Michael Jackson - Salutare Maicăl şi drum bun !

26 iunie 2009
Timpul n-a mai avut răbdare cu Maicăl Jackson şi asta tocmai în preajma concertului de revenire pe scena muzicală programat la Londra.
Se spune că stresul dat de emoţiile revenirii i-ar fi fost fatal. Se credea la inceput ca doctorul personal i-ar fi injectat Demerol, un calmant la fel de puternic ca morfina. De ce oare avea Michael dureri aşa de mari? Probabil avea cancer de piele sau o alta afecţiune care i-a afectat pielea şi ţesuturile moi. E sigur că suferinţele tot mai mari l-au rupt de scenă, iar în revenirea sa au crezut doar fanii cei mai înfocaţi, Michael repetând drama lui Elvis care cu mult înaintea decesului s-a retras de pe scenă.La 1,75 de metri,Michael Jackson cantarea doar 50 de kg si era "grav emaciat". Apropiatii spun ca manca o singura data pe zi, foarte putin.
La autopsie au fost descoperite urme de ace pe solduri, pe coapse si pe umeri, in urma numeroaselor injectii administrate. Pielea ii era plina de cicatrice, mostenirea apasatoare a celor 13 operatii estetice.In stomac, legistii au gasit urme vagi de mancare, dar si pastile partial dizolvate, pe care le-a luat inaintea injectiei care i-a oprit inima.
Probele au fost trimise la examenele toxicologice.Michael Jackson isi pierduse aproape tot parul, iar in momentul mortii purta peruca. O sectiune din scalp, deasupra urechii stangi, era neteda ca-n palma. Probabil dupa accidentul din 1984, cand parul i-a luat foc pe cand filma o reclama.In timpul manevrelor de resuscitare, cateva coaste i-au fost rupte, iar in apropierea inimii s-au gasit urme de la patru injectii care se crede ca contineau adrenalina, substanta care ar fi putut sa-i reporneasca inima daca avea efect asupra lui. Trei dintre injectii si-ar fi atins tinta, dar ar fi cauzat leziuni pe cord. A patra s-a lovit de o coasta.
După el, vor rămâne recordurile: cel mai vandut album," Thriller" cu peste 50 de milioane de exemplare, cel mai vizionat videoclip, 13 hituri "number one" in Billboard, peste 750 de milioane de discuri vandute, primul artist de culoare recunoscut în topul popularităţii mondiale,etc.
Dincolo de recorduri, cei care l-au cunoscut îşi vor aminti de "robotul dansator", de artistul cu o voce şi o mişcare inconfundabilă, de cei 30 de ani activi pe scena muzicală, de la debutul alături de fraţii săi, la 9 ani în "The Jacksons 5", până la ultimul succes "Dangerous" şi la viaţa sa trăită la fel de periculos.
A venit în Romania de două ori, primul concert din 1 octombrie 1992 fiind cel mai tare concert care a avut loc în România. A fost dorit, a fost aşteptat de mii şi mii de admiratoare care strigau in delir "Nu vrem Kent,nu vrem valută,vrem pe Michael să ne ...rupă!"
A fost un concert grandios organizat impecabil de Marcel Avram. Atunci am pierdut o mare oportunitate. In perioada 12 august-2 septembrie 1992 am participat cu un grup de 40 de tineri la un seminar practic de cunoaştere a democraţiei şi organismelor democratice în Danemarca.
După ce am plecat, pe adresa redacţiei Tineretul Liber a venit invitaţia lui Marcel Avram care a facut o delegatie de 10 ziarişti pentru a viziona concertul lui Michael Jackson de la Viena şi a-l prezenta în presa românească pentru a trezi interesul şi pentru a fi sigur că se vor vinde biletele. Interesul a fost imens, biletele s-au vândut ca pâinea caldă, iar în locul meu au văzut concertul de la Viena un rocker zdravăn şi un poet sfrijit. Si mai rău a fost când m-am întors în ţară şi nu am putut să obţin acreditare la concert, unde au mers braţ la braţ Pat şi Patachon.
Până la urmă m-am scos: patronul editurii Venus a tradus şi a scos pe piaţă chiar în acele zile o carte autobiografică Michael Jackson (ba şi cu o grămadă de poze!), m-a invitat în calitate de critic muzical să vorbesc la lansare şi m-a răsplătit regeşte.
Dispariţia lui Michael Jackson va fi deplânsă îndelung de către toţi cei care-i îndrăgeau muzica. Este o pierdere si pentru foarte mulţi români care-l strigau familiar:" Maicăl" a lu' ţiganu Jackson, ăla cu 7 copii, care trăia de pe urma lor, băieţii cântau şi-l aplaudau pe ăla micu care dansa de-ţi lua ochii!

Cineva a spus la televizor ca "Michael va fi mai celebru mort decat viu"
Oare asa va fi cu adevarat?

0 comentarii:



Trimiteți un comentariu