuseasca sa-i imblanzeasca, dar era bine daca ar fi anuntat chiar de pe scena lansarea FolkClubului care va debuta pe 23 octombrie, tot la Casa de Cultura  a Studentilor cu Daniel Iancu invitat in concert. Era 12 noaptea si parea ca lumea s-a oprit in loc. A urmat Pacifica cu un sound extraterestru si cu exceptionalul solist Leo Iorga. Au cucerit publicul instantaneu, au aratat ca au fani care canta si traiesc toate piesele (mai ales, Marian si Loredana ), sala transformandu-se dintr-o data intr-o scena in care toti oamenii cantau si dansau. Au cantat marile hituri ale Compact B si au incheiat metaforic, in acord cu sloganul Galelor, -"cat de frumoasa esti, atunci  cand imi zambesti" ! Ar fi fost de ajuns, dar a aparut balcanicul, vrajitorul, artistul Mircea Baniciu. Am ajuns in Bizant, nu a contat ca bicicleta n-are lanţ, am fost vara la ţara, plini de praf si parliti ingrozitor (de soare), dar am avut parte si de Mugur de fluier si de altele. Nu mai stiu ce pentru ca am cantat si am dansat. Au fost bisuri si publicul a refuzat sa lase artistii sa iasa de pe scena. A iesit Bebe Astur, omniprezentul comper, a reamintit tuturor ca suntem la Casa Studentilor si a lansat invitatia la urmatoarele spectacole organizate pentru studenti.
Cu tropait in loc de tobe si raze laser in loc de trompeti, s-au incheiat in triumf Galele Studentesti la Bucuresti.

            Scumpii mei prieteni,
studenti sau fosti studenti, sunteti invitati  pe 14 si 15 octombrie la Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti la GALELE STUDENTESTI 2009.
 Intrarea se face doar pe baza unui zambet !
 Veniti sa vedeti tot ce avem mai bun la Casa de Cultura a Studentilor din Bucuresti.
 Pe 14 octombrie, la ora 18,  in holul central va canta corul Sound, urmat de reprezentatia de folclor a ansamblului Doina. La concurenta, in POD vor canta TRUVERII, iar la parter va evolua teatrul de improvizatie Obligo al studentilor de la UNATC.
In acelasi timp in Silver Church vor canta Taxi, Timpuri noi, Adi Manolovici, Mircea Vintila si Phoenix..
 Pe 15 octombrie vor canta Bandidos, Kumm, Parlament, Mircea Bodolan si Mircea Baniciu.
Si Podul va avea un spectacol la el acasa.
In rest Casa va vui de freamatul efervescentei studentesti specific targului ONGS, de concursurile, seminariile(vai ce cuvant urat!), workshop-urile(asa mai merge,nu ?), spectacolele de marionete, academia de folk si rock, simultanul de sah si mat.
 Trupele mari le cunosc si imi va face placere sa le reaud, dar voi merge de curiozitate ca sa ascult Friends, Solaris si Z`Band, adica niste prieteni.
Cred ca Galele Studentesti au venit mai aproape de studenti si tare mi-as dori sa ma pierd printre studenti si sa nu ma mai regasesc.
Zambiti studenteste! Poate va iese !
 

Am descoperit cu surpriza ca sunt foarte multi oameni care si-au dedicat sensibilitatea si memoria afectiva Mihaelei Runceanu.
Ce-i tine pe acesti oameni aproape de Mihaela ?
Tot ce a avut Mihaela mai bun, un suflet de artist si o credinta nemasurata in Dumnezeu.
 Am descoperit la Bucuresti, Buzau, Constanta, Baia Mare, Ploiesti, Frankfurt sau Montreal ca sunt oameni care traiesc cu icoana Mihaelei in suflet.
Sunt multi altii care nu recunosc, dar faptul ca au cunoscut-o le-a determinat, intr-un fel sau altul, cariera in mod pozitiv.
Am gasit ca toti acesti oameni si-au condus vietile si carierele sub imboldul moral transmis de Mihaela.
Daca n-ar fi cunoscut-o pe Mihaela, acesti oameni ar fi avut o existenta liniara si probabil ca nu si-ar fi propus nici un tel in viata.
Acesta era secretul ei de interpreta si profesoara.
Stia sa descatuseze energii, stia sa descopere frumosul din fiecare, stia sa lase personalitatea fiecaruia sa se afirme!
Credea cu tot sufletul ca vocea si harul ii vin de la Dumnezeu. Iubea oamenii si isi iubea elevii.
La vremea aceea scriam in Scanteia Tineretului si aveam o constrangere ideologica evidenta. Datorita Mihaelei am reinceput sa cred, sa spun rugaciuni si sa ma inchin.
Poate parea ciudat, dar dupa disparitia ei si odata cu schimbarea regimului din Romania, am prins un curaj nebun care m-a impins sa public o brosura si sa constitui un fan club  in amintirea Mihaelei Runceanu.
Au fost peste 100 de spectacole la sediul Clubului din Piata Lahovary, plus cele de la Buzau, Pitesti, Ploiesti, Sala Palatului si Casa Centrala a Armatei. Au fost nenumarate spectacole cu Clubul Tricolorilor in perioada l99l-l992, la Sala Polivalenta sau la Sala Floreasca,  in care am promovat tineri solisti, multi dintre acestia la momentul debutului.
 Am facut multe lucruri bune, dar au fost si nereusite.
Am crezut ca se poate face totul din prietenie, dar adevarul e ca am putut tine clubul activ doar atat cat am luptat cu toata fiinta mea, cu banii si relatiile mele. M-am impiedicat pentru ca am tinut cont de sfaturile binevoitoare ale unor apropiati, dar singura posibilitate in jungla economiei de piata era sa asociez Clubului o activitate economica.Si atunci, si acum, este nevoie de bani pentru a pune in opera  orice idee.
Ne-am inhamat cativa oameni sa realizam intalnirea comemorativa din 1 noiembrie si stiu ca vom reusi.
Spiritul de invingator al Mihaelei ne va mobiliza inca o data !      

Pe 1 noiembrie 2009 se vor implini 2o de ani de la tragica disparitie a inegalabilei interprete si profesoare Mihaela Runceanu. Cei care au iubit-o si admirat-o se vor putea intalni pentru a o comemora la Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti.
Iata  o propunere de  program pentru aceasta manifestare
- distribuirea brosurii ce va fi editata cu aceasta ocazie
- vizionarea celor mai frumoase filmari ale Mihaelei Runceanu
- posibilitatea  schimbului de CD-uri si DVD-uri cu melodiile interpretate de Mihaela Runceanu
- moment dedicat compozitorilor care i-au oferit piese Mihaelei si care nu mai sunt printre noi - Ion Cristinoiu, Dinu Giurgiu, Laurentiu Profeta, George Grigoriu etc
- amintiri despre Mihaela Runceanu povestite de Adrian Daminescu, George Nicolescu, Ionel Tudor, Marcel Dragomir, Roxana Popescu,Adrian Enache, Viorela Filip, Eugen Mihaescu, Angela Ciochina, Alexandru Wilmany, Ionel Bratu Voicescu etc
- concert sustinut de vedete ale muzicii usoare romanesti, inclusiv fostele eleve Carmen Trandafir, Miki ( adica Mihaela Marinache), Maria Radu, Maria Botta, Cristina Manoliu etc
- aparitii inedite ale fostilor elevi  Adian Enache,Bogdan Ionita(va canta Sa fim copii) si Aurel Toma
- vom incerca sa-i avem alaturi de noi pe primii castigatori ai bursei Mihaela Runceanu - Diana Spanu, Daniela Gyorfi si Mircea Zamfirescu
Pana acum au fost invitati sa participe Monica Anghel, Adrian Daminescu, George Nicolescu,Carmen Trandafir, Miki,  Silvia Dumitrescu, Marina Florea,Viorela Filip, Adrian Enache etc. Unii dintre acestia au spus DA fara rezerve, altii depind de confirmarea plecarii intr-un turneu in strainatate.
  ATENTIE ! Aceste nume nu au fost publicate pentru a atrage public.
Organizarea spectacolului este inca in desfasurare, iar afisul va fi definitivat cam pe 26 octombrie.
  Pana atunci se vor face eforturi pentru a pune la punct toate detaliile manifestarii.
   RUGAMINTE !  Cei care doresc sa participe sau sa imbunatateasca continutul manifestarii pot veni cu orice propunere ! Este nevoie de asemenea sa anuntati pe toti cei pe care ii stiti ca fiind fani ai Mihaelei Runceanu.
 Pana acum  am reusit sa iau legatura cu Xenti si Andreea Runceanu, precum si cu Diana Chis  de la Baia Mare,care au activat timp indelungat pentru pastrarea memoriei Mihaelei Runceanu.
Oricine doreste sa ajute cu ceva este binevenit !
Colectiv organizatoric Mihai Bogatu, Aurel Toma, Andreea Runceanu, Cristina Manoliu, Diana Borsan si Mircea Nicolau din Constanta.

