O veste îngrozitoare a venit tocmai din America: Elena Cârstea poate să moară în orice clipă !
Faptul că i s-a descoperit acel anevrism cerebral plasat în spatele ochilor e foarte îngrijorător, dar amânarea operaţiei până la stabilizarea nivelului tiroidei poate reprezenta lovitura fatală.
Am auzit-o la Pro TV cum îşi făcea singură curaj, dar tare mult i-aş dori să-şi poată păstra optimismul până ce va trece cu bine de această încercare.
Ca toţi cei care am cunoscut-o aici în ţară, credeam că după mutarea în America Elena şi-a găsit echilibrul şi că trăieşte o viaţă fericită. Atât cît ar fi putut datorită temperamentului ei vulcanic şi a faptului că a dat o lume pe care o avea la picioare pentru a ajunge la picioarele Statuii Libertăţii.
Adevărul e că după plecarea Elenei, nici Eurovisionul, nici viaţa mondenă a micului Paris n-au mai avut tot atâta culoare şi n-au mai stârnit prea mult interes. Elena se simţea permanent nedreptaţită şi avea mereu ceva de impărţit cu cei din branşă sau cu păcătoşii de ziarişti.
Avea dreptate dintr-un singur punct de vedere: are cea mai buna voce feminină de la Mihaela Runceanu încoace, dar nu i s-au scris piese pe măsura vocii ei.
Dincolo de frazele care se spun în asemenea cazuri şi anume că toţi suntem alături de ea în aceste momente grele, vreau să o îmbărbătez pe Elena chiar cu versurile celui mai mare succes al ei:"Ochii tăi", compozitor Şoni Wilmany, interpretat în duet cu Cornel Vârban.
"Dacă ochii tăi vreodată vor mai plânge, Dacă paşii azi ţi se întorc din drum, Aminteşte-ţi tu,prietene,şi spune, Un început nu e,nu-i un sfârşit de drum!".
Multă sănătate Elena !