El şi Ea, poveste de dragoste cenzurată

El era pe un mal. Ea era pe celălalt mal.
Între ei fluviul în ochii căruia ei priveau atât de adânc.
Ea făcea plajă. El o privea de dincolo.
Poate că nici nu l-a văzut de prima dată.

Apoi se întâlneau zilnic şi vorbeau până îi dureau mâinile.
Ea stătea undeva mai în marginea plajei pentru ca El s-o vadă numai pe Ea.
El nu putea să atingă nici măcar apa.
Ea îl privea cu binoclul. Era înalt,suplu,viguros şi avea nişte ochi ce ardeau de dragoste.
(Dragoste pentru Ea ? Dragoste de necunoscut ? Încă nu ştim...)
Învăţaseră un întreg cod de semne. Acum vorbeau şi mai mult, mâinile se obişnuiseră să fie şi pană şi mim şi lettre d'amour.
Nu-şi scriau. Cei două sute de metri dintre ei ar fi însemnat prin poştă o lună, iar scrisorile le-ar fi parvenit gata citite.
El a luat o barcă dintr-o altă poveste şi a trecut la Ea.
El, care de fapt n-o ştia, a fost copleşit de fericire. Ea era mai frumoasă şi se iubeau mai mult chiar decât în toate visele lui. Era aşa de frumos că El nu s-a mai întors. Nu putea să se desprindă din braţele Ei. N-ar fi vrut ca visul să se destrame nicicând.

Şi totuşi, rămâneau fiecare pe malul său.

Se iubeau de mult: o zi, o lună, un an... Cine mai ştie ?
Tot oraşul ştia că El o iubeşte. Tot oraşul ştia că Ea îl iubeşte.
Dar dacă totuşi dragostea lor s-ar fi spulberat ca un fum atunci când ar fi ajuns amândoi pe acelaşi mal ?
Fiecare a plecat într-o călătorie cu aceeaşi destinaţie; oraşul în care, fiecare pe un mal, putea să-l privească pe celălalt, dar putea să şi ajungă la el într-o clipă.
De fapt, nu ştiu dacă s-au întâlnit. Ştiu doar că şi-au dat întâlnire pe malurile aceluiaşi fluviu.
El pe malul stâng. Ea pe malul drept.

* * *
Discuţie în autobuz.
- Ai auzit de băiatul acela ?
- Da, bietul băiat tot mai speră.
- Degeaba. N-or să-i dea drumul. Nimeni nu vrea să creadă că merge la Viena doar pentru a-şi întâlni iubita.


* * *

Această povestire am scris-o în anul 1984, sub influenţa romanului lui George Orwell "1984", pe care mi l-a povestit cineva în vara anului 1983, în zorii zilei, la Costineşti.
Şocul informaţional privind adevărata faţă a sistemului totalitar a fost atât de puternic încât
am crezut că romanul era scris şi publicat recent.
Pentru cei care, ca şi mine, n-au cunoscut acest lucru, celebrul roman profetic al lui Orwell a fost publicat în 1949.

0 comentarii:



Trimiteți un comentariu