Programul manifestarii:
* 15:00 – 15:30 – Intalnire in foaierul Casei de Cultura a Studentilor cu membri ai familiei Runceanu, membri ai  asociatiei, simpatizanti și admiratori  pentru a face schimb de impresii, fotografii, materiale video si audio, etc;
Pe toata durata intalnirii se vor difuza videoclipuri cu  “Mihaela Runceanu“.
* 15:30 – 17:00 – Intalnirea in foaierul Casei de Cultura a Studentilor cu membri ai familiei Runceanu și invitați din randul: compozitorilor, Ionel Tudor, Ion Bratu Voicescu, Corneliu Meraru, Jolt Keresteli, textierilor, Roxana Popescu, Andreea Andrei, Viorela Filip, redactorilor muzicali, Florin Silviu Ursulescu, Andrei Partos, Teodora Ionescu, prezentatorilor, Octavian Ursulescu, solistilor, George Nicolescu, Laurentiu Cazan, Adrian Daminescu, Monica Anghel, fostilor elevi, Silvia Dumitrescu, Marina Florea, Carmen Trandafir, Adrian Enache, Mihaela Marinache-Miki-, Maria Bota, Aurel Toma, Catalin Magdalinis, Francesca Nistor, membrilor ai asociatiei din Bucuresti, Cornelia Duta, Cristina Manoliu, Radu Ghencea, Constantin Zamfirescu, Bogdan Ionita si altii, pentru a tine scurte alocatiuni despre solista si profesoara de canto muzica usoara “Mihaela Runceanu“.
Pe toata durata intalnirii se vor difuza videoclipuri cu  “Mihaela Runceanu“.
* 17:00 – 19:30 – Intalnirea in sala mare a Casei de Cultura a Studentilor pentru a urmari spectacolul comemorativ “EU NU TE-AM UITAT“, sustinut de recitalurile interpretilor: Xenti Runceanu, Andreea Runceanu, Aida Borovina, Monica Anghel, Viorela Filip, George Nicolescu, Laurentiu Cazan, Adrian Daminescu, Silvia Dumitrescu, Marina Florea, Carmen Trandafir, Adrian Enache, Mihaela Marinache-Miki-, Maria Bota, Aurel Toma, Catalin Magdalinis, Francesca Nistor, Cornelia Duta, Cristina Manoliu, Radu Ghencea, Constantin Zamfirescu, Bogdan Ionita si altii. Capacitate sala: 500 locuri;


Adresa: Calea Plevnei nr.61, 010223 Bucuresti, sector 1

                                         INTRARE LIBERA


PS Trimite-ti mail la adresa - mihaimar60@yahoo.com-  sau sunati la 0740.ll4.709

O veste îngrozitoare a venit tocmai din America: Elena Cârstea poate să moară în orice clipă !
Faptul că i s-a descoperit acel anevrism cerebral plasat în spatele ochilor e foarte îngrijorător, dar amânarea operaţiei până la stabilizarea nivelului tiroidei poate reprezenta lovitura fatală.
Am auzit-o la Pro TV cum îşi făcea singură curaj, dar tare mult i-aş dori să-şi poată păstra optimismul până ce va trece cu bine de această încercare.
Ca toţi cei care am cunoscut-o aici în ţară, credeam că după mutarea în America Elena şi-a găsit echilibrul şi că trăieşte o viaţă fericită. Atât cît ar fi putut datorită temperamentului ei vulcanic şi a faptului că a dat o lume pe care o avea la picioare pentru a ajunge la picioarele Statuii Libertăţii.
Adevărul e că după plecarea Elenei, nici Eurovisionul, nici viaţa mondenă a micului Paris n-au mai avut tot atâta culoare şi n-au mai stârnit prea mult interes. Elena se simţea permanent nedreptaţită şi avea mereu ceva de impărţit cu cei din branşă sau cu păcătoşii de ziarişti.
Avea dreptate dintr-un singur punct de vedere: are cea mai buna voce feminină de la Mihaela Runceanu încoace, dar nu i s-au scris piese pe măsura vocii ei.
Dincolo de frazele care se spun în asemenea cazuri şi anume că toţi suntem alături de ea în aceste momente grele, vreau să o îmbărbătez pe Elena chiar cu versurile celui mai mare succes al ei:"Ochii tăi", compozitor Şoni Wilmany, interpretat în duet cu Cornel Vârban.
"Dacă ochii tăi vreodată vor mai plânge, Dacă paşii azi ţi se întorc din drum, Aminteşte-ţi tu,prietene,şi spune, Un început nu e,nu-i un sfârşit de drum!".
Multă sănătate Elena !

După două remize, Timişoara s-a calificat în dauna echipei antrenate de Mircea Lucescu.
Deşi ar putea avea scuza că nu a putut pregati echipa datorita recentelor probleme avute cu inima, Mircea Lucescu a pierdut aceasta calificare pe mâna lui.
Este cunoscut pentru tactica sa italiană pe care o aplică înca din tinereţe şi pe care a perfecţionat-o în cele mai mici amănunte. Nici măcar la Şahtior, unde a avut cel mai mare buget din viaţa sa de antrenor şi unde a adus cei mai mulţi brazilieni, nu a reuşit să imprime echipei un stil ofensiv care să spulbere în serie echipele întâlnite. Până şi în campionatul Ucrainei a ajuns să stea la coadă după Dinamo Kiev, care a luat campionatul şi care joacă mult mai ofensiv.
Fiul său Răzvan s-a afirmat ca antrenor imprimând echipelor pe care le-a antrenat un stil foarte prudent şi deloc spectaculos. Aşa că n-ar trebui să ne mai facem atâtea speranţe pentru echipa naţională unde Răzvan a fost adus ca un antrenor providenţial după ce a obţinut o groază de remize cu echipa Braşovului.
Cine l-a învins pe Mircea Lucescu:fostul său elev de la Dinamo şi Brescia, Ioan Ovidiu Sabău. "Moţul" a luat-o de jos în antrenorat arând timp de un an de zile terenurile desfundate ale ligii a treia cu "U" Cluj, a făcut apostolat şi la Gloria Bistriţa, iar acum a făcut pasul către o echipă de elită. Cu toate astea, chiar dacă are şi jucători de explozie precum Bucur sau Park, fostul închizător al naţionalei de la World Cup 1994 a învăţat tot lecţia apărării pe tot terenul.Asta a jucat la Brescia şi apoi la Rapid cu Mircea Lucescu pe bancă, iar acum a ajuns să joace şah cu mentorul său. Deşi Politehnica a marcat de două ori la Doneţk şi a condus de fiecare dată, Mircea Lucescu l-a acuzat pe "moţ" că a jucat închis ridicând baricade în calea năvălitorilor brazilieni.
Acum la meciul retur, prioritatea calificării a determinat alegerea tacticii de a juca la zero-zero. Datorită dăruirii tuturor jucătorilor, lui Sabău i-a ieşit pasienţa.Cu toate acestea cred că echipa Timişoarei va începe să joace tot mai puţin spectaculos încercând sa dea lovitura doar prin exploatarea erorilor adversarelor.
Cu toate acestea acum e momentul să ne bucurăm pentru reuşita unei echipe româneşti şi să-i dorim succes la tragerea la sorţi.
P.S. Era de aşteptat ca sosirea lui Mircea Lucescu la Timişoara să redeschidă rănile vechi ale culiselor care au determinat retrogradarea Politehnicii acum 21 de ani după un meci cu Dinamo.Publicul a fost mult mai motivat să susţină echipa locală, iar lui Lucescu i-a picat foarte rău revenirea în ţară. Ţinând cont de starea precară a sănătăţii şi coroborat şi cu ratarea calificării, pentru seniorul Lucescu viitorul arată în culori sumbre.

"Succesul atrage mai totdeauna după el singurătatea", mărturisea Michael Jackson în cartea sa autobiografica "Moonwalk" publicată în anul 1988. "Oamenii îşi închipuie că ţi-a pus Dumnezeu mâna în cap, că ai totul la dispoziţie. Ei cred că poţi merge oriunde, că poţi face orice,dar nu este adevărat".
N-avea de unde să ştie că îi va călca foarte apăsat pe urme altui geniu neînţeles al muzicii: Elvis Presley.
Iată ce spunea despre acesta:"Oricât de important a fost Elvis Presley pentru muzică, neagră sau albă, pe mine nu m-a influienţat deloc. Am cântat o melodie - This Place Hotel- cu titlu schimbat pentru a nu se crede că m-a influienţat cu Heartbreak Hotel. Cred că această melodie a venit la timpul potrivit. La apariţia ei, oamenii au crezut că, dacă voi continua să trăiesc izolat, s-ar putea să mor ca şi el. Comparaţia nu-şi are rostul, iar eu n-am dat nicicând atenţie unor asemenea remarci. Totuşi, modul cum s-a autodistrus Elvis nu mă poate lăsa indiferent, nedorind nicicând sa-i calc pe urme."
Acestea sunt gândurile lui Michael de acum mai bine de 20 de ani. Era perioada sa de glorie când credea că după acele mari succese va fi în stare să-şi trăiască viaţa în linişte.
Credea şi el în steaua sa norocoasă care îi va aduce iubirea împlinită, dar după Tatum O Neal, Diana Ross, Liza Minelli şi Brooke Shields, au urmat numai dezamăgiri.
Viaţa de megastar i-a răpit plăcerile mărunte ale vieţii oamenilor obişnuiţi.
A fost întrebat dacă este fericit şi a răspuns dezarmant de sincer:"NU cred că voi fi vreodată pe deplin fericit. Fac parte dintre acei oameni care sunt cel mai greu de satisfăcut, dar în acelaşi timp, ştiu cât de recunoscător trebuie să fiu - şi chiar sunt- pentru faptul că sunt sănătos, că familia şi prietenii mă iubesc".
Asta spunea Michael atunci, dar mai târziu a ajuns să se izoleze şi să creeze în jurul său o barieră dincolo de care nimeni nu mai avea voie să treacă şi care cred că la dus la claustrofobie şi depresie.
Cel mai mare rău şi l-a făcut singur deoarece s-a izolat de admiratorii săi, cei care i-ar fi dat prin dragostea lor nemăsurată puterea să renască şi motivaţia de a mai munci.
Despre decăderea sa fizică urmează să aflăm mai multe în perioada urmatoare pentru că până la urmă tot se va descoperi secretul transformării unui copil negru ca abanosul în megastarul alb ca laptele.

Fraţilor, reacţiunea a învins !
Anul acesta nu vor mai fi spectacole cu studenţi si pentru studenţi la Costineşti.
Ca fost ziarist dezaprob gândirea îngustă a unor şefi de publicaţii care au pornit prigoana împotriva personalului MTS pentru a bloca desfăşurarea oricăror activităţi dedicate tinerilor şi studenţilor. Zilele trecute s-a afirmat ca nu trebuiau cheltuiţi bani pentru taberele studenţeşti.
Dupa ce că studenţii din ziua de azi nu mai beneficiază de gratuităţi la locurile în facultăţi şi că bursele s-au împuţinat foarte tare, acum nu mai au dreptul nici la tabere.
Oameni buni, realizaţi că trăiţi in România !
Credeţi că marele binefăcător al studenţilor, marele profesor şi afacerist Aurelian Bondrea, rectorul şi fondatorul Universităţii Spiru Haret, îşi trimite studenţii în tabere sau in stagii gratuite de pregătire precum fac toate marile universitati din lume ? Sau că dă burse cu nemiluita?
România a avut o mare tradiţie în privinţa învăţământului universitar de stat, dar care s-a făcut praf odată cu apariţia învăţământului universitar privat şi cu intrarea în concurenţa cu acesta pentru a acapara cât mai mulţi studenţi la forma de învăţământ la distanţa. E o lupta pe bani mulţi care dispar din buzunarele părinţilor într-un sac fără fund.... reprezentat de fundaţiile care legitimeaza aceste universităţi. Unde mai punem că toate universităţile, în virtutea autonomiei universitare, au lansat programe de investiţii grandioase menite să atragă noi studenţi, noi taxe, noi surse de venituri inclusiv din prestaţii turistice şi hoteliere. Ca o dovada ca nu le pasă de cei care dau banii, nimeni nu a investit în sondaje pentru a afla care este capacitatea de absorbţie a pieţei muncii şi care sunt specializarile căutate pentru a nu mai produce absolvenţi cu diplomă, ci specialiştii de care avem nevoie.
Si atunci daca aceasta este realitatea universitară, de ce să nu dam voie autoritatilor să poata organiza actiuni pentru studenti. Taberele au fost cea mai palpabilă sursa de motivare a studentilor pentru a obtine note mari, pentru a participa la actiuni de cercetare, de voluntariat, de educatie non-formală si chiar de a activa in formatii culturale studentesti.
Acum 25 de ani, la Complexul Cultural Studentesc Tei din Bucuresti a avut loc prima editie a Galelor Studentesti unde au participat printre altii, Florian Pittiş, Vali Sterian, Ion Caramitru si Dan Grigore, George Nicolescu, dar şi formatiile studentesti Celelalte Cuvinte, Grupul Song, Teatrul Podul sau Brigada ASE. In paralel la Costinesti se organizau spectacole gratuite pentru studenti cu formatii studentesti unde lumea umplea pană la refuz sala Teatrului de Vară.
Faptul că de trei ani se reluasera aceste spectacole pentru studenti la Costineşti era pe cale să reinvie tradiţia, pe scena apărând atat formaţii studenţeşti valoroase, dar si nume precum Taxi,
Timpuri Noi, Laurentiu Cazan, Mircea Vintilă, Mircea Baniciu etc
Acum nu se vor mai face Gale pentru ca e an de criză si nu trebuie sa aruncăm cu banii, dar in alte ministere a facut cineva vreo restructurare si a redus cumva cheltuielile ?
Totul e o chestiune de suprafată pentru a nu mai da motive de campanii calomnioase trusturilor lui Vântu şi Voiculescu. Intrebarea mea e pentru ziariştii lu" peşte prăjit" : dacă patronii nu v-ar trimite ca trimisi speciali pe litoral unde aveti cazare, masa si intrare gratuită la toate cluburile si salile de spectacole, n-ati avea nevoie si voi ca toti amărăştenii de bilet de tabară la Costineşti?

Haideţi la bâlci

Cand eram mic, singurul eveniment anual aşteptat de catre toţi copiii, dar şi de către adulţi, era bâlciul din cel mai apropiat oraş. Aşa a fost cel puţin 100 de ani pentru localitaţile de pe malul Dunării, în fiecare an la aceeaşi dată venea circul, teatrul de păpuşi, roata şi căluşeii, taraful, pozele la minut, halviţa şi celelalte zaharicale. În aşteptarea bâlciului copiii erau ascultători şi nu-şi mai supărau părinţii pentru că asta era pedeapsa supremă, să nu mai fie luaţi la bâlci.

Prima dată cred că am fost la bâlci pe la 5 sau 6 ani şi a fost singura deplasare cu căruţa. Ne-am trezit în zori, ne-am îmbrăcat cu hainele cele mai bune, bunicul a pus nişte velinţe în căruţă, fiecare s-a aşezat cum a putut şi am plecat cale de 20 de km. Când am ajuns, am văzut de departe Roata cu lanţuri care se invârtea cu o viteză nemaipomenită pe deasupra capetelor noastre şi în care flăcăii cei mai curajoşi făceau tot felul de figuri. Pentru cei mici era Roata cu căluşei care mi se părea că merg foarte repede şi că o să ameţesc. Pe o mică scenă se juca o piesă de teatru de păpuşi cu Vasilache în rol principal. La intrarea intr-un cort, un clovn îmbrăcat foarte pestriţ ţipa cât îl ţinea gura: Veniţi să vedeţi femeia cu două capete, înghiţitorul de flăcări, zidul morţii, femeia şarpe, oglinzile care deformează, iar un bărbat fioros arunca cu cuţite într-o femeie care părea sortită pierii, dar cuţitele treceau milimetric şi se infigeau în panoul din spatele ei.

Ştiu că a fost o veselie generală. Am mâncat îngheţată, vată pe băţ, zaharicale al căror nume nu mi-l mai amintesc, am băut suc şi mi-am cumpărat tot felul de nimicuri, dintre care o gorniţă şi un ghem legat cu elastic care se tot bălăngănea. Am făcut poze şi părinţii mei erau tineri şi frumoşi. Am mâncat mici şi cârnăciori şi am băut bere.

Din poveştile bunicului meu am aflat că la bâlci străbunica a văzut prima dată artiştii pe pânza de cinematograf şi s-a speriat că au apărut diavolii. La bâlci se cunoşteau băieţii cu fetele, acolo se luau sau fugeau fără acordul părinţilor şi se ascundeau pe la vreo rudă mai îngăduitoare care mergea şi negocia cu părinţii până când aceştia se învoiau ca tinerii să se ia.

Era şi multă destrăbălare. Mulţi se îmbătau şi se luau la bătaie, multe neveste o luau pe coajă pentru că s-au uitat mai lung sau au dispărut de lângă bărbat, hoţii îşi făceau treaba liniştiţi, iar escrocii vindeau praf de scărpinat sau îi prosteau pe ţărani cu alba-neagra.

Până la 16 ani am fost la bâlci în fiecare an, dar cu autobuzul. Atunci îşi umpleau buzunarul şoferii de la IRTA pentru că autobuzele veneau şi plecau încărcate pe parcursul întregii zile. La întoarcere şi în zilele următoare tot satul răsuna de sunetul gorniţelor, instrumente magice cu care toţi copiii ştiau să ...cânte, până când lamelele metalice care vibrau, ude de atâta salivă, rugineau şi sunetul devenea tot mai stins.

De fapt tot bâlciul era o imensă caravană ambulantă, care mergea din primăvară până în toamnă, poposind în fiecare duminică în alt oraş din cuprinsul Munteniei, după un calendar stabilit de mult timp. Era de fapt o continuare a artei artiştilor ambulanţi care de multe secole străbăteau Europa.

- - - - - - )

In această primăvară l-am cunoscut pe regizorul Mihai Todor Serghei, pentru toţi cunoscuţii Mişu, iniţiatorul cunoscutului festival medieval de la Sighişoara, care de câţiva ani realizează un alt festival medieval la Râşnov. Tot Mişu conduce grupul de muzică veche Truverii cântând vocal şi la mai multe instrumente, fiind chiar prototipul artistului comediant.

În weekend-ul următor vă invit la Curtea Comedianţilor.Urmează detaliile.

- - - - - - -

Casa de Cultura a Studentilor din Bucureşti (subordonată Ministerului Tineretului si Sportului), Societatea Cultural Artistică de Tineret CONCRET şi Primaria Râşnov organizează in perioada 10 – 24 Iulie 2009, ediţia a X-a a proiectului “Curtea Comedianţilor - Atelier European de Arta Medievală, Renascentistă si Tradiţională”, ediţie denumita generic “Visul unei nopţi de vară”.

Evenimentul se va desfasura la Râşnov şi Bucureşti, urmat de participarea trupelor invitate la festivalul medieval de la Sighişoara.

Proiectul “Curtea Comediantilor” este finanţat şi de Programului european “Tineret in Acţiune”

Programul Curtii Comediantilor :

11 - 17 Iulie, Rasnov, Atelier inchis

18 Iulie, Rasnov, Atelier deschis publicului

18 – 19 Iulie, Râşnov, Stagiunea comediantilor – spectacole lucrate in ateliere si spectacole invitate

22 Iulie – Bucureşti, Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti “ - Stagiunea comedianţilor şi Ateliere deschise

25, 26 Iulie – Sighişoara- spectacole în cadrul Festivalului Medieval

Editia din 2007 a fost onorata cu Mentiune la sectiunea Arta si Cultura din partea Galei Societatii Civile.

Ediţia din 2004 a primit Premiul pentru cel mai bun proiect cultural pentru tineret din partea Agentiei Nationale pentru Sprijinirea Initiativei Tinerilor

mai multe detalii in comunicatul atasat (pe paginile 3,4 sunt si fotografii din editiile anterioare)

si

http://curteacomediantilor.blogspot .com

http://www.ccs.roCurtea Comediantilor- Atelier medieval de arta traditionala, renascentista si traditionala editia a X-a a debutat azi la Râşnov.
(http://curteacomediantilor.blogspot.com)

Este o manifestare realizata de tineri şi care se adreseaza publicului de toate varstele.

Va atasez detalii despre eveniment si invitatia de a vedea spectacolele realizate in ateliere, fie weekendul viitor, pe 18 si 19 iulie în Cetatea Râşnov, fie pe 22 iulie la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" din Bucureşti.



Casa de Cultura a Studentilor din Bucuresti - www.ccs.ro

Ceremonia înmormântării lui Michael Jackson a avut o audienţă colosală, dar a şi fost organizată în stil american. Poate doar că vedetele prezente pe scenă au fost sincer afectate de dispariţia prietenului lor, omul, nu megastarul.
Cu Diana Ross a fost prieten mai mult de 3o de ani şi probabil că Diana a fost cea mai constantă prietenă a sa, atât ca iubită, cât şi ca mamă adoptivă . I-a fost alături ''la bine şi la rău'', adică şi la începutul carierei când era un ţâşti-bâşti negru care dansa ca un titirez şi cand era în culmea gloriei, dar şi când ajunsese să fie tratat ca un ''paria'' de către toată presa care îl acuza de pedofilie.
Cu Brooke Shields a fost o aventură şi cam atât. Cu cele două soţii numai el şi ele ştiu ce-a fost. Oricum a avut o viaţă foarte tracasată şi la urma urmei a fost doar un om. Mai bine zis o ''marcă'' de făcut bani cu sacul. Tatăl şi fraţii săi au incercat tot timpul să scoată bani de pe urma sa, iar surorile au incercat să se afirme alăturându-şi numele de faima lui.
Producătorii au incercat să exploateze la maximum această mină de aur negru, dorind să adauge talentului sau vocal şi coregrafic, şi strălucirea unui ''bad boy'' alb ca laptele. A fost prototipul pentru videoclipuri şi pe mâna lui s-au lansat posturile TV muzicale. Si producătorii de turnee mondiale au tras de el, Marcel Avram ducându-l prin toată Europa, ceea ce nici nu se mai întâmplase la o asemenea scară cu un alt star american.
Acum s-a anunţat că ar avea foarte multe piese inedite înregistrate şi care ar reprezenta atât garanţia solvabilităţii, dar şi sursa de venit din care vor putea fi crescuţi cei trei copii ai săi. Va fi o luptă acerbă pentru averea sa, mama şi fraţii săi dorind să ia cel puţin jumătate, iar dacă ar obţine şi custodia copiilor ar ajunge să stăpânească totul. Cred că se simt foarte îndreptăţiţi asupra acestui lucru, deoarece sunt foarte convinşi ''că ar şti cel mai bine să cheltuie banii''.
Ceremonia a fost impresionantă, fratele Jermaine l-a deplâns convingător pe Michael, iar fata lui a izbucnit în plâns, fiind probabil cea mai sincer afectată de tragedia dispariţiei tatălui său.
In acelaşi timp a avut loc în Italia, la Milano, concertul trupei U2, care a înregistrat punctul culminant la piesa din repertoriul lui Michael Jackson. Atât Bono şi colegii săi, dar şi cei 8o.ooo de spectatori au vibrat şi au cantat la unison cu gândul la Michael.
Pentru fani e adevărata pierdere. Aceştia l-au iubit necondiţionat, au cheltuit pentru a-şi cumpăra toate materialele cu Michael, au alergat după el la concerte, au făcut cozi infernale ca să prindă un bilet la ceremonia de la Los Angeles şi au plâns cu sinceritate.
Aceştia vor rămâne veşnic nemângâiaţi, chiar dacă vor asculta şi vor viziona în transă toate videoclipurile lui.
Şi vor mai avea de înfruntat şi seria de dezvăluiri despre viaţa privată a megastarului care vor apare ca ciupercile după ploaie.
Asta pentru că Michael Jackson a fost şi va rămâne o marcă a succesului comercial.

Videoclipul cu fiica sa a facut senzatie in jurul pamantului, in doar 2 zile adunand un total de peste 3 milioane de vizualizari!



Fratele sau Jermaine cu o tristete remarcabila in ochi

El era pe un mal. Ea era pe celălalt mal.
Între ei fluviul în ochii căruia ei priveau atât de adânc.
Ea făcea plajă. El o privea de dincolo.
Poate că nici nu l-a văzut de prima dată.

Apoi se întâlneau zilnic şi vorbeau până îi dureau mâinile.
Ea stătea undeva mai în marginea plajei pentru ca El s-o vadă numai pe Ea.
El nu putea să atingă nici măcar apa.
Ea îl privea cu binoclul. Era înalt,suplu,viguros şi avea nişte ochi ce ardeau de dragoste.
(Dragoste pentru Ea ? Dragoste de necunoscut ? Încă nu ştim...)
Învăţaseră un întreg cod de semne. Acum vorbeau şi mai mult, mâinile se obişnuiseră să fie şi pană şi mim şi lettre d'amour.
Nu-şi scriau. Cei două sute de metri dintre ei ar fi însemnat prin poştă o lună, iar scrisorile le-ar fi parvenit gata citite.
El a luat o barcă dintr-o altă poveste şi a trecut la Ea.
El, care de fapt n-o ştia, a fost copleşit de fericire. Ea era mai frumoasă şi se iubeau mai mult chiar decât în toate visele lui. Era aşa de frumos că El nu s-a mai întors. Nu putea să se desprindă din braţele Ei. N-ar fi vrut ca visul să se destrame nicicând.

Şi totuşi, rămâneau fiecare pe malul său.

Se iubeau de mult: o zi, o lună, un an... Cine mai ştie ?
Tot oraşul ştia că El o iubeşte. Tot oraşul ştia că Ea îl iubeşte.
Dar dacă totuşi dragostea lor s-ar fi spulberat ca un fum atunci când ar fi ajuns amândoi pe acelaşi mal ?
Fiecare a plecat într-o călătorie cu aceeaşi destinaţie; oraşul în care, fiecare pe un mal, putea să-l privească pe celălalt, dar putea să şi ajungă la el într-o clipă.
De fapt, nu ştiu dacă s-au întâlnit. Ştiu doar că şi-au dat întâlnire pe malurile aceluiaşi fluviu.
El pe malul stâng. Ea pe malul drept.

* * *
Discuţie în autobuz.
- Ai auzit de băiatul acela ?
- Da, bietul băiat tot mai speră.
- Degeaba. N-or să-i dea drumul. Nimeni nu vrea să creadă că merge la Viena doar pentru a-şi întâlni iubita.


* * *

Această povestire am scris-o în anul 1984, sub influenţa romanului lui George Orwell "1984", pe care mi l-a povestit cineva în vara anului 1983, în zorii zilei, la Costineşti.
Şocul informaţional privind adevărata faţă a sistemului totalitar a fost atât de puternic încât
am crezut că romanul era scris şi publicat recent.
Pentru cei care, ca şi mine, n-au cunoscut acest lucru, celebrul roman profetic al lui Orwell a fost publicat în 1949.

In aceste zile s-au dat rezultatele finale ale examenului de bacalaureat şi s-a făcut repartizarea computerizată pentru inscrierea la liceu a absolvenţilor de şcoală generală.
Toată lumea, părinţi şi copii deopotrivă, ar vrea să intre doar la câteva specializari care ar promite salarii foarte bune şi o bună integrare pe piaţa muncii: specialişti IT, economişti, psihologi, comunicatori, avocaţi.
Am lăsat la urmă meseria de avocat deoarece aici avem cei mai mulţi absolvenţi care nu profesează şi care se plâng că nu găsesc locuri de muncă sau că trebuie să facă tot felul de compromisuri pentru a intra în barou. Ar trebui să ştie şi părinţii şi copiii că în această meserie reuşesc doar cei chemaţi, foarte studioşi, foarte muncitori şi cu nervii foarte tari. E o meserie care presupune, ca şi în cazul medicilor, să studiezi şi să te perfecţionezi în permanenţă, să dai din coate, să lupţi pentru clienţi şi pentru a găsi clienţi, să munceşti de dimineaţă până seara şi să ştii să faci compromisuri. In această perioadă multe companii şi instituţii de stat duc lipsă de consilieri juridici, dar şi cei care se prezintă la concursuri sunt atât de slab pregătiţi că se vede de la o poşţă că au făcut "o particulară" unde au trecut examenele fără ca să înveţe. Si cei care sunt angajaţi nu sunt buni de nimic, se codesc să reprezinte instituţia în instanţă şi chiar dacă o fac pierd procesele pe bandă rulantă. Ce altă dovadă că nu ştiu meserie, decât că îşi consiliază greşit managerii şi toate litigiile de muncă se pierd în favoarea celor concediaţi sau lipsiţi de drepturi în mod abuziv.
Aceeaşi situaţie se întâmplă şi în cazul economiştilor care vor să lucreze numai la bănci, dar care se înhamă greu "să ţină contabilitatea unei firme", lăsând loc de manifestare la o groază de contabili cu studii medii care, deşi sunt limitaţi intelectual şi refuză să se pună la punct cu schimbările legislative, robotesc lună de lună ca să înregistreze operaţiunile economice derulate de către fiecare firmă. Avem puţini economişti luminaţi şi nici nu prea avem speranţe că vor apare vârfuri din această mare masă de absolvenţi făcuţi la normă, pentru ca patronii de universităţi particulare şi profii universitari să trăiască pe picior mare. Ar trebui gasită o soluţie de triere a acestor licenţiaţi care nu sunt în stare să completeze un registru de casă sau să citească un buget de venituri şi cheltuieli.
E la modă să te faci psiholog, dar majoritatea absolvenţilor vânează posturi călduţe şi bine plătite la resurse umane, pe partea de recrutare, nicidecum pentru încheierea contractelor de muncă,completarea de cărţi de muncă şi calculul de salarii. Si mai puţini sunt dotaţi pentru asistenţă socială sau pentru activitatea de terapie.
Altă meserie la modă este cea legată de comunicare şi relaţii publice, uitându-se ca prea putine instituţii pot oferi posturi pentru aşa ceva, ca şi faptul că pentru a fi un bun comunicator ar trebui să ai stilul oratoric al unui avocat, elocinţa unui filozof şi flerul unui jurnalist de investigaţie.
Singura meserie foarte actuală este cea de specialist IT, dar din păcate accentul se pune prea mult pe programare, pe software, iar piaţa suferă de ingineri de sistem care să şi depaneze, upgradeze, să creeze şi să întreţină optim reţele de calculatoare, să întreţină şi să repare imprimante, faxuri şi copiatoare.
Practic tot sistemul de invăţământ românesc suferă pe linia corelării specializărilor cu cererea de pe piaţa muncii.La liceu, 60 la sută din absolvenţii de şcoală generală din acest an vor urma profilul teoretic matematică-informatică, în cele mai multe cazuri la informatică neexistând profesori care să ştie mai mult decât elevii pasionaţi de mess, mail şi internet.
Există la noi o agenţie specializată pentru calificările din învăţământul superior şi relaţiile cu piaţa muncii (ACPART, îi zice), dar după 4 ani de funcţionare,cercetare şi cheltuirea unor importante sume de bani pentru diverse studii, încă n-a aflat că piaţa muncii caută ingineri: constructori, de instalaţii, auto, de automatizări etc.
Piaţa muncii e în continuă schimbare, dar şcoala românească bate pasul pe loc cand e vorba de adaptare. Si ce mare adaptare ar fi necesară pentru ca un absolvent de liceu şă ştie să schimbe un tub de neon, o priză defectă sau să desfunde o chiuvetă înfundată?
România are nevoie de o nouă generaţie de "Dorel sau Costel" care dacă învaţă precum nemţii să folosească toate sculele electrice de la Bosch pot singuri să ridice sau să renoveze o casă.
E nevoie din nou de meseriaşi calificaţi şi ce dovadă mai bună că cei plecaţi la muncă în Spania sau Italia au găsit de lucru decât că s-au adaptat la cererea de pe piaţa muncii ?
Iată şi un exemplu concret. Acum vreo 25 de ani, un copil prea răsfăţat şi nesupravegheat de mamă, deoarece tatăl lui lucra la exploatarea petrolului în Libia, nu reuşea să termine 8 clase. Din matematică nu pricepea nimic mai departe de cele patru operaţii aplicate la numere de ordinul zecilor, dar ştia să folosească calculatorul pentru operaţiile cu sute sau mii.Dacă e să fim sinceri era la nivelul multor absolvenţi de liceu care au copiat la bac sau a unor absolvenţi de facultate particulară din zilele noastre. Cu toate acestea, copilul acela care părea un pic retardat, a făcut un curs de ucenicie la locul de muncă, s-a calificat tâmplar, acum are propriul atelier şi o afacere înfloritoare.

26 iunie 2009
Timpul n-a mai avut răbdare cu Maicăl Jackson şi asta tocmai în preajma concertului de revenire pe scena muzicală programat la Londra.
Se spune că stresul dat de emoţiile revenirii i-ar fi fost fatal. Se credea la inceput ca doctorul personal i-ar fi injectat Demerol, un calmant la fel de puternic ca morfina. De ce oare avea Michael dureri aşa de mari? Probabil avea cancer de piele sau o alta afecţiune care i-a afectat pielea şi ţesuturile moi. E sigur că suferinţele tot mai mari l-au rupt de scenă, iar în revenirea sa au crezut doar fanii cei mai înfocaţi, Michael repetând drama lui Elvis care cu mult înaintea decesului s-a retras de pe scenă.La 1,75 de metri,Michael Jackson cantarea doar 50 de kg si era "grav emaciat". Apropiatii spun ca manca o singura data pe zi, foarte putin.
La autopsie au fost descoperite urme de ace pe solduri, pe coapse si pe umeri, in urma numeroaselor injectii administrate. Pielea ii era plina de cicatrice, mostenirea apasatoare a celor 13 operatii estetice.In stomac, legistii au gasit urme vagi de mancare, dar si pastile partial dizolvate, pe care le-a luat inaintea injectiei care i-a oprit inima.
Probele au fost trimise la examenele toxicologice.Michael Jackson isi pierduse aproape tot parul, iar in momentul mortii purta peruca. O sectiune din scalp, deasupra urechii stangi, era neteda ca-n palma. Probabil dupa accidentul din 1984, cand parul i-a luat foc pe cand filma o reclama.In timpul manevrelor de resuscitare, cateva coaste i-au fost rupte, iar in apropierea inimii s-au gasit urme de la patru injectii care se crede ca contineau adrenalina, substanta care ar fi putut sa-i reporneasca inima daca avea efect asupra lui. Trei dintre injectii si-ar fi atins tinta, dar ar fi cauzat leziuni pe cord. A patra s-a lovit de o coasta.
După el, vor rămâne recordurile: cel mai vandut album," Thriller" cu peste 50 de milioane de exemplare, cel mai vizionat videoclip, 13 hituri "number one" in Billboard, peste 750 de milioane de discuri vandute, primul artist de culoare recunoscut în topul popularităţii mondiale,etc.
Dincolo de recorduri, cei care l-au cunoscut îşi vor aminti de "robotul dansator", de artistul cu o voce şi o mişcare inconfundabilă, de cei 30 de ani activi pe scena muzicală, de la debutul alături de fraţii săi, la 9 ani în "The Jacksons 5", până la ultimul succes "Dangerous" şi la viaţa sa trăită la fel de periculos.
A venit în Romania de două ori, primul concert din 1 octombrie 1992 fiind cel mai tare concert care a avut loc în România. A fost dorit, a fost aşteptat de mii şi mii de admiratoare care strigau in delir "Nu vrem Kent,nu vrem valută,vrem pe Michael să ne ...rupă!"
A fost un concert grandios organizat impecabil de Marcel Avram. Atunci am pierdut o mare oportunitate. In perioada 12 august-2 septembrie 1992 am participat cu un grup de 40 de tineri la un seminar practic de cunoaştere a democraţiei şi organismelor democratice în Danemarca.
După ce am plecat, pe adresa redacţiei Tineretul Liber a venit invitaţia lui Marcel Avram care a facut o delegatie de 10 ziarişti pentru a viziona concertul lui Michael Jackson de la Viena şi a-l prezenta în presa românească pentru a trezi interesul şi pentru a fi sigur că se vor vinde biletele. Interesul a fost imens, biletele s-au vândut ca pâinea caldă, iar în locul meu au văzut concertul de la Viena un rocker zdravăn şi un poet sfrijit. Si mai rău a fost când m-am întors în ţară şi nu am putut să obţin acreditare la concert, unde au mers braţ la braţ Pat şi Patachon.
Până la urmă m-am scos: patronul editurii Venus a tradus şi a scos pe piaţă chiar în acele zile o carte autobiografică Michael Jackson (ba şi cu o grămadă de poze!), m-a invitat în calitate de critic muzical să vorbesc la lansare şi m-a răsplătit regeşte.
Dispariţia lui Michael Jackson va fi deplânsă îndelung de către toţi cei care-i îndrăgeau muzica. Este o pierdere si pentru foarte mulţi români care-l strigau familiar:" Maicăl" a lu' ţiganu Jackson, ăla cu 7 copii, care trăia de pe urma lor, băieţii cântau şi-l aplaudau pe ăla micu care dansa de-ţi lua ochii!

Cineva a spus la televizor ca "Michael va fi mai celebru mort decat viu"
Oare asa va fi cu adevarat?

Am tot cautat sensul campaniei politice şi de presă dezlanţuite împotriva ministrului tineretului şi sportului, doamna Monica Iacob-Ridzi, dar răspunsul că ar fi de fapt o campanie anti-EBA şi anti-Băsescu nu m-a satisfăcut. Preşedintele şi-a făcut destui duşmani, dar aceştia nu au atâta minte să se coalizeze şi să ducă o luptă comună pentru ca politicianul-marinar să nu mai obţină permisiunea de ancorare în portul Cotroceni.
Răspunsul, prieteni, e vânare de vânt, cum cânta Moţu Pittiş, dar are o bază foarte reală.
În perioada interbelică i se spunea principiul alternativei guvernamentale, iar în perioada comunistă se purta rotaţia cadrelor. Ce vreau să spun este că în ultimii ani departamentul ministerial de tineret a avut conducători maghiari care o dată cu ieşirea UDMR de la guvernare, au rămas pe dinafară, la fel cum s-a întâmplat acum o lună si cu managerii serviciilor deconcentrate. Cei mai mulţi dintre aceştia au provenit din pepiniera ultimelor partide aflate la guvernare, direct sau din umbră, adică de la UDMR şi PNL, dar şi de la frustratul PSD, care nu a reuşit "să prindă" acest minister. Şi atunci ce să facă "tinerii şi neliniştiţii" noştri manageri, care se simţeau ataşaţi pe viaţă de posturile bine plătite şi cu bani mulţi de fituit ?
Încearcă şi ei marea cu degetul, unii ajungând să lingă acolo unde au scuipat, adică raliindu-se partidului care are pâinea şi cuţitul şi promiţând loialitate şi competenţă.
Doamna ministru Ridzi nu trebuie să se simtă jenată deoarece toate denunţurile vin din partea acestor tineri manageri care ar fi procedat la fel de neatent cu banul public în dorinţa de a face acţiuni deosebite pentru tineri.
Şi să ştiţi că nu degeaba am spus de rotaţia cadrelor: un băiat bun la toate, care de vreo 10 ani conducea taberele de elevi sau unele treburi pe la ANT, tocmai a fost angajat ca specialist în derularea fondurilor europene la Ministerul Educaţiei, urmând să fie plătit cu un salariu atractiv şi cu o sumă fixă pentru fiecare dosar avizat. Am ştiut de acel post, dar chiar dacă lucram tot acolo şi tot la avizarea investiţiilor, nu m-am putut lipi, ori domnul slujeşte în ograda PSD, acolo unde au fost recuperaţi mai multi foşti conducători ai Autoritaţii Naţionale pentru Tineret, în aşteptarea unor vremuri mai bune.
Dar dacă aceştia au acum un loc de muncă, ce am putea face pentru a stinge ura junilor UDMR, partidul etnic cu mii de activişti care pot demonstra prin CV că au ocupat posturi de conducere în administraţia centrală şi locală şi că s-au calificat pentru posturi de înalţi funcţionari publici?

Săptămâna trecută, am intrat în direct la Radio România Actualităţi, unde Alexandru Rusu l-a avut ca invitat al "Maratonului de duminică" pe profesorul universitar Mihai Coman, decanul Facultăţii de Jurnalistică a Universităţii din Bucureşti. De fapt, cu Mihai Coman am fost coleg acum 20 de ani la Tineretul Liber şi deşi era un excelent secretar general de redacţie, atunci după revoluţie nu a avut o viziune prea deschisă şi chiar şi cu dânsul a trebuit să mă lupt pentru a putea publica subiecte de tineret, monden, cultură şi timp liber.
Am pus două întrebări cu miez, dar a răspuns doar la ce a dorit să răspundă. La prima, legată de "legea presei", probabil că era mai informat decât mine, practic răspunzând că Romania nu a avut şi nu are o lege a presei, din 14 proiecte de lege depuse la Parlament de către diverşi iniţiatori. Personal, eu am problema că cei 5 ani lucraţi în presă, deşi sunt înscrişi în cartea de muncă, chiar dacă am lucrat la Secţia Economică şi am publicat şi articole economice, nu îmi sunt recunoscuţi ca vechime în specialitatea de economist.
A doua întrebare a sunat aşa: Jurnalismul de investigaţie este pe cale de dispariţie în Romania, iar toate redacţiile au liste negre de subiecte,de nume de oameni de afaceri sau companii care nu pot fi pomenite, chiar dacă numele respective au intrat in conştiinţa colectivă ca fiind sinonime cu marile tunuri şi efracţii asupra bugetului şi economiei Romaniei. Domnul Coman, cu eleganţa staturii sale universitare, a răspuns doar că jurnalismul de investigaţie este scump, că patronii nu-şi permit să mai plătească jurnalişti de investigaţie deoarece acesti jurnalisti lucrează chiar şi o luna încheiată pentru a cerceta şi a da un articol care poate fi publicat. Despre Vântu, Popoviciu, Patriciu, Bucşaru(un campion al investiţiei inteligente în fotbal, recte Unirea Urziceni, dar un mare campion al atragerii milioanelor de euro din fondurile publice, indisolubil legat de subiectul zilei Nicolaiciuc - CFR) n-a zis nici pâs !
În afaceri, interesul poartă fesul şi căciula interesul ! Cunoaşteţi care este singura televiziune care face dezvăluiri pe bandă rulantă, OTV. Cu toate acestea n-aţi văzut acolo nici un subiect de genul acesta, doar crime, violuri şi dispariţii misterioase. Dan Diaconescu a avut nişte tentative, dar când s-a văzut ameninţat cu închiderea garsonierei TV, s-a liniştit şi îşi numără cuminte milioanele de euro. Plus că a invăţat repede metoda "şantajul şi etajul". Acum vreo 4 ani, un domn respectabil din Sinaia, l-a contactat pe Dan Diaconescu pentru a-i propune un subiect, respectiv cum primarul PNL de Sinaia şi-a dat mâna cu un consilier PSD pentru a-i putea lua terenul din curte pe care-l folosea de 50 de ani şi pe care aceştia doreau să construiască un hotel. Ce credeţi că a făcut DDTV? S-a informat asupra problemei, i-a aplicat un tarif de să-i sară omului şapca de pe cap ( vreo mie de euro daca vrea să trimită echipa de reportaj să filmeze la Sinaia, plus altă mie de euro dacă vrea să apară la o dezbatere în studio faţă în faţă cu primarul!), după care a luat legatura cu prietenul său primarul, care i-a pus la dispozitie un alt teren chiar DD-ului.
E destept DD-ul, pe care l-am admirat odata in Bentley-ul decapotabil, promoveaza doar subiectele care fac audienta si nu dau dureri de cap. Eu m-am bucurat ca un copil care a primit o nota mare cand m-am vazut vizitat pe blog de catre DDTV, dar cand i-am propus un subiect in aparenta stiintifico-fantastic, nu i-a suras ideea si nu a marsat. Pacat, era o exclusivitate stiintifica mondiala de care s-ar fi vorbit tot atit ca si despre Elodia.

Nimic nu putea sa fie mai pernicios pentru presedintele Basescu si premierul Boc decat aceasta lupta cu morile de vant. Intentia de a reduce salariile le-a pus impotriva toata masa de salariati bugetivori si mai ales pe cei platiti regeste de la stat.
Anul trecut, in toamna, am vrut sa-mi schimb serviciul si atunci am descoperit diferentele foarte mari intre grilele de salarizare ale diverselor ministere. Atunci lucram in domeniul sanitar ca sef de birou, functia echivalenta de la educatie mi-ar fi dublat salariul, iar cea inferioara de consilier superior la justitie mi-ar fi triplat salariul. A venit uraganul Boc, au fost taiate cateva sporuri si am ajuns ca majoritatea functionarilor care au crezut in expansiunea economica romaneasca, sa datorez la banci rate egale sau mai mari decat salariul.
Practic, elanul functionarilor de la finante de a fi reduse salariile se loveste de gradul mare de indatorare a salariatilor bugetari, dar si de cunoscutele ierarhizari armata, politie, justitie, agentii guvernamentale, ministere economice, educatie si cultura. Nimeni nu accepta sa piarda vreun leu la salariu si atunci grila unica ce se va stabili a plecat de la existent, a multiplicat pana la 15 ori si practic toata lumea ar urma sa primeasca salarii mai mari....daca se vor gasi resursele.
Pe de alta parte s-a declansat razboiul platii drepturilor stabilite prin hotarari judecatoresti pe care diverse categorii de functionari, de obicei dintre cele foarte bine platite, le-au obtinut fara sa se gandeasca la altii care mereu au luat pe stat sub 1000 de lei. Exista hotarari privind plata de prime de vacanta, sporuri diverse, sunt multe procese in curs care ar trebui sa dea castig de cauza salariatilor pe baza faptului ca au fost admise cereri similare anii trecuti, ba chiar si in primul trimestru al acestui an. Cunosc faptul ca in acest moment este pe rol un proces pentru obtinerea unor sporuri, deschis de functionarii unei agentii unde salariul mediu net in ultimii doi ani a fost de peste 3000 lei, unde palmasii iau 2-3 mii lei lunar, iar sefii 5-6-10-15 mii lei pe luna, chiar si mai mult unii dintre acestia. Acum, pentru ca s-a stabilit ca sporul de 75 la suta sa nu mai fie luat de catre toti functionarii, s-a procedat la stabilirea unei noi organigrame ca prin schimbarea denumirii sa se obtina iar dreptul la acest spor.
Pe de alta parte trebuie stiut ca sporurile incluse in salariu, imbunatatesc punctajul pentru calculul pensiei, majoritatea sunt obtinute conform unor proceduri legale si nimeni nu e dispus sa renunte de buna voie la un drept deja castigat.
Plata salariilor conform grilei unice nu se va face niciodata. La adoptarea fiecarei legi se face si un studiu privind sumele ce vor fi suportate de la buget,
ori in cazul de fata e vorba de marirea de cateva ori a fondului total de salarii ale bugetarilor. Daca se va forta adoptarea prin lege a grilei unice de salarizare, se va repeta greseala de la votarea legii privind majorarea cu 50 la suta a salariilor cadrelor didactice, pentru care se stia ca nu vor fi bani.
Grila noua nu ar face decat sa permanentizeze actualele inechitati din sistemul de salarizare, conform caruia la o institutie culturala cu 40 de angajati fondul total net de salarii este de 9000 de euro, mai mic sau egal cu salariul unui sef de agentie energetica sau indemnizatia unui membru al Consiliului de Administratie de la aceeasi agentie sau companie nationala.

Ca orice om mare şi serios, nu mă mai uit la telenovele.
Cu toate acestea aparţin generaţiei care a urmărit ani la rând "Dallas", atât la prima difuzare,prin 1976-1980, cât şi pe aceea de după 1990, vandută TVR de către Cristi Burci la pachet cu reclama Kent. Ba a mai fost atunci un film brazilian, " Bulevardul Paulista",pronunţat paulişta, de începusem cu toţii să credem despre capitalişti că fac numai afaceri veroase cu statul şi că se poartă execrabil în familie şi societate, dar nu ştiam că asta va fi extrem de real şi în Romania de după revoluţie. Si Dallas-ul a avut un concurent serios în "Dinastia", care nu s-a difuzat la noi în vremea comunismului, dar se dădea la sârbi, bulgari sau unguri. Ori pe vremea aceea toată lumea avea câte o antenă îndreptată către vecini.
A venit apoi " Sclava Isaura", foarte bine realizată, dar intelectualii fini au strâmbat din nas şi de atunci e vorba că telenovelele sunt filme pentru gospodine. Au urmat câteva perle ale genului, între care "Inimă sălbatică" (cu Edith Gonzales şi "nemuritorul"... Juan del Diablo) şi "Clona", chiar acum reluat pe micile ecrane, o capodoperă de scenariu şi realizare, cu permanenta confruntare a două civilizaţii şi religii (braziliană şi marocană, catolică şi islamică), a două şcoli de dans (latino,samba şi celebrul dans din buric), cu actori frumoşi, dar credibili, cu ideea revoluţionară a unei clone umane, cu invitarea lui Michael Bolton şi cu gigantica statuie a Domnului Isus amplasată pe plajă, care domină şi personalizează Rio de Janeiro.
Ai noştri au început timid după inaugurarea de către PRO TV a postului Acasă, lansând primele vedete de telenovelă, pe Alexandru Papadopol şi Cristina Cioran. După vreo 7-8 ani, s-a ajuns la filme foarte bune, ca scenariu, regie şi joc actoricesc, aceste filme lansând actori tineri, necunoscuţi, dar aducând din nou în prim plan marii actorii ai teatrului românesc într-o perioadă în care nu se mai fac filme pentru marele ecran şi în care aceşti actori nu mai încap nici în distribuţiile pieselor sexi-tragice care se joacă pe scenele teatrelor. E o posibilitate rară pentru marele public să-i mai vadă pe Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Florin Zamfirescu(foarte aţos la 75 de ani!), pe bine distribuitele Carmen Tănase (Flăcărica), Florina Cercel, Virginia Rogin(Sulfina), Tora Vasilescu, pe "doctorul" Vladimir Găitan, pe mămoasa Stela Popescu, pe enigmaticii Alexandru Arşinel şi Virgil Ogăşanu, o întreagă pleiadă de mari actori, mulţi dintre ei aproape necunoscuţi publicului tânăr. Bine, ştiu că au atras foarte tare privirile eroii tineri, Cosmin(Bogdan Albulescu), Regina(Diana Dumitrescu), Cabral(zis şi bloggerul nr.1), surorile Luciu, fraţii Viziru, printre care Alexandru Papadopol sau Cristi Iacob, par nişte looseri.
Bucuria cea mare pentru mine -care am urmarit serialul, totuşi, întâmplător-, a fost jocul încântător a doi mari actori: Gheorghe Visu şi Dan Condurache.
Gheorghe Visu a arătat în rolul lui "State Potcovaru" că e un actor complet,de tragi-comedie, rol pe care l-a îmbogăţit permanent, adăugându-i noi şi noi faţete. Îndraznesc să spun că dacă n-ar fi apucat să joace acest rol, Gheorghe Visu ar fi apărut ca un actor şters, cu roluri urâte şi necunoscute marelui public. Acest rol l-a făcut simpatic, ba chiar frumos, deşi în tinereţe putea lua premiul de cel mai urât actor român.Iată o amintire inedită: în 1980, chiar în iunie, eram în ultimele luni ale stagiului militar. La ora 4 dimineaţa a sunat alarma, toţi am sărit ca arşi din paturi, ne-am echipat într-un minut şi ne-am luat armele pentru a ieşi pe platoul de adunare. Era o alarmă specială, cu "ieşire din unitate", ca şi cum ne-ar fi atacat ruşii. Atunci a avut loc o scenă incredibilă: cel care răspundea de rastelul cu arme îi intindea pistolul mitralieră, iar soldatul din faţa lui refuza să îl primească. "Nu-mi trebuie armă, n-am ce să fac cu ea. Sunt actorul Gheorghe Visu şi la ora 7 vine maşina ca să plec la filmare". Scena am văzut-o cu ochii mei. Aşa şi-a făcut Gheorghe Visu armata la termen redus, după absolvirea IATC, filmand la " Mireasa din tren".
Pe Dan Condurache rolul de cap mafiot l-a prins foarte bine. Eu îl ştiu din rolurile de personaje diabolice interpretate pe scena Teatrului Mic în anii'80 ("Maestrul şi Margareta"; "Diavolul şi bunul Dumnezeu";" Ivona,principesa Burgundiei")şi ce dovadă mai mare să vă dau că este foarte convingător într-un astfel de rol, dacă în anul 1984 am realizat un interviu (publicat în revista de la ASE), dar în timp ce stăteam de vorbă, pur şi simplu, îmi era frică de el.
Si mi-a mai plăcut cântăreaţa zurbagie interpretată de Loredana, pe care o ştiu de la primele ei două piese, când avea doar 17 ani, era o zgâtie pistruiată, pe care o luase acasă la el ca s-o crească operatorul TV Cătălin Căţoiu, cunoscut acum din serialul "Ingeraşii" şi ca membru al trupei "VH2 ". Acum 20 de ani Loredana a avut marele succes cu discul "Bună seara,iubito", muzica compusă de Adrian Enescu, versuri Lucian Avramescu, disc care s-a vandut mai mult la negru şi pentru care şpaga vanzătoarelor era de 20 de lei, aproape cat preţul oficial de 26 de lei. Au urmat apoi pentru ea câţiva ani mai grei, a încercat ceva prin Italia, a fost combinată cu Marian Ionescu, loverul de la "Direcţia 5", a încercat din nou ceva etno cu Adrian Enescu şi şi-a salvat cariera odată cu mariajul cu Andrei Boncea. Acum, fata plecată din Oneşti, a ajuns o adevărată divă, orice cantă place instantaneu, abordând cu uşurinţă repertoriul popular, lăutăresc, şansoneta sau evergreenurile. Acum e o artistă împlinită, o mamă fericită şi o femeie frumoasa care a apărut în Playboy.
Da, mi-a placut "Regina", care a atins culmea calităţii telenovelelor romaneşti şi aş dori ca actorii tineri lansaţi aici să confirme în producţiile viitoare. Oricum, mai avem o speranţă în lung metrajul "State Potcovaru la Sorbona", care va avea premiera în toamnă.

Sunt unul dintre cei care "devorează" emisiunea lui Mircea Badea, de multe ori am avut aceleaşi păreri ca şi el, dar în general nu-i apreciez vehemenţa cu care tratează subiectele. E clar că exagerează ca să impresioneze, uneori chiar împotriva propriilor convingeri.
Acum vreo câteva zile Mircea tuna şi fulgera împotriva turcilor de la Mall Vitan, cartierul în care locuieşte, spunând că nu mai calcă pe acolo de când i-a fost sechestrată maşina în parcarea mallului. Cu toate acestea, azi a fost vazut la multiplex unde venise cu un prieten pentru a vedea un film, "Îngeri şi demoni", cred. Personal mi-a confirmat că una spune la nervi şi alta face când gândeşte normal şi am regretat că nu i-am putut admira " top-modela", adică pe Carmen Brumă, care are fizic şi cu care face o pereche interesantă.
Am văzut şi eu filmul care incită pentru că e un fel de continuare a "Codului lui Da Vinci", romanul fiind scris tot de Dan Brown, cu aceeaşi temă predilectă -simbolurile religioase crestine-, acelaşi personaj principal şi acelaşi regizor. E o combinaţie între film poliţist, thriller şi ...tehnologia viitorului lui James Bond. Ritmul şi atmosfera sunt antrenante şi te ţin cu sufletul la gură până în ultima clipă.Un film american, bun să te mai scoată din casă.
Revin la Mircea Badea şi la ideile lui: numai copiii din unele familii îşi pot permite să meargă să vadă un film la multiplex, preţurile nefiind la îndemâna tuturor, nici a copiilor,nici a studenţilor. Multe oraşe nu mai au cinematografe şi ar fi nevoie de mai multe cinematografe, noi, moderne, dar cu preţuri normale. Acestea ar trebui să aparţină de primării şi să nu fie organizate doar ca centre de profit. Si ar fi nevoie ca aceste cinematografe să- şi formeze public pentru cinema, cu programe de educaţie cinematografică, cu acţiuni comune cu şcolile, cu filme oferite gratis pentru elevi, studenţi şi şomeri, la matineu sau în cursul săptămânii. Dar unii manageri sunt cam grei de cap şi nu numai atât..., fac reguli de te doare capul !
Eu mă cert de ani de zile cu încasatorii de la Multiplex Vitan pentru că au pretenţia ca pentru a putea cumpăra biletul redus pentru copil să vii neapărat cu carnetul de elev. Eu le-am spus că legea învăţământului prevede şcoala obligatorie de 8 clase (mai nou chiar 9 clase !),ori biletul redus ar trebui să fie acordat automat până la împlinirea vârstei de 15 ani, vârsta proprie şcolii generale.Nu m-am înţeles cu ei, dar la fel de obtuzi mi s-au părut şi cei de la Protecţia Consumatorului, care nici n-au înţeles că reglementarea unei astfel de probleme este de datoria lor. Practic, românii nu au cui se adresa ca să îi apere în ţara lor de turci, englezi, greci şi alţi ... investitori în sălile noastre (noastre ?) de cinematograf